Pensionarii primesc bani în plus în septembrie! Sute de lei pentru aceștia! Când intră banii pe card
Dimensiune font:
Începând din această lună, românii cu venituri mici, în special pensionarii, vor beneficia din nou de sprijinul acordat sub forma voucherelor pentru alimente. Cu toate acestea, suma oferită anul acesta este mai mică decât în 2024, statul invocând dificultățile economice actuale și constrângerile bugetare.
Pensionarii primesc bani în plus în septembrie! Sute de lei pentru aceștia
Statul român continuă să mimeze grija față de cei mai vulnerabili, oferindu-le pensionarilor un ajutor simbolic care nu mai are nicio legătură cu realitatea economică actuală. În această toamnă, cardurile sociale vor fi alimentate cu o sumă infimă: două tranșe de câte 125 de lei, prima în septembrie, a doua în decembrie. În total, 250 de lei până la sfârșitul anului – o sumă care abia mai acoperă strictul necesar pentru câteva zile, într-un context în care alimentele, facturile și medicamentele s-au scumpit agresiv.
Guvernanții se laudă că sprijină peste 2,4 milioane de români cu venituri mici – în special pensionari care trăiesc din pensii de sub 2.200 de lei. Însă, în realitate, acest „sprijin” este doar o dovadă clară că statul nu are niciun interes real să repare nedreptățile sistemului. Inflația a erodat puterea de cumpărare, iar pensiile nu au fost indexate corespunzător la început de an, deși legea o impunea. În loc de măsuri eficiente, vine acum o sumă redusă și întârziată, ca o favoare aruncată în prag de iarnă.
Programul „Sprijin pentru România”, odinioară promovat ca o soluție anti-criză, a ajuns doar o formă de campanie populistă, care nu mai face față crizei reale. În 2024 sumele au fost ceva mai consistente – acum, în schimb, guvernul pretinde că 125 de lei pot „sprijini” un pensionar într-o lună în care o pâine costă aproape 5 lei, iar o sticlă de ulei sare de 10.
E cinic să vorbești despre ajutoare sociale în timp ce tolerezi pensii speciale, salarii obscene în instituțiile publice și o risipă cronică a banului public. Iar în tot acest timp, românii care au muncit o viață primesc înapoi doar firimituri și promisiuni goale.
Ajutorul pentru alimente în 2025 – prea puțin, prea târziu
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță, triumfal, că programul „Sprijin pentru România” va continua și în 2025. În realitate, însă, este vorba despre aceeași schemă de ajutor minimal, cu aceleași criterii de anul trecut, care reușește doar să mențină românii vulnerabili într-o stare de supraviețuire controlată.
Potrivit MIPE, doar cei cu venituri lunare egale sau sub 2.000 de lei pot accesa voucherele pentru alimente – un plafon care, în contextul actual al scumpirilor masive, este complet rupt de realitate. Mai grav, deși costul vieții a crescut semnificativ, niciuna dintre condițiile de eligibilitate nu a fost ajustată. Asta înseamnă că mulți oameni aflați la limită nu vor primi sprijinul de care au cu adevărat nevoie.
Lista beneficiarilor nu s-a schimbat: pensionari din sistemul public, inclusiv cei cu pensii anticipate sau de invaliditate, persoane cu dizabilități, familii numeroase cu venituri modeste, oameni fără adăpost sau aflați în situații sociale critice. Însă, deși se vorbește despre „sprijin”, ajutorul oferit este de fapt o măsură compensatorie de avarie – menită să calmeze tensiunile sociale, nu să rezolve vreo problemă reală.
Valoarea ajutorului rămâne mică, iar tranșele restante – cele promise și neplătite din timp – vor fi acoperite abia acum. Ministrul Dragoș Pîslaru recunoaște că întârzierea a fost cauzată de faptul că fondurile europene pentru perioada 2021–2027 s-au terminat mai devreme decât anticipau. Pensionarii primesc bani în plus în septembrie dar ajutorul este mult prea puțin în contextul scumpirilor din ultima perioadă.
Adauga comentariul tau