De ce pisicilor le place să doarmă pe beton: Ce stă în spatele acestui obicei excentric
Dimensiune font:

Dacă ești stăpân sau cel puțin iubitor de pisici, știi că aceste mici feline au tot felul de ciudățenii. Adoră să stea în cutii și să bea apă direct din jetul de la robinet. Dar o altă plăcere constă în somnul de frumusețe, și nu oriunde, ci direct pe ciment. Acest lucru este cel puțin surprinzător, cunoscând faptul că pisicilor le place confortul și nu ratează vreo ocazie să doarmă pe perne, pe plapumă sau alt loc moale și călduros.
Totuși, felinele adoră și suprafața tare și rece a plăcilor de ciment. Deși nu sunt multe studii care să arate motivul sau motivele, Johan Losos, un profesor de biologie de la Universitatea St. Louis, a venit cu câteva idei, precizează Live Science.
Curiozitatea a adormit pisica?
Așa cum menționează specialistul, prietenii noștri blănoși sunt foarte curioși și de aceea, sunt atrași de textura și forma cimentului.
Sunt multe postări pe rețelele sociale care au devenit virale (vezi videoul de mai jos), în care pisicile inspectează orice nou obiect care apare în mediul lor. Ba mai mult, ajung să-l adopte și să-l folosească drept loc de odihnă.
Este importantă forma rectangulară?
Da, și forma de pătrat sau dreptunghi este importantă. Dacă vei pune în grădina ta dale de beton, atunci este foarte posibil ca acestea să devină un nou loc pe care pisica ta își va petrece mult timp.
Știm deja că pisicile adoră cutiile, iar experimentele au arătat că, dacă plasezi o delimitare pe podea, pisica va dori să stea în acel careu pe care l-ai trasat. Această formă îi dă pisicii senzația de protecție, ceea ce este valabil și pentru noile plăci pe care le-ai cumpărat.
Suprafață foarte utilă
„Cel mai probabil, pisicile adoră senzația dată de o suprafață dură”, a spus Losos. De asemenea, suprafața aspră a cimentului permite pisicilor să se scarpine și să se curețe, atingând astfel suprafețe pe care le accesează greu. Cimentul oferă un prilej excelent și pentru marcarea teritoriului. Glandele lor, localizate la mustăți, eliberează feromoni, substanțe care sunt folosite pentru marcarea teritoriului.
Totodată, pe timpul verii, plăcile răcoroase sunt ideale pentru felina ta blănoasă, care resimte temperaturile ridicate ale verii.
Concluzii
Pot exista mai multe motive care fac ca plăcile de beton să fie printre locurile de dormit preferate de pisici. Suprafața dură, forma și răcoarea sunt unele dintre principalele aspecte care pot atrage o felină. Pe deasupra, fiind curioasă din fire, pisica va dori să experimenteze noi locuri pentru odihnă.
Adauga comentariul tau