A fost sau nu procesul Ceaușeștilor o mascaradă. Istoricul Lavinia Betea și avocatul Bogdan Bărbuceanu, noi dezvăluiri

13

Dimensiune font:

| 07-09-2024 11:45

Despre dosarul Revoluției s-a vorbit extrem de mult... însă niciodată îndeajuns. Însă în cazul "dosarului Ceaușescu", istoricii și profesioniștii din lumea Dreptului încă încearcă să pună piesele cap la cap.

Procesul Ceaușeștilor n-a fost un "proces" — a fost o crimă

"Peste câteva zile, în data de 18 septembrie, se admite sau nu cererea de rejudecare înaintată de familia fostului dictator (...), așa cum îi spunea presa — o perioadă a fost scris cu literă mică numele lui (n.r., ceaușescu) — odiosul dictator și sinistra sa soție. Putem vorbi de un proces în acel context emoțional, social, politic?", întreabă jurnalistul Val Vâlcu.

"Așa s-a intitulat atunci, sub acest generic a fost prezentat de presă. Așa a fost diseminat în opinia publică și este cea mai scurtă formulă până la urmă — procesul Ceaușeștilor, deși, după legile unui stat de drept, după maniera în care încercăm și noi să judecăm acum lucrurile și chiar după opiniile ulterioare pe care le-au avut membri ai completului de judecată și cei care au fost prezenți acolo (chiar și aceia care au executat sentința), acela n-a fost un proces — a fost o crimă", arată istoricul Lavinia Betea.

(...) Nici termenul de execuție nu este bun. Folosim termenul de execuție în materie penală, ca terminologie. Sigur, execuția ar surveni după o condamnare la moarte.

"Având în vedere că a fost o sentință fără să aibă niște argumente juridice, să aibă niște probe, a fost, cum a zis însuși Ceaușescu, o mascaradă — Puteați să mă împușcați fără mascarada aceasta, a spus el. Și nouă, care atunci eram extraordinari de reticenți la ce spune el, ni s-a părut o impietate de-a dreptul solicitările pe care le-a avut — nu vorbește decât în fața Marii Adunări Naționale. Iată că, uitându-ne în spate (și atât cât eu, ca un cetățean conștient spun, mă pricep), într-adevăr, Marea Adunare Națională era forul legislativ al țării, singurul îndrituit în acel moment să accepte deferirea lui justiției — dacă am fi fost într-un stat de drept", arată istoricul Lavinia Betea.

Hotărârea Consiliului Frontului Salvării Naționale, nelegală

"Cu alte cuvinte, Ceaușescu a fost singurul care a cerut să se aplice legea. În primul rând, aici vorbim de acest tribunal extraordinar, constituit în baza unei hotărâri a CFSN din 24.12.1989. Această hotărâre desigur că este total nelegală.

Pentru că în legislația noastră penală, în Codul de procedură penală din 1968, care era în vigoare în 1989, nu se prevedea această posibilitate. Ca atare, o hotărâre a CFSN n-ar fi putut să vină peste dispozițiile Codului penal, pentru că acel Cod penal și Cod de procedură penală, erau legi, cum sunt și acum — (n.r., anume) legi organice. Ele nu pot fi modificate printr-o hotărâre.

Deci, în primul rând, vorbim de o constituire nelegală a acestui Tribunal Militar Extraordinar (n.r., pentru mai multe detalii, consultați rechizitoriul sub aspectul constituirii Tribunalului Militar Extraordinar). În al doilea rând, vorbim de nerespectarea niciunei norme de procedură în ceea ce înseamnă un proces penal. Și, dacă vreți, vizavi de ce s-a întâmplat acolo, eu pot să vă spun că pe încadrarea veche din art. 176 din Codul penal valabil în acea perioadă (n.r., Codul penal din 1969), vorbim de un omor deosebit de grav", arată avocatul Bogdan Bărbuceanu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Tăriceanu, achitat de Înalta Curte
11/10/2024 09:23

Fostul premier şi lider PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie in dosarul in care era acuzat că a primit foloase materiale in valoare de 800.000 de dolari de la ...

Cornel Nistorescu:De ce ne luați de fraieri?
11/10/2024 09:20

Liberalul Nelu Tătaru, fost ministru la Sănătate in vremea nenorocirii, după trecerea „potopului”, a fost prins că lua spagă. Un doctor pirlit din Vaslui, ajuns ministru, implicat in tot felul de ac ...

Gorghiu nu știe cum să dreagă busuiocul! Găinarul Nelu Tătaru săltat de DNA este și candidat PNL Vaslui la parlamentare
11/10/2024 09:16

Ministrul liberal al Justiţiei Alina Gorghiu a avut joi o primă reacţie după apariţia informaţiilor conform cărora colegul său de partid Nelu Tătaru a fost dus la audieri la DNA. PNL urmează să ia m ...

Nelu Tătaru, ”prins cu găina în traistă” de DNA: „Sunt nevinovat, nu am văzut probe!”
11/10/2024 09:14

Fostul ministru al Sănătătii, Nelu Tătaru, se declară nevinovat si spune că nu a luat spăgi niciodată in viata lui. Mai mult, acesta sustine că procurorii DNA nu i-au prezentat si dovezile incriminatoa ...

Încă o contestaţie împotriva candidaturii lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale: ședință de urgență la CCR
09/10/2024 10:33

Curtea Constituţională a Romaniei (CCR) se reuneşte, miercuri, de la ora 11.00, intr-o nouă şedinţă, avand pe ordinea de zi două dosare. Primul este o nouă contestaţie impotriva candidaturii lui Mirce ...

Un fost membru CSM traduce hotărârea CCR în cazul Șoșoacă: ‘Un abuz animalic la adresa regulilor democratice!’
08/10/2024 09:04

Motivarea hotărarii CCR in cazul Diana Sosoacă este o „catastrofa din punct de vedere constitutional”, transmite fostul membru CSM, avocatul Adrian Toni Neacsu, după ce a analizat decizia. Curtea Consti ...

Ponta, reacție după ce Șoșoacă a fost scoasă din joc de CCR: 'Dacă eram judecător, aș fi votat împotriva excluderii unui candidat' / Atac dur la adresa PNL
08/10/2024 08:45

Fostul premier Victor Ponta a comentat luni decizia CCR, care a respins contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neinregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie. Victor Ponta a fost intrebat dacă i se pare ...

Tudorel Toader, după motivarea interzicerii lui Șoșoacă la prezidențiale: 'Statul nu poți să-l lași oricui pe mână'
08/10/2024 08:44

Fostul judecător al Curtii Constitutionale, Tudorel Toader, a apreciat luni seară că judecătorii CCR sunt acoperiti juridic in decizia lor de interzicere a candidaturii Dianei Sosoacă la alegerile preziden ...

Alina Mungiu Pippidi vine cu o perspectivă inedită în cazul Șoșoacă: Bravo, CCR! PNL are de dat niște explicații serioase.
07/10/2024 11:24

Politologul Alina Mungiu Pippidi sustine că judecătorii Curtii Constitutionale au procedat corect in momentul in care au decis să interzică candidatura Dianei Sosoacă la alegerile prezidentiale. In schimb, ...

Ministrul Justiției, despre hotărârea CCR în cazul Șoșoacă: ‘O mare bizarerie’ / Acuzații către PSD
07/10/2024 08:53

Ministrul Justitiei, Alina Gorghiu, a comentat recenta hotărare a CCR, prin care a fost invalidată candidatura la alegerile prezidentiale a Dianei Sosoacă. Alina Gorghiu acuză indirect o operatiune de culis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei