Calendar ortodox, 7 februarie. Sfântul Partenie, vindecătorul de orice boală

download

Dimensiune font:

| 07-02-2022 08:15

Pe 7 februarie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului. Acesta a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a alungă demonii și de a vindeca pe om de orice boală.

Sfântul Partenie s-a născut în Melitopole și a trăit în secolul al IV-lea, potrivit crestinortodox.ro. Acesta a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a alungă demonii și de a vindeca pe om de orice boală.

Într-o zi, Sfântul întâlneşte un om pe care-l lovise în obraz un taur cu cornul, încât i-a scos ochiul. Omul îşi ţinea ochiul în mână. Atunci, Sfântul i-a pus ochiul la loc și l-a spălat cu apă, în trei zile fiind complet tămăduit.

 

Sfântul Partenie a avut şi darul alungării duhurilor necurate din oameni. La un moment dat, a venit la el un om stăpânit de duhuri necurate. Omul şi-a plecat genunchii în faţa Sfântului, dar Sfântul, cunoscând că într-însul este duh necurat, nu i-a răspuns. Tulburat, diavolul din om i-a zis Sfântului Partenie că l-a recunoscut: „Dacă m-ai văzut și m-ai cunoscut, atunci ieși de la zidirea lui Dumnezeu„. Sfântul i-a propus, totodată, diavolului să iasă din acel om şi să intre în el. Dar diavolului nu i-a picat bine propunerea de a-şi găsi sălaş într-un sfânt: „Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgonești. Mare rău îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casă lui Dumnezeu?” În cele din urmă, diavolul a ieșit din om și s-a dus în locuri pustii și neumblate.

Rugăciune către Sfântul Partenie pentru vindecare rapidă şi pentru izbăvire de toată boala, fermecarea şi vraja


Ierarhe al lui Hristos, Partenie, purtătorule de Dumnezeu, care ai primit dar îmbelşugat, lucrează cu folos, ca prin mijlocirile tale să ne aperi pe toţi de mulţimea primejdiilor şi a durerilor, şi de mânia demonilor păzeşte-ne, Părinte, pe noi toţi, tu care eşti mijlocitorul nostru înaintea lui Hristos Dumnezeu.

Citeste si Rugăciunea pe care reputatul neurolog Constantin Dulcan o spune ca să scape de necazuri: „Arsenie Boca ne sfătuia ca, la necaz, să spunem de şapte ori această rugăciune”

Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 

Alcătuindu-te cu lumina cea dumnezeiască prin bunătăţi, Părinte Prea Sfinţite, te-ai arătat a doua lumină.

Pentru aceea săvârşindu-ţi noi praznicul cel purtător de lumină, şi pururea sărbătorit, cu rugăciunile tale mântuieşte-ne de întunericul păcatelor.

Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Ca o stea luminoasă ai răsărit la întărirea Bisericii lui Dumnezeu, Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, gonind cu Darul întunericul patimilor, şi povăţuind la lumină pe cei ce se apropie de tine, Prea Sfinţite.

Izbăveşte-i de greutăţi, de toată boala, fermecarea şi vraja, Ierarhe Partenie, pe cei ce aleargă cu credinţă la mijlocirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Locul în care nu trebuie să pui niciodată portofelul. Atragi sărăcia
04/10/2023 00:31

In Feng Shui, portofelul este considerat un semn al prosperitătii si abundentei. Prin urmare, pentru a atrage bani, este important să ai grijă de el si să il păstrezi in locurile potrivite. In caz contrar, ...

Papa Francisc a sugerat că uniunile dintre persoanele de același sex ar putea primi binecuvântare
04/10/2023 00:16

Suveranul Pontif spune că ar exista moduri de binecuvantare a cuplurilor gay, răspunzand astfel celor cinci cardinali conservatori care l-au provocat să afirme invătătura Bisericii cu privire la homosexual ...

Credincioșii, nerăbdători să ajungă la racla Cuvioasei Parascheva. Autocare din toată țara sosesc deja la Iași
03/10/2023 16:49

Chiar dacă pelerinajul la racla Sfintei Cuvioase Parascheva nu a inceput oficial, foarte multi romani au inceput să sosească, deja, la Catedrala Mitropolitană din Iasi. Ca in fiecare an, sărbătoarea Sfin ...

2 octombrie: Sfântul Ciprian, a cărui mână se găsește într-o biserică din București, și Sfânta Muceniță Justina fecioara. LA MULȚI ANI!
02/10/2023 11:08

In data de 2 octombrie, Biserica ii pomeneste pe: Sfantul Sfintit Mucenic Ciprian din Antiohia; Sfanta Mucenită Justina; Cuviosul Andrei cel nebun pentru Hristos; Cuvioasa Ana; Cuviosul Casian Grecul; Sfantul ...

Calendar ortodox, 2 octombrie. Sfântul Ciprian
02/10/2023 10:36

Pe 2 octombrie, crestinii ortodocsi il prăznuiesc pe Sfantul Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme şi toată lucrarea diavolească. Sfantul Mucenic Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi. L ...

HOROSCOPUL ZILEI
02/10/2023 05:29

BERBEC Au o viată plină de evenimente mai mici sau mai mari, drumuri multe in continuare si o situatie financiară infloritoare, incărcată insă de incurcături provocate de partenerul de cuplu, care face ...

Programul Pelerinajului Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an
01/10/2023 14:17

 Pelerinajul la Sfanta Cuvioasă Parascheva va incepe sambătă dimineată, 7 octombrie, cand, de la ora 6.00, după citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaste va f ...

Pelerinajul religios la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva începe în 7 octombrie - De la Catedrala din Creta vor fi aduse şi moaştele Sfântului Andrei Critean
28/09/2023 12:38

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi la pelerinajul religios de la Iaşi, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaşte urmand să rămană in curtea catedralei timp de nouă zile, ...

Mitropolia Ardealului afirmă că filmul „Arsenie, viața de apoi” se înscrie într-un „demers neomarxist” care atacă „instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria”
28/09/2023 00:18

Iată textul integral al Scrisorii Deschise a Mitropoliei Ardealului referitoare la acest film: Domnule director general al CNM Astra, Domnule director al Festivalului Astra Film, Solicităm prin această sc ...

Mitropolia Ardealului critică filmul „Arsenie, viața de apoi” și cere să nu fie difuzat la Astra Film Festival
28/09/2023 00:17

Filmul „Arsenie, viata de apoi” este un „asa-zis documentar” care „caricaturizează si profanează memoria Părintelui Arsenie Boca”, scrie Mitropolia Ardealului pe siteul său oficial. Institutia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei