Paradoxul austerității: BNR a cheltuit, luna trecută, peste 11 milioane de lei pentru confort și protocol!
Dimensiune font:
Într-o perioadă în care Guvernul cere populației să accepte creșteri de taxe, tăieri bugetare și un discurs permanent despre „austeritate”, Banca Națională a României (BNR) pare să trăiască într-o cu totul altă realitate. Bilanțul publicat recent scoate la iveală cheltuieli și beneficii care șochează opinia publică și ridică semne serioase de întrebare despre modul în care este administrată instituția.
Economistul Radu Georgescu, aflat în conflict deschis cu oficiali ai BNR după ce a făcut cunoscute aceste cheltuieli, spune că BNR a contractat recent achiziții care sfidează realitatea economică a românilor.
Conform datelor publicate de acesta, guvernatorul BNR are un salariu mai mare decât omologul său din Statele Unite, șeful Federal Reserve, instituție care gestionează cea mai puternică economie din lume, salariile totale ale BNR depășesc 500 milioane lei annual, iar angajații primesc prime echivalente cu trei salarii nete, pe lângă veniturile lunare. În plus, există peste 200 de directori și șefi de departamente, un număr considerat excesiv pentru o instituție de acest tip, salariul unui director putând ajunge la 50.000 lei lunar, adică de peste zece ori mai mult decât câștigă un profesor sau medic cu experiență.
În plus, în 2025 au fost bugetate 14 milioane lei pentru cheltuieli de protocol – cuprinzând produse de lux, de la carne de calitate premium până la fructe de mare.
După ce aceste date au devenit publice, reacția instituției a fost departe de transparență: declarațiile de avere ale angajaților au fost șterse de pe site-ul oficial, a fost emis un comunicat prin care BNR a transmis, în esență, că „nu este treaba publicului” cum sunt cheltuiți banii, consilierii guvernatorului, Cristian Bichi și Cătălin Dumitrescu, au răspuns în spațiul public cu jigniri vulgare la adresa celor care au îndrăznit să critice instituția.
Această atitudine ridică un semn de întrebare fundamental: poate o instituție publică, finanțată indirect din contribuțiile tuturor românilor, să ignore obligația de transparență?
Economistul Radu Georgescu a consultat site-ul de achiziții publice al băncii centrale și a descoperit că, în ultima lună, instituția a plătit peste 11 milioane de lei pentru confort și protocol, în timp ce populația este chemată să „strângă cureaua”: produse din carne – 3.300.000 lei, legume și fructe pentru vila de protocol de la Păltiniș – 105.000 lei, fructe de mare pentru aceeași vilă – 68.000 lei, mocheta pentru vila de protocol – 583.000 lei, înlocuire tâmplărie – 858.000 lei, reparații la restaurantul BNR – 6.148.000 lei.
Iar reacțiile oficiale lipsesc. Guvernul tace. Ministerul de Finanțe nu întreabă nimic. Curtea de Conturi, instituția care ar trebui să verifice legalitatea și oportunitatea acestor cheltuieli, nu oferă nicio explicație.
Paradoxul este evident: în timp ce statul cere oamenilor să suporte taxe mai mari și avertizează cu austeritate, o instituție centrală a statului își permite să cheltuiască milioane pe lux și confort.
Cazul BNR nu este doar despre niște cifre dintr-un raport contabil. Este despre credibilitatea instituțiilor și despre respectul față de contribuabil.
Când o instituție care ar trebui să fie model de rigoare și transparență își permite asemenea cheltuieli, mesajul transmis societății este unul periculos: sacrificiile sunt doar pentru unii, privilegiile doar pentru alții.
În lipsa unor reacții ferme și a unor controale reale, încrederea în instituțiile financiare ale statului riscă să se prăbușească, exact într-un moment în care România are nevoie mai mult ca niciodată de stabilitate și credibilitate pe plan intern și internațional. Daniel BACIU
Adauga comentariul tau