După 1 aprilie, facturile la energie electrică vor fi de 13 ori mai mari!

1energie

Dimensiune font:

| 15-01-2025 08:35

* „ANRE nu doar că nu face ceea ce ar trebui să facă o astfel de Autoritate din Energie, în perspectiva reliberalizării pieței de energie, dar pe platforma acesteia se găsesc oferte bune, dar care au prețuri de până la 13 ori mai mari decât prețul plafonat minim, după 1 aprilie 2025”, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă

Potrivit președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, un consumator care locuiește într-un apartament care consumă 99,99 kWh/lună, care accesează Comparatorul de prețuri al ANRE și încheie un contract cu un preț afișat în comparator de 0,87 lei/kWh TVA inclus, conform Contractului pe care de fapt îl încheie cu furnizorul în urma selecției, ar trebui să achite pentru energie electrică din 1 aprilie 2025 în loc de 67,99 lei/lună, cât achita până atunci, o sumă de 882,91 lei/lună, de 13 ori mai mult. „ANRE nu doar că nu face ceea ce ar trebui să facă o astfel de Autoritate din Energie (promoveze competiția, prevină abuzurile, diseminare și informarea consumatorilor etc.), în perspectiva reliberalizării pieței de energie, dar pe platforma acesteia se găsesc oferte bune, dar care au prețuri de până la 13 ori mai mari decât prețul plafonat minim, după 1 aprilie 2025. Astfel, pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice, consumatorii de energie electrică sunt invitați să încheie contracte avantajoase, iar aceștia accesând o platformă care este a unei instituții care are scopul să i protejeze, riscă să încheie contracte păguboase”, susține președintele AEI, citat în comunicat.

Pe site-ul ANRE la începutul lunii ianuarie 2025, cu dor 3 luni înaintea reliberalizării pieței, existau 14 oferte, care conform selecției, se aplică din 1 aprilie 2025, și care prezintă o mare atractivitate deoarece conform afișării au prețuri de 0,68 - 1,38 lei/kWh cu TVA inclus. „Dacă nu citești contractul riști să te arunci în a încheia contractele de furnizare a energiei electrice cu prețuri foarte bune după 1 aprilie 2025. În momentul în care citești contractele constați că 11 dintre aceste oferte au acest preț doar până la 31 martie 2025 (chiar dacă selecția făcută de consumator pe platforma ANRE era să i dea doar acele oferte de după 1 aprilie 2025), urmând ca furnizorul să stabilească unilateral prețul după data de 1 aprilie 2025 și să-l comunice consumatorului în vederea plății acestuia”, susține Chisăliță.

Potrivit acestuia, există doar trei prețuri ofertate clar pentru 1 aprilie 2025: 1,38 lei/KWh cu TVA inclus - PPC - de două ori mai mare decât prețul plafonat minim; 1,79 lei/KWh cu TVA inclus - EON - de circa trei ori mai mare decât prețul plafonat minim și 8,38 lei/KWh cu TVA inclus - GETICA - de 13 ori mai mare decât prețul plafonat minim. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Extragere istorică la Loteria Română: Ce numere au ieșit câștigătoare
14/09/2025 19:16

 Numerele extrase duminică, 14 septembrie: Loto 5/40: 35, 13, 37, 11, 2, 3, Loto 5/40 suplimentară: 37, 17, 3, 26, 27, 14 Joker: 32, 38, 5, 29, 34 + 12 Joker suplimentară: 23, 13, 24, 42, 14 +18 No ...

14 septembrie, Ziua inginerului român
14/09/2025 10:30

Ziua inginerului roman este sărbătorită, anual, la 14 septembrie, fiind instituită prin Hotărarea de Guvern 525/2000. Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale, Academia de Ştiinţe Tehnice şi ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
13/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE S
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotar ...

 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JU
12/09/2025 09:00

  „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, int ...

Programul Rabla pentru persoane fizice, APROBAT. Voucherul pentru mașini electrice SCADE la 18.500 lei
12/09/2025 06:10

Programul Rabla pentru persoane fizice a fost aprobat de Guvern in sedinta de Guvern de joi, cu alocare bugetară de 200 milioane lei. Vestea proastă este că cei care intentionau să-si cumpere o masină elec ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023-3861, intitulat „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. F-F-PNRR-Dotari-2023 ...

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat „REABILITARE CLĂDIRE ADMINISTRATIVA P+1, ÎN COMUNA BAIA, JUD
11/09/2025 16:00

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Baia in calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului nr. C5-B1-183, intitulat ...

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activității ALERGIA PRO PLUS SRL
11/09/2025 15:45

 COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT COD SMIS 319354 Data: SEPTEMBRIE 2025 Digitalizarea activitătii ALERGIA PRO PLUS SRL

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei