Statul român a preluat Blue Air. Ce se va întâmpla mai departe cu compania aeriană

AVION  blue-air

Dimensiune font:

| 22-12-2022 11:31

 Compania aeriană Blue Air a fost preluată de stat. Acționarul, Cristian Rada, a gajat în 2020 cu 75% din acțiunile operatorului pentru un ajutor de stat de 300 de milioane de lei.

Statul român a preluat 75% din acțiunile companiei aeriene Blue Air, potrivit economica.net.

“Am preluat acțiunile, s-a finalizat preluarea și acum încercăm să constituim Consiliul de Administrație, pentru că persoanele care sunt acum în Consiliu nu și-au dat încă demisia, dar urmează. Este perioada aceea de predare-primire și avem probleme în a accesa actele și sunt mici întârzieri datorită faptului că nu ni se pun la dispoziție actele pe care noi le cerem”, a declarat pentru Economica.net, Daniel Geantă, șeful AAAS.

Compania aeriană ar fi împlinit luna aceasta 18 ani de la înființare.

Un investitor din Statele Unite ale Americii ar fi interesat de preluarea Blue Air, scrie sursa citată.

 

 

Statul a preluat datoriile companiei aeriene

 

Conform Blue Air, Ministerul de Finanțe a emis anterior Scrisoarea de Garanție pentru acordarea de către Eximbank a creditului comercial în sumă de 300.775.000 lei, credit garantat cu 75% din acțiunile societății și alte active deținute de Blue Air și acționariatul societății.

În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie.

Statul, prin Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe, are încă de la acordarea schemei de ajutor doi reprezentanţi în consiliul de administraţie al Blue Air care ar fi trebuit să se asigure că operatorul aerian va fi capabil de rambursarea datoriei. Compania a ajuns în incapacitate de plată şi nu au existat niciun fel de măsuri prin care statul să se asigure că va primi banii daţi companiei. 

Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. În datele publice, Airline Invest apare cu un cod CAEN 6420 - Activităţi ale holdingurilor, iar afacerile companiei au fost de peste 9 milioane de lei în 2021. Firma are pierderi de 900.000 de lei şi 4 angajaţi.​​

“Intenția noastră este să repunem pe picioare această companie, dar asta o putem face abia după ce vom deveni oficial acționar în cadrul Blue Air și în urma unei analize detaliate”, a spus Daniel Geantă, președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, citat de adevarul.ro.

 

Scandal și amenzi

 

Compania Blue Air a fost sancționată de ANPC cu 10 milioane de lei din cauza curselor anulate din 15 iunie până în prezent.

Potrivit unui anunț făcut marți seară, 4 octombrie, de ANPC, peste 150.000 de consumatori din 23 de state membre ale Uniunii Europene au fost afectați. 

”Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 - 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook sau din aplicaţia Blue Air şi extinsă, ulterior, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022”, a transmis, marţi seară, ANPC, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, ”în ciuda desfăşurării greoaie a cercetării cauzată de reacţiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigaţiei, concluziile analizării situaţiei au fost definitivate”. 

”Astfel, echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă de către operatorul economic. Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză”, a mai transmis ANPC.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a criticat promovarea curselor de către Blue Air, în ciuda problemelor cu care se confrunta compaia.

”Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit. Nu mai vorbesc şi de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare (...) Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piaţă în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârşit cursele. La câţi bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici”, a transmis Constantinescu. 

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că:

- operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente

- în perioada analizată, respectiv 15.06.2022 - 12.09.2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene

- practica operatorului economic a avut caracter repetitiv

- valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare

- rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR )

- un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

 

Sancțiunile ANPC:

 

”În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 04.10.2022 pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta, în valoare de 200.000 lei, pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei”, a mai transmis ANPC.

Instituţia precizează că acestora li se adaugă sancţiuni complementare după cum urmează:

- se dispune măsura de remediere

- se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piaţă, la dispoziţia consumatorilor, oferte de zbor înşelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora

- se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Max Verstappen, campion în Monza cu un nou record pe circuit / Fază controversată la McLaren
07/09/2025 17:50

  Verstappen (RedBull Racing), plecat din pole, s-a impus in „Templul Vitezei” cu un nou record pe circuit (1:13:24.325) pentru a obtine victoria in Marele Premiu al Italiei, duminică, apropii ...

Top 10 cele mai scumpe mașini deținute de fotbaliști
06/09/2025 21:42

 Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că fotbalistii au o adevărată pasiune pentru masini. Multi jucători faimosi au in garaj adevărati bolizi care intorc toate capetele in trafic. Iată care su ...

Cele mai apreciate mărci de anvelope: de la tradiție la performanță
05/09/2025 14:54

 Alegerea anvelopelor potrivite este una dintre cele mai importante decizii pentru orice sofer. Siguranta, confortul si eficienta consumului de combustibil depind in mare măsură de calitatea cauciucurilo ...

Cât de pregătit ești să renunți la motorul termic?
03/09/2025 10:36

 Motorul termic a fost, timp de peste un secol, inima automobilului. El functionează prin arderea combustibilului, fie benzină, fie motorină, in cilindri, transformand energia chimică in miscare mecani ...

Ford Ranger vs. alte pick-up-uri: de ce este campionul Europei?
02/09/2025 13:53

 Sursa foto: ford.ro  Piata europeană a pick-up-urilor este una competitivă. Cu toate acestea, Ford Ranger a reusit să se impună drept un lider incontestabil, devenind o prezentă familiară atat ...

Cum să prelungești durata de viață a bateriei auto: Sfaturi utile
29/08/2025 10:32

Cum sa prelungesti durata de viata a bateriei auto: Sfaturi utile Bateria auto este adesea considerată inima vehiculului tău, avand un rol de bază in asigurarea functionării corespunzătoare a masinii. ...

Ce au descoperit inspectorii ITP din Spania, după ce au verificat Dacia Duster VIDEO VIRAL
26/08/2025 17:15

 Dacia Duster este un SUV ieftin, dar si fiabil, constată expertii ITP din Spania. „O masină eficientă, fiabilă si economică”, este descrierea ibericilor. Rareori depistează inspectorii ...

DOCUMENT Operațiunea 'Poluatorul plătește': Impozitele pentru mașini vor bubui. La Guvern se lucrează pentru noile tarife
10/08/2025 13:14

  La Guvern se pregăteste se pregătesc noi măsuri care vor afecta aproape toti soferii din Romania. Impozitul auto va creste conform principiului ”Poluatorul plăteste”, ...

Rămâi fără permis de conducere dacă nu îți plătești amenzile de circulație în 90 de zile. Anunțul ministrului Dezvoltării
04/08/2025 20:25

 Cseke Attila, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei din Romania, a vorbit despre cazurile in care soferii si-ar putea pierde permisele dacă nu isi achită amenzile de circulatie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei