DNA trimite în judecată o rețea de angajați ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecție a Mediului din Botoșani

DNA 345

Dimensiune font:

| 25-06-2025 21:52

 Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată 26 de persoane şi firme, între care comisari ai Gărzii de Mediu Botoşani şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, care sunt acuzate că au protejat interesele unor firme care nu respectau normele de mediu. Astfel, unii dintre comisari sunt acuzaţi şi de luare de mită pentru că au primit bani pentru nu a aplica sancţiunile care se impuneau în urma unor controale, informează News.ro.

Astfel, Liliana Popovici, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a 11 infracţiuni de luare de mită; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni de autorat, o complicitate şi o instigare); infracţiuni de fals intelectual (10 infracţiuni de autorat, o complicitate şi o instigare); instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite în formă continuată (14 acte materiale), precum şi complicitate la infracţiunea menţionată.

 
ADVERTISING

Zeci de infracțiuni inventariate de procurori

Un alt comisar de mediu din Botoșani, Ovidiu Rotaru, a fost trimis în judecată pentru şapte infracţiuni de luare de mită; şapte infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; şapte infracţiuni de fals intelectual; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite în formă continuată (3 acte materiale), precum şi complicitate la infracţiunea menţionată.

Au mai fost trimişi în judecată și alți comisari de mediu: Gabriel Stoica, pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; trei infracţiuni de fals intelectual; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (autorat şi instigare); Silvia-Lucia Ureche pentru săvârşirea a: două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi două infracţiuni de fals intelectual, Cristian Nicolae Ciobanu, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi două infracţiuni de fals intelectual, Irina Zmău, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai trimis în judecată doi angajaţi de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani. Este vorba de Florin Radeş, consilier în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani , pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în formă continuată şi o complicitate la luare de mită; trafic de influenţă; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două în formă simplă şi una în formă continuată – 6 acte materiale);fals intelectual (două infracţiuni în formă simplă, una în formă continuată şi sub forma instigării); folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi de Daniela Mihalache, şef serviciu Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării la infracţiunea la fals intelectual.

Totodată, procurorii DNA au mai trimis în judecată de Claudiu-Daniel Chelariu, primar al comunei Mihălăşeni, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, pe D. C. şi S. I., administratori al unor societăţi comerciale pentru săvârşirea unor infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, infracţiuni de complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi dare de mită, dar şi mai multe persoane juridice şi pe reprezentanţii acestora.

„În perioada aprilie – octombrie 2022, inculpaţii menţionaţi mai sus, funcţionari publici în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor legale, în contextul activităţilor de inspecţie şi control desfăşurate în domeniul protecţiei mediului la diverşi agenţi economici şi unităţi administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activităţii de emitere/revizuire/acordare viza anuală. cât şi de urmărire a îndeplinirii cerinţelor legislaţiei de mediu din actele de reglementare (angajaţi în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului)”, au explicat procurorii DNA.

Ei au adăugat că aceştia ar fi omis să ateste în documentaţia de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislaţiei de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformităţi/încălcări ale legislaţiei de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicate sancţiunile legale.

Mită sub forma unor mașini uzate

„De exemplu, inculpaţii, funcţionari publici, nu ar fi aplicat sancţiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetaţie despre care cunoşteau că ar fi fost provocate intenţionat, în aceeaşi manieră procedând şi în cazul unor depozitări nelegale de deşeuri din construcţii şi demolări ori în ceea ce priveşte evidenţa necorespunzătoare a uleiurilor uzate şi a produselor chimice utilizate. În acelaşi context, o parte dintre inculpaţi ar fi permis accesul la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii unor agenţi economici pe care i-ar fi anunţat cu privire la sesizările/ controalele care îi vizau ori alte controale care urmau să se desfăşoare”, a mai transmis sursa citată.

Anchetatorii au menţionat că pentru „serviciile” oferite, Liliana Popovici şi Ovidiu Rotaru, în calitate de comisari de mediu, ar fi pretins şi primit, în mod direct sau prin intermediar, sume de bani sau alte foloase necuvenite, între 300 – 1.000 lei, precum şi alte foloase necuvenite (de exemplu trei tone de deşeuri material lemnos, 500 kg grâu, etc).

Ei au menţionat că în lunile septembrie- octombrie 2022, Florin Radeş ar fi pretins de la diferiţi agenţi economici, prin reprezentanţii acestora ori în contextul unor cereri formulate pentru proiecte proprii sau pentru persoane apropiate acestora, foloase care nu i se cuvin, respectiv maşini uzate care să corespundă cerinţelor pentru obţinerea reducerii la achiziţia unei maşini noi prin programul rabla, în final inculpatul primind, de la doi agenţi economici, documente pentru două maşini uzate, în legătură cu emiterea/revizuirea/acordarea vizei anuale, a autorizaţiei de mediu, pentru a nu suspenda autorizaţia de mediu ori în schimbul avertizării asupra unor controale inopinate.

De asemenea, el ar mai fi pretins şi primit o suma de bani şi foloase necuvenite de la un agent economic pentru emiterea autorizaţiei de mediu. În plus, acesta le-ar fi oferit „ajutor” unora dintre reprezentanţii agenţilor economici, prin atestarea de aspecte necorespunzătoare adevărului în conţinutul documentaţiei necesare obţinerii avizelor de mediu.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Român dat în urmărire de poliția germană pentru viol cu grad ridicat de violență, prins la Botoșani
02/08/2025 16:01

 Pentru capturarea sa, pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare, comunicat prin intermediul Biroului SIRENE, care asigură coordonarea si schimbul de informatii intre fortele de ordine din ...

Tragedie în județul Botoșani. Un bărbat de 65 de ani, aflat la pescuit, s-a înecat în apele râului Prut
07/07/2025 20:42

 În judetul Botosani s-a petrecut o tragedie  . Aflat la pescuit, un bărbat de 65 de ani s-a inecat in apele raului Prut. Cadrele medicale nu l-au mai putut salva. Un bărbat de 65 de ani s-a ...

Percheziții Botoșani: Printre cei care ar fi beneficiat de acte false românești ar fi și cel care a incendiat casa premierului britanic
01/07/2025 11:29

  Peste 200 de perchezitii au loc marti dimineată, ancheta vizand destructurarea unei reţele care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o p ...

DNA 'lovește' pentru a doua oară un primar
26/06/2025 16:00

Un primar din Botosani, deja cercetat pentru trafic de influentă, este din nou in centrul unui scandal de coruptie! Procurorii DNA l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe edilul comunei Drăgusen ...

Unul dintre cei mai mari afaceriști din nordul țării, fost primar emblematic, săltat și audiat 'din greșeală' într-un dosar de evaziune fiscală
19/06/2025 13:42

Fostul primar al comunei Concesti, judetul Botosani, Costel Nazare, a fost ridicat de politisti si dus la audieri Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casatie si Justitie, la intr-un dosar de evaziune f ...

Accident cu 10 victime în Botoșani, după ce o mașină a intrat pe contrasens
15/06/2025 21:18

Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs intre un microbuz si un autoturism, in judetul Botosani. Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul national 2 ...

Administratorul locului de joacă din Botoșani al cărui tavan s-a prăbuşit în timpul unei petreceri a fost reţinut de poliţişti
14/06/2025 12:54

Administratorul locului de joacă din municipiul Botoşani al cărui tavan s-a prăbuşit, la finalul săptămanii trecute, in timpul unei petreceri a fost reţinut de poliţişti, au anunţat, vineri, reprezen ...

Bărbat din Botoșani jefuit după un apel de trei ore. A rămas fără un milion de lei
14/05/2025 14:19

Un bărbat din Botosani a rămas fără un milion de lei din cont după ce a avut o discutie telefonică de trei ore si a sesizat politistii. Cum a picat in capcana escrocului Bărbatul a fost victima infract ...

Substanțe misterioase aruncate de două avioane  deasupra Botoșaniului
09/05/2025 12:05

 În urmă cu aproximativ o săptămană Botosaniul a fost străbătut de un val de panică după ce două avioane militare au survolat orasul, scrie botosaneanul.ro.   În cursul zi ...

Primar din Botoşani, ales la scrutinul de duminică, vizat de o anchetă a Parchetului European / Suspiciuni de fraudare a unui proiect de 3,5 milioane de euro
07/05/2025 20:21

 Structura din Iasi a Parchetul European (EPPO) a efectuat, miercuri, nouă perchezitii in judetul Botosani, in cadrul unei anchete privind fraude cu subventii si fals in acte. Potrivit unui comunicat de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei