Calendar ortodox, 2 octombrie. Sfântul Ciprian
Dimensiune font:
Pe data de 2 octombrie 2022, creștin ortodocșii îl prăznuiesc pe Sf. Ciprian.
Sfântul Ciprian a trăit în vremea domniei împăratului Dioclețian, între anii 284-305. Acesta a fost vrăjitor, filosof și slujitor al unui zeu păgân din Antiohia Siriei, pe nume Apolo.
Întâmplarea face ca un alt tânăr păgân, pe nume Aglaid, să se îndrăgostească de o tânără, pe nume Iustina.
Acesta a dorit să o ceară de soție, însă din cauza faptului că tânăra l-a refuzat, Aglaid i-a cerut ajutor vrăjitorului Ciprian, în speranța de a o convinge pe aceasta să-l accepte.
Citeste si: Ce sărbătoare este vineri, 30 septembrie 2022, în calendarul ortodox?
Deși Sfântul Ciprian a trimis în mod repetat diavoli către Iustina, pentru a-l place pe tânărul Aglaid, tânăra a alungat toate aceste vrăji prin rugăciune, post și semnul sfintei cruci.
Sfântul Ciprian a realizat că eforturile sale au fost în zadar, a cunoscut înșelarea în care se afla și s-a botezat. Astfel, acesta a devenit preot, iar mai târziu episcop, în Cartagina.
Sfântul Ciprian a decedat ca martir, pe data de 2 octombrie 304, alături de Sfânta Iustina.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau