Pedeapsă cu executare pentru șantaj. Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, adus în ţară sub escortă

6

Dimensiune font:

| 17-11-2023 00:17

Update Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, a fost adus de la Roma sub escorta Poliţiei, luni, pe Aeroportul Otopeni, pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

Potrivit unei informări a Poliţiei Române, pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să preia, din Roma, un bărbat de 63 de ani.

Dorin Lazăr Maior s-a internat la un spital din Roma din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare, până când situaţia medicală i-a permis transportul către ţara noastră.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va fi ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

„Nimeni nu e mai presus de lege! Fugarul Dorin Lazăr Maior, fost deputat (2000-2004) şi fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, în scurt timp va fi adus din Italia în România, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, în noiembrie 2013, el a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, dar a fugit şi la acel moment din ţară, însă a fost prins şi a executat pedeapsa, în 2020 fiind eliberat condiţionat.

„La data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. La data de 28 iulie 2023, Dorin Lazăr Maior a fost prins în Italia, iar la data de 21 septembrie 2023 Curtea de Apel Roma a dispus predarea sa în România”, arată Alina Gorghiu, care adaugă că organele de poliţie competente îl vor transporta „pe fugar” la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei privative de libertate.

„Mulţumesc tuturor autorităţilor, naţionale şi străine, care au contribuit la aducerea în ţară a lui Dorin Lazăr Maior! Aceasta trebuie să fie normalitatea într-un stat de drept”, a transmis Gorghiu.

Pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române trebuia să îl preia pe Dorin Lazăr Maior, din Roma, însă acesta s-a internat la un spital din cauza unor probleme medicale, precizau la acea dată, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele menţionate au arătat că aducerea lui a fost reprogramată pentru o dată ulterioară, imediat ce medicii italieni îşi dau acordul că starea lui de sănătate permite transferul cu avionul în România.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Ursula anunță:
15/09/2025 05:42

In cadrul discursului său despre starea Uniunii, rostit in fata unui Parlament European, pe care Politicol-a descris ca „irascibil, uneori ostil”, presedinta Comisiei Europene a făcut marele anunt. Ursul ...

Dr. Răzvan Constantinescu, către Colegiul Medicilor Iași: Să se dispună autorităților și organizațiilor în cauză să recunoască eroarea, să-și retragă acuzațiile și să-și ceară scuze public, după cum tot public am fost denigrat
12/09/2025 06:06

Către Colegiul Medicilor Iasi Domnule Presedinte, Subsemnatul Constantinescu Răzvan-Nicolae, domiciliat in Iasi, in calitate de medic primar de Medicină internă si Gastroenterologie la Institutul de Gastr ...

CCR analizează pe 24 septembrie sesizările AUR împotriva legilor asumate de Guvernul Bolojan
11/09/2025 15:12

Curtea Constitutională a Romaniei (CCR) va dezbate pe 24 septembrie sesizările depuse de Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) impotriva pachetelor legislative pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan si-a ...

Lovitură pentru românii condamnați care fug din țară - România obține o victorie majoră la CJUE. Alina Gorghiu: 'Simt o satisfacţie uriaşă'
05/09/2025 06:42

Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu a declarat, joi, că, prin decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene potrivit căreia o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat europea ...

OpenAI, chemată în judecată după sinuciderea unui adolescent. ChatGPT i-ar fi dat instrucțiunile finale: nodul de spânzurătoare și scrisoarea de adio
28/08/2025 10:59

Parintii unui adolescent californian care s-a sinucis in aprilie dau in judecată OpenAI. Ei acuză ChatGPT că i-a furnizat instructiuni pentru a-si pune capăt zilelor si solicită justitiei să impună măsu ...

COMUNICAT DE PRESĂ  Lansarea proiectului MODERNIZAREA, REABILITAREA ȘI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ  A CLĂDIRILOR PUBLICE DIN ORAȘUL GURA HUMORULUI - CLĂDIRE INTERNAT  COLEGIUL ALEXANDRU CEL BUN Cod SMIS: 342747 2
27/08/2025 09:15

COMUNICAT DE PRESĂ  Lansarea proiectului  MODERNIZAREA, REABILITAREA SI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ  A CLĂDIRILOR PUBLICE DIN ORASUL GURA HUMORULUI -  CLĂDIRE INTERNAT ...

Toni Neacșu cere Parchetului General să se sesizeze în cazul anulării alegerilor
21/08/2025 06:18

Fostul membru CSM, Adrian Toni Neacsu, consideră că Parchetul General ar trebui să se sesizeze după recentele declaratii ale judecătoarei CCR Iulia Scantei. Neacsu apreciază că CCR a fost indusă in eroa ...

Cum a justificat judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale
20/08/2025 08:44

Judecătoarea Curtii Constitutionale, Laura-Iuliana Scantei, a explicat motivele pentru care scrutinul prezidential din 24 noiembrie 2024 a fost anulat. Ea a arătat că documentele declasificate ale Consiliulu ...

A fost desființat DNA Ploiești. Victor Ponta, prima reacție
20/08/2025 08:23

Procurorul-sef al DNA, Marius Voineag, a desfiintat DNA Ploiesti, printr-un ordin semnat in 12 august. A infiintat un Birou teritorial, in schimb. Procurorii de aici vor asigura reprezentarea in fata instantelo ...

Toni Neacșu, despre cazul Georgescu. ”Schimbarea calității îi este favorabilă”
05/08/2025 07:05

Avocatul Toni Neacsu scrie intr-o postare pe Facebook că statutul de inculpat nu este nou si că il avantajează pe Călin Georgescu. ”Am tot explicat si eu pe la televiziunile la care am fost invitat, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei