Lidia Buble a fost CONDAMNATĂ la 1 an de închisoare în dosarul de mituire a polițiștilor

19

Dimensiune font:

| 18-11-2022 15:18

Decizie în cazul artistei care a dat bani Poliției. Lidia Buble a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare în dosarul de mituire a polițiștilor. Cântăreața trebuie să presteze muncă în folosul comunității timp de 90 de zile. Decizia nu este definitivă.

Joi, judecătorii Tribunalului Bucureşti s-au pronunţat, iar Lidia Buble a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. În tot acest timp, cântăreaţa trebuie să respecte anumite reguli, printre care să facă muncă în folosul comunităţi, iar dacă nu va respecta aceste condiţii, poate ajunge după gratii.

Lidia Buble a fost acuzată în luna august că a dat mită unor polițiști. Avocatul vedetei a depus o cerere pentru procedură simplificată, ceea ce înseamnă că își recunoaște faptele. Evenimentul a avut loc în luna februarie a anului trecut Lidia Buble a dat mită unor polițiști rutieri pentru că nu avea la ea declarația pe proprie răspundere, necesară în acea perioadă.

Pentru a nu fi amendată și pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, polițiștii i-au cerut mită, iar cântăreața le-ar fi dat 900 de lei. Ea s-a și sfătuit la telefon cu un alt inculpat din dosar, care a îndemnat-o să le dea bani agenților. Artista a fost trimisă în judecată la scurt timp după eveniment.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Cum a scăpat de închisoare un viceprimar care a comis o fraudă cu fonduri europene falsificând 100 de acte
01/10/2023 00:22

Fostul viceprimar al municipiului Sibiu, Alexandru Dumbravă, s-a ales cu o condamnare cu suspendare si muncă in folosul comunitătii, potrivit Adevărul. Parchetul European l-a acuzat de un prejudiciu de apr ...

La Parchet nu prea e ca pe Facebook: Monica Macovei, trimisă în judecată la un an după ce a accidentat grav un motociclist
28/09/2023 00:04

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost trimisă in judecată după ce a fost implicată intr-un accident rutier pe 8 octombrie 2022, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist. Anterior, fostul ...

General, șef al anticorupției din Poliția Română, prins de ANI cu o diferență de avere de 1,1 milioane de lei
27/09/2023 14:17

„O diferentă nejustificată” de 1.157.736 de lei intre avere si veniturile obtinute a fost descoperită in cazul fostului director general al Directiei Generale Anticoruptie din Ministerul de Interne, Căt ...

Migranţi din şapte ţări, găsiţi la frontieră ascunşi într-un microbuz şi un camion
27/09/2023 11:18

Poliţiştii de frontieră arădeni au prins 21 de migranţi din şapte ţări care au incercat să treacă ilegal frontiera in Ungaria ascunşi intr-un microbuz şi un camion, ambii şoferi fiind cercetaţi pe ...

Șpaga cerută de un inginer silvic într-o anchetă de furt de lemne din Neamţ
27/09/2023 00:06

Un inginer silvic a cerut o mită derizorie, cercetările efectuate de către procurori soldandu-se cu trimiterea acestuia in judecată. Fapta a fost comisă in timpul unei anchete a poliţiştilor din Neamţ. ...

'Farmazon' rupe tăcerea: 'Eu nu l-am denunțat pe Buzatu, toată panarama asta a ieșit de când a intrat în ascultare'
25/09/2023 11:57

Afaceristul care i-a dat geanta cu bani lui Dumitru Buzatu spune că el nu l-a denuntat pe seful CJ Vaslui si că acesta ar fi picat accidental pe interceptările DNA. „Toată povestea asta a plecat din anul ...

Mircea Badea, ipoteză neașteptată: DNA nu i-a făcut flagrant lui Dumitru Buzatu. Să vă explic și de ce!
25/09/2023 08:40

Vedeta Antena 3 CNN Mircea Badea vine cu o ipoteză neasteptată in cazul lui Dumitru Buzatu, seful CJ Vaslui prins de procurorii DNA cu 1,2 milioane de lei in portbajaj. Mircea Badea sustine că procurorii DNA ...

Morfină,Lunaldin,Sevredol,Xanax şi Fentanyl,drogurile de mare risc furnizate de farmacistul Șonea dealerilor bucureșteni- Vânzări supravegheate tehnic de DIICOT
22/09/2023 17:58

DIICOT a documentat timp de peste 9 luni activitătile de furnizare de droguri de mare risc pe piata bucuresteană a farmacistului societătii Fildas, detinătoarea lantului farmaceutic Catena, Constantin Sonea ...

ANAF îi înșeală pe români. Mașini cu kilometrajul măsluit, scoase la licitație
22/09/2023 13:10

Agentia Natională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitatie mai multe masini de lux, dar a furnizat informatii eronate privind numărul real de kilometri. De exemplu, in cazul unui autoturism marca B ...

Corabie dispărută acum 500 de ani, descoperită în deșert. E ULUITOR ce se afla în interior
13/09/2023 00:04

O corabie care a dispărut acum 500 de ani a fost descoperită intr-un desert din sud-vestul Africii. La bordul navei se găsea o cantitate impresionantă de aur. Cu numele Bom Jesus (Bunul Iisus), corabia por ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei