Situație incredibilă - Un avion nu a putut decola din România: pasagerii erau prea grei. 15 au fost coborâți fără explicații

00000 images

Dimensiune font:

| 31-08-2023 15:22

Un avion al companiei Lufthansa ar fi trebuit să decoleze de la aeroportul din Cluj cu destinața Munchen. După ce s-au efectuat toate procedurile și s-au încărcat bagajele, pasagerii au aflat că vor avea o întârziere de 2 ore.
După această întârziere, oamenii s-au îmbarcat în avion, dar personalul i-a anunțat că nu pot decola. Avionul era prea greu și nu se putea ridica de la sol.

 

Echipajul a încercat să redistribuie bagajele de cală, dar totuși greutatea era prea mare.

 

Ulterior, pasagerii au fost informați că 15 dintre ei vor trebui să coboare din avion și să se întoarcă în terminal, fără explicații clare despre criteriile de selecție.

 

Printre ei au fost şi doi spanioli care au fost nevoiți să își recupereze bagajele și să închirieze un autoturism pentru a ajunge la Timișoara, pentru a prinde un alt zbor către Munchen. De acolo, și-au continuat călătoria spre Bilbao.

Serviciul de Reclamații Erreklamatu a anunţat că acest incident este, tehnic vorbind, o "denegare a îmbarcării" și, prin urmare, compania aeriană are responsabilitatea de a oferi un mijloc de transport alternativ.

De asemenea, compania trebuie să acopere toate cheltuielile suplimentare apărute, inclusiv costul închirierii autoturismului.

Pasagerii afectați ar trebui, de asemenea, să primească o compensație financiară între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului, potrivit europapress.es. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:01

VIDEO Următorul tronson din Autostrada Bucureștiului va fi deschis peste câteva zile/VIDEO
08/12/2023 21:27

 Un nou tronson de autostradă va fi deschis peste cateva zile. Mai exact, este vorba de circa 10 kilometri din Autostrada de centură a Capitalei A0 pe partea de sud. Tronsonul deschis va fi intre DN5 (Ji ...

Informații importante pentru șoferi- Parlamentarii propun o nouă schimbare în legislația rutieră
28/11/2023 13:30

Informatii importante pentru soferi.Parlamentarii propun o schimbare in legislatia rutieră pentru a face exceptie in cazul ambulantelor. În prezent, ambulantele care au in funcţiune mijloacele speciale ...

Aproape 10.000 de șoferi, amendați pe nedrept din cauza unor erori ale radarelor de viteză
27/11/2023 19:33

Aproape 10.000 de soferi au fost amendati din greseală deoarece radarele de viteză nu au fost calibrate corect. Aproape 10.000 de soferi din Elvetia au fost amendati din greseală. Poliţia elveţiană a fos ...

Sezonul de Formula 1 s-a încheiat. Câştigătorul ultimei curse este campionul mondial Max Verstappen
26/11/2023 17:21

Sezonul de Formula 1 s-a incheiat. Caştigătorul ultimei curse este campionul mondial Max Verstappen Max Verstappen (Red Bull Racing) a caştigat, duminică, Abu Dhabi Grand Prix, ultima etapă a Campionatulu ...

VIDEO Autostrada Bucureștiului prinde formă: Primul tronson care va fi deschis, terminat de UMB înainte de termen. Cum arată
25/11/2023 19:04

 Primul tronson al autostrăzii de centură a Capitalei A0 care va fi deschis traficului va fi inaugurat in următoarele zile. Constructorul roman UMB practic va finaliza lucrările la Lotul 2 din A0 Nord ...

Se schimbă valabilitatea permisului de conducere. Persoanele în vârstă primesc o adevărată lovitură
20/11/2023 20:13

Parlamentarii vor să majoreze perioada de valabilitate a permiselor de conducere de la 10 ani, cat e in prezent, la 15 ani. Pentru bătrani, insă, vestile nu sunt bune. Ei ar trebui să-si reinnoiască permi ...

Vom spune adio utilizării telefonului la volan. Sistemul care devine obligatoriu din 2024 pentru toți producătorii auto
18/11/2023 19:18

 Instalarea obligatorie a unui sistem de detectare a distragerii atentiei soferului pune capăt privirilor fugitive pe care le aruncăm telefoanelor noastre mobile in timp ce conducem. Folosirea telefonul ...

Amendă uriașă pentru pietoni! Ce să nu faci niciodată atunci când traversezi strada. În caz contrar, riști o amendă usturătoare
18/11/2023 18:56

Demnitarii au propus un proiect legislativ care va aduce sanctiuni pentru pietonii care traversează strada – pe trecerea de pietoni – purtand căsti si / sau cu ochii in telefon. Mai mult decat at ...

Mașinile abandonate ar putea fi ridicate mai ușor de pe domeniul public. Doar două condiții vor fi necesare
16/11/2023 12:01

La Senat a fost depus un proiect de lege a cărui eventuală adoptare ar simplifica apreciabil procedura de confiscare si ridicare de pe domeniul public a vehiculelor abandonate de proprietarii lor pe trotuare ...

GALERIE FOTO Cum arată noua stație de metrou Tudor Arghezi, cât faci de la Universitate până la Șoseaua de Centură și cui folosește
15/11/2023 20:50

 Statia de metrou Tudor Arghezi de pe Magistrala M 2 Pipera-Berceni s-a deschis miercuri. Deocamdatată se circulă in sistem pendulă, adică, dacă vii de la Universitate cobori la statia Berceni si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei