Ieșenii rămân cu doar 58% din salariu
Dimensiune font:
* în 2025, un angajat din România ia în mână puțin peste jumătate din salariul brut, restul fiind direcționat către taxe și contribuții * din toamnă, mii de români – de la părinți aflați în concediu de creștere copil, la pensionari cu pensii mai mari de 3.000 lei – riscă să rămână fără asigurare medicală dacă nu achită CASS * situația lovește puternic și în Iași, unde salariile sunt sub media națională
România își confirmă statutul de campioană la taxare în Uniunea Europeană. În 2025, un salariat cu contract de muncă primește efectiv doar 58% din salariul brut, restul banilor fiind absorbiți de stat prin contribuții și impozite. Calculul e simplu și dur: 25% CAS, 10% CASS și 10% impozit pe venit după contribuții, în timp ce angajatorul plătește suplimentar 2,25% contribuție asiguratorie pentru muncă.
Într-o țară unde salariile nu se numără printre cele mai mari din Europa, sistemul fiscal reușește să lase milioane de angajați cu un venit real aproape înjumătățit. Această realitate nu face decât să încurajeze munca la gri, contractele „creativ” încheiate pe drepturi de autor sau soluțiile prin care patronii încearcă să supraviețuiască. Cine alege să rămână corect este sancționat cu un salariu net mic, completat eventual cu bonuri de masă sau bonusuri care nu intră la impozitare.
Problemele nu se opresc aici. Din această toamnă, mii de români vor fi scoși din sistemul de asigurări de sănătate. Printre cei afectați se numără părinții aflați în concediu de creștere a copilului, co-asigurații, șomerii, dar și pensionarii care au venituri lunare ce depășesc pragul de 3.000 de lei. Toți aceștia vor fi obligați să plătească separat CASS pentru a nu rămâne fără acces la servicii medicale.
Impactul se resimte deja în orașe ca Iași, unde veniturile sunt mai mici decât în vestul țării, iar costurile de trai urcă de la o lună la alta. Pentru angajații de aici, 58% din salariu înseamnă, în practică, alegerea între facturi, chirie sau medicamente. În timp ce cifrele reci vorbesc despre procente și cote de impozitare, realitatea e crudă: familii întregi trăiesc cu spaima că, pe lângă taxele deja uriașe, vor trebui să plătească suplimentar pentru a fi acoperiți medical.
Dan DIMA
Adauga comentariul tau