Poliția Rutieră poate ridica mașinile parcate neregulamentar: Klaus Iohannis a semnat legea

000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

| 15-11-2022 12:53

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede posibilitatea ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, relatează Agerpres.


"Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz", prevede legea.

Președintele a mai promulgat marţi:

* Legea privind stabilirea cadrului organizatoric în scopul operaţionalizării la nivel naţional a Sistemului de intrare/ieşire şi a Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile;

* Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:45

CNAIR preia mai multe tronsoane de drum de la Consiliul Județean Iași pentru sectorul de autostradă Bacău – Pașcani
02/02/2023 19:41

Plenul Consiliului Judetean Iasi a aprobat trecerea in proprietatea statului si in administrarea CNAIR a peste 30.000 mp de drum, respectiv mai multe tronsoane care sunt afectate de construirea autostrăzii Bac ...

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi în ceea ce priveşte proba practică susţinută pentru categoriile A1, A2 şi A va fi înregistrat video
31/01/2023 21:23

Guvernul a decis, marţi, printr-o ordonanţă de modificare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, infiinţarea unui registru unic de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi &I ...

Haos total în Europa: o mare companie aeriană a intrat în faliment și anulează toate zborurile
29/01/2023 12:18

Compania aeriană regională britanică Flybe a anunţat sambătă că şi-a incetat activitatea şi şi-a anulat toate zborurile, după ce şi-a reluat activitatea in aprilie, in urma unui faliment, in 2020, d ...

Butonul de la mașină care dezgheață rapid geamurile înghețate. Puțini oameni îl folosesc
27/01/2023 17:17

Butonul de la masină care dezgheată rapid geamurile inghetate. Putini soferi il folosesc, in ciuda utilitătii sale. Curătarea masinii de zăpadă, cand temperaturile sunt scăzute, reprezintă una dintre c ...

O nouă regulă în Formula 1 / Cu ce vor fi echipați piloții în noul sezon
24/01/2023 21:44

 Federatia Internatională de Automobilism a anuntat că in noul sezon de Formula 1, toti pilotii vor purta camere video pe căsti, după semnarea acordului cu firma Racing Force. Formula 1  Pil ...

VIDEO Autostrada Moldovei capătă contur. Imagini aeriene de senzație
22/01/2023 08:45

Firmele lui Umbrarescu au inceput lucrarile si pe tronsonul Focsani – Bacau – parte din Autostrada A   Loturile 1,2,3 ale Autostrăzii Moldovei Umbrarescu poate lucra deja pe doua dintre c ...

Explicațiile companiei. De ce tramvaiele Bozankaya pornesc brusc înapoi sau patinează
16/01/2023 18:24

Producătorul turc Bozankaya vine cu o serie de precizări după ce mass-media a relatat o serie de defectiuni tehnice la mai multe dintre tramvaiele care circulă pe sinele din Iasi, in perioada octombrie-dece ...

HARTĂ INTERACTIVĂ - Autostrada „Moldovei” A7 - Traseul autostrăzii și stadiul de pe fiecare tronson până la Siret
14/01/2023 12:39

 Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiesti (Dumbrava/A3) si pană la Siret, la granita cu Ucraina. De la Ploiesti pană la Pascani (circa 335 de km) a fost prinsă pe finantare ...

HARTA - Traseul final al tronsonului din A8 care ar urma să treacă prin judeţul Iaşi
14/01/2023 10:46

 Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR), a anunţat că astăzi au fost luate că mai multe decizii importate privind infrastructura ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei