Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 6-12 aprilie 2025

preot  iasi-metropolitan-c

Dimensiune font:

| 04-04-2025 15:03

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 6-12 aprilie 2025:

Duminică, 6 aprilie – Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

La Paraclisul „Eclesia” din Muzeul Mitropolitan Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia slujba Sfintei Liturghii în Parohia „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din cadrul Protopopiatului 1 Iași, prilej cu care va sfinți paraclisul comunității parohiale.


***

Departamentul Pro Vita organizează, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan, începând cu ora 17.00, „Gala Pro Vita”, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Acest eveniment aduce împreună parteneri, sponsori, colaboratori și voluntari, toți cei care, prin dăruirea lor, contribuie la protejarea vieții încă din prima clipă a existenței. Vor fi prezentate rezultatele activității Pro Vita Iaşi din ultimul an, evidențiind impactul programelor de sprijin pentru mame, copii și familii. Gala va fi un prilej de recunoștință și apreciere, dar și de consolidare a colaborării pentru viitoarele proiecte de sprijin și solidaritate. Această întâlnire festivă reprezintă un omagiu adus tuturor celor care, prin generozitate și implicare, fac posibilă această lucrare de salvare, protejare și cultivare a vieții.

 

***

Parohia „Sfântul Apostol Toma” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun continuă și anul acesta programul misionar-cultural „Tu, Doamne, ai cuvintele vieții veșnice!”, în cadrul căruia, în această zi, începând cu ora 17.00, va avea loc conferința cu tema: „Învierea Domnului în viața omului de astăzi. O incursiune biblică”, susținută de părintele Cezar Paul Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iași.


***

La Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Hăbăşeşti din comuna Strunga, Protopopiatul Paşcani, are loc, începând cu ora 15.00, conferinţa cu titlul: „Rolul duhovnicului în arta călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii! Postul Mare şi roadele postirii”, susţinută de părintele Gabriel Coroamă, profesor la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi.

 

***

Parohia Bogonos din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Apostol Barnaba”, în cadrul căreia părintele Constantin Rusu va susține conferința cu tema: „Pastorația tinerilor – prioritate și oportunitate pentru parohie”.


***

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Rediu din Protopopiatul 1 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona”, în cadrul căreia părintele Justinian Tincu va susține conferința cu tema: „Rolul și lucrarea duhovnicului în viața Bisericii”.

***

În Parohia „Sfântul Dumitru” – Vlădeni din Protopopiatul 1 Iași, începând cu ora 17.00, va avea loc o seară duhovnicească, în cadrul căreia părintele protopop Florin Călugăru va susține conferința cu tema: „Postul trupului și postul sufletului – diferența dintre postul alimentar și nevoința sufletească”.

***

Biserica „Vovidenia” din Botoșani organizează, începând cu ora 17.00, conferința cu tema: „Unitatea credincioșilor, izvor de putere în viața Bisericii”, susținută de părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bucium din Iași.

***

Până pe data de 29 aprilie va avea loc, la Galeria de Artă „Arcadia”, expoziția de icoane „Icoana, fereastra credinței”, organizată de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, în colaborare cu Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” – Mănăstirea Neamț, unde vor expune elevii claselor de patrimoniu cultural, sub coordonarea profesorilor Dan Țârdea și Oana Grădinaru.

Luni, 7 aprilie

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși, începând cu ora 13.00, slujba de binecuvântare a lucrărilor de la Paraclisul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou”, amenajat în incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” din Iași.

***

În această zi, în sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, începând cu ora 10.00, are loc şedinţa preoţilor în cadrul căreia părintele Mihai Bendiac va susține conferinţa cu tema: „Aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie”. Evenimentul va fi precedat de slujba Sfintei Liturghii săvârşită la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Botoșani.

Şi în cadrul Protopopiatul Dorohoi are loc în această zi şedinţa preoţilor, începând cu ora 10.00, la sediul protopopiatului, tema întâlnirii fiind: „Spovedania preotului și a creștinilor – împărtășire din harul iertării și al împăcării cu Dumnezeu”, susţinută de părintele Marius Onofrei.

***

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Bejan din Protopopiatul 1 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Nectarie”, în cadrul căreia părintele Sever Stoica va susține conferința cu tema: „Rolul și lucrarea duhovnicului în viața Bisericii”.

***

Asociația „Tineretul Ortodox Român” din Iași organizează în zilele de 7 şi 8 aprilie, începând cu ora 10.00, un atelier de lucru manual dedicat pensionarilor de la Centrul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Participanții vor explora procesul de creație a magneților din lut modelat în diverse forme care vor fi șlefuite, pictate și lăsate să se usuce. La final, voluntarii vor oferi fiecărui participant o amintire unică și personalizată.

Marţi, 8 aprilie

Cu prilejul conferinței preoțești din cadrul Protopopiatului Piatra Neamț, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Parohia „Schimbarea la Față” – Tașca-Secu.

***

În perioada 8-11 aprilie 2025, Departamentul Pro Vita, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Iași și Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, organizează șapte ateliere de povești pentru suflet „Creștem cu fiecare poveste”, astfel: pe 8 aprilie, la Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Iași; pe 10 aprilie, la Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii; pe 11 aprilie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași, filiala „Vasile Alecsandri” – Nicolina.

„Atelierele de povești îi ajută pe copii să descopere valori precum bunătatea, empatia și sprijinul reciproc prin lectură interactivă, jocuri educative și activități creative. Vom citi și discuta povești cu tâlc, stimulând astfel gândirea critică și reflecția asupra mesajelor transmise. Prin jocuri dinamice, cei mici vor învăța importanța colaborării și a ajutorului oferit celor din jur. Activitățile practice vor include lucrări manuale inspirate de sărbătoarea Paștelui, dezvoltând creativitatea și îndemânarea copiilor. Într-un mediu prietenos, aceștia vor avea ocazia să învețe prin experiență, să interacționeze și să se implice activ. Scopul atelierelor este de a aduce mai aproape de sufletul copiilor valorile esențiale ale sărbătorii într-un mod captivant și educativ”, declară organizatorii.

***

Protopopiatul 3 Iași organizează o campanie de donare de sânge sub sloganul „Din dragoste pentru viață”, care va avea loc la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iași, situat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 21. Pentru informații suplimentare, organizatorii pot fi contactaţi prin email la adresa protopopiatul.iasi3@yahoo.com, prin telefon, la numărul 0232.132.726, ori la sediul protopopiatului.

***

În Sala Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, începând cu ora 18.30, părintele arhidiacon Sorin Mihalache, fost președinte ASCOR Iaşi, cunoscut pentru diversitatea domeniilor de interes pe care le-a cultivat de-a lungul anilor, licențiat în matematică și în teologie ortodoxă, va susține conferința cu tema: „Provocările oboselii și importanța odihnei. Perspective neuroștiințifice și înțelepciunea filocalică.”

În cadrul acestei întâlniri, conferenţiarul va încerca să ofere răspunsuri la următoarele întrebări esențiale: Cum putem învăța să identificăm semnele oboselii care ne perturbă echilibrul? Ce înseamnă cu adevărat odihna într-o lume în care ritmul alert al vieții ne copleșește? Cum ne pot ajuta perspectivele neuroștiințifice să înțelegem misterul unei odihne autentice?

***

Parohia „Sfânta Mahramă și Sfinții Martiri Brâncoveni” din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfântul Apostol Andrei”, în cadrul căreia părintele Gheorghe Mihăilă va susține conferința cu tema: „Noi Sfinți proclamați – modele de credință și mărturisire”.

Miercuri, 9 aprilie

În perioada 9-16 aprilie 2025, Departamentul Pro Vita Iaşi organizează o acțiune de solidaritate dedicată familiilor numeroase din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – „Sfântul Stelian” și mamelor din Programul „Praesidio” care sprijină femeile însărcinate aflate în dificultate.

În preajma sărbătorii Învierii Domnului, mai multe familii vor primi pachete cu alimente menite să le aducă bucurie și sprijin în această perioadă specială. Distribuirea ajutoarelor se va face în mai multe localități din Arhiepiscopia Iașilor, prin implicarea voluntarilor și a echipei Departamentului Pro Vita Iaşi. „Inițiativa își propune să ofere nu doar un sprijin material, ci și un gest de solidaritate și iubire creștină. Prin această acțiune, ne dorim ca fiecare familie beneficiară să poată avea o masă îmbelșugată de Paște și să simtă că nu sunt singure în încercările vieții. În lumina Învierii, această faptă de milostenie devine un simbol al speranței și al sprijinului reciproc”, declară organizatorii.

***

Protopopiatul Paşcani, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, organizează a doua etapă a campaniei de donare de sânge: „Din dragoste pentru viaţă, donează sânge”, care va avea loc, începând cu ora 8.30, la sediul protopopiatului aflat pe Strada Ștefan cel Mare nr. 23A. Informații suplimentare: https://www.crtsiasi.ro/inaintea_donarii.html. Pentru detalii și înscriere, relaţii la numărul de telefon: 0750.290.202.

***

Parohia Precista 1 – Piatra Neamț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, în cadrul căreia părintele Andrei Toplicean va susține conferința cu tema: „Patericul românesc – o istorie a marilor duhovnici”.

***

Parohia „Sfântul Gheorghe” – Valea Lungă din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – „Sfântul Prooroc Ilie”, în cadrul căreia părintele Ştefan Misărciu va susține conferința cu tema: „Părintele Arsenie Boca – apostol și profet”.

***

Parohia Orășeni Deal din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinții Apostoli” Curtești, în cadrul căreia părintele Daniel Telișcă va susține conferința cu tema: „Rolul și lucrarea duhovnicului în viața bisericii”.

***

Parohia Mărgineni 2 din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, în cadrul căreia părintele Andrei Todirașcu va susține conferința cu tema: „Ce este paternitatea duhovnicească?”.

***

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Hermeziu din Protopopiatul 1 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mina”, în cadrul căreia părintele Mihai Benone Chelaru va susține conferința cu tema: „Importanța recunoașterii și prețuirii chipurilor de sfințenie ale marilor duhovnici din Biserica Ortodoxă Română”.

***

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Iacobeni din Protopopiatul 1 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nichifor”, în cadrul căreia părintele Cătălin Adumitroaie va susține conferința cu tema: „Relația dintre Biserica Ortodoxă Română și Stat”.

***

Parohia „Sfântul Gheorghe” – Cimitir Eternitatea din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – „Sfântul Ioan cel Nou”, în cadrul căreia părintele Ioan Leonte va susține conferința cu tema: „Sfinți părinți și mărturisitori creștini în temnițele comuniste”.

***

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bucium din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 – „Sfântul Ioan cel Nou”, în cadrul căreia părintele Teofil Panțiru va susține conferința cu tema: „Cuvânt cu putere multă. Harisma cuvântului în lumina teologiei patristice și a patericului”.

Joi, 10 aprilie

Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț, în parteneriat cu Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, Protopopiatul Piatra-Neamț și Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț, organizează evenimentul intitulat: „Dependența – o poveste de dragoste!”. Acesta se va desfășura începând cu ora 11.00, la Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț, avându-l ca invitat pe părintele Iulian Negru, inspector eparhial în cadrul Sectorului de Misiune și formator în cadrul Sectorului de Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Evenimentul are ca scop stimularea interesului cadrelor didactice și al elevilor față de tema abordată, fiind totodată un semnal de alarmă privind pericolele adicțiilor.

***

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Iaşi organizează, începând cu ora 18.30, în Sala Aula Magna „Mihai Eminescu” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, conferinţa cu tema: „Putem spune «da» planului pe care îl are Dumnezeu cu noi?”, susţinută de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.

Vineri, 11 aprilie

La Biserica „Sfântul Gheorghe”, vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi, are loc, începând cu ora 21.00, slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Evenimentul este organizat de membrii filialei ieşene a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR).

***

Parohia Brustureț din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 – „Sfântul Apostol Filip”, în cadrul căreia părintele Dan Buțincu va susține conferința cu tema: „Pastorația tinerilor – prioritate și oportunitate pentru parohie”.

***

Parohia Cornești din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, în cadrul căreia părintele Florin Purice va susține conferința cu tema: „Comuniunea dintre preoți, izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii”.

***

Parohia Roșieni din Protopopiatul Piatra Neamț va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfânta Mare Muceniță Varvara”, în cadrul căreia părintele Adrian Chelaru va susține conferința cu tema: „Cuvânt cu putere multă – harisma cuvântului în lumina Patericului”.

***

Parohia „Sfântul Apostol Toma” – Roșu din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 – „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în cadrul căreia părintele Răducu-Vlad Marin va susține conferința cu tema: „Mari duhovnici ai secolului XX în conștiința posterității”.

***

Parohia „Naşterea Maicii Domnului” – Țuțora din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Ștefan cel Mare”, în cadrul căreia părintele Vasile Ciornovalic va susține conferința cu tema: „Mari duhovnici ai secolului trecut: Sfântul Părinte Cleopa cel mult răbdător”.

***

Biserica Parohiei Mănăstirea Doamnei din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinții Apostoli” Curtești, în cadrul căreia părintele Daniel Ilie Voroneanu va susține conferința cu tema: „Pastorația tinerilor – prioritate și oportunitate pentru parohie”.

***

Asociația Culturală Byzantion, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Ateneul Național din Iași, organizează ediția a XXIII-a a concertului de muzică psaltică „Lumina Crucii”, care se va desfășura, începând cu ora 19.00, în Catedrala Mitropolitană din Iași. În cadrul acestui eveniment, Corul Academic Byzantion și Corul Psaltic de Copii Mini Byzantion vor interpreta selecții de compoziții psaltice din Postul Mare și Săptămâna Patimilor.

Sâmbătă, 12 aprilie

Pelerinajul de Florii de la Iaşi, organizat de Protopopiatele 1, 2 și 3 Iași, va începe la ora 15.30, cu slujba Vecerniei săvârşită la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bărboi, urmată de rugăciunea de binecuvântare a sălciilor, la ora 16.30, și organizarea procesiunii. La ora 16.45, pelerinii vor porni spre Biserica „Sfântul Sava” (pe traseul Str. Bărboi – Str. Costache Negri), continuând către Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. De aici, la ora 17.10, procesiunea condusă de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va pleca spre Catedrala Mitropolitană, trecând pe lângă Librăria Casa Cărții, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, cu sosirea la Catedrala Mitropolitană programată pentru ora 17.30.

***

Protopopiatul Piatra Neamț organizează Pelerinajul de Florii cu tema „Fiul lui Dumnezeu – Izvorul vieții”, începând cu ora 13.30, pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăței 1 – sens giratoriu Spital – Piața Mihail Kogălniceanu – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”. La finalul pelerinajului, la această biserică se va oficia slujba Vecerniei. Evenimentul reunește preoți și credincioși din oraș și împrejurimi, pentru a cinsti praznicul Intrării în Ierusalim a Domnului Hristos.

***

Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Bistricioara, Protopopiatul Ceahlău, organizează pelerinajul de Florii, începând cu ora 15.00, pe traseul dintre biserica nouă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și biserica veche „Sfinții Voievozi”.

***

Parohia Miroslava 1 în parteneriat cu Primăria Comunei Miroslava vă invită la Festivalul de Pricesne „MiroSlava Floriilor”, ediția a II-a, care va avea loc de la ora 14.00, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.

***

La Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Glodenii Gândului din Protopopiatul 3 Iași va avea loc, începând cu ora 17.30, concertul de pricesne „Dăruiește cu sufletul!”, avându-i ca interpreți pe Carmen Macovei, Evelina Lohan, Remus Fandarac, Mădălina Andrei și Martina Dumitrașcu.

***

În perioada aprilie-mai 2025, Departamentul Pro Vita Iaşi organizează stagii de practică pentru masteranzii de la Masterul de Misiune și Slujire Pastorală din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Aceste stagii reprezintă o oportunitate de formare și aprofundare a unor teme fundamentale legate de etica pro-viață, consilierea spirituală și sprijinul oferit femeilor aflate în criză de sarcină.

Întâlnirile vor avea loc săptămânal, în cadrul Sectorului de Misiune, și vor fi susținute de specialiști în domeniu: psihologi, medici de obstetrică-ginecologie și preoți consilieri. Printre temele abordate se numără: începutul vieții umane, etica avortului, criza de sarcină și modalitățile de sprijin pentru femeile aflate în dificultate, consilierea premaritală, consilierea post-avort și implicarea pastorală în astfel de situații sensibile.

Prin acest program, masteranzii vor dobândi cunoștințe esențiale teoretice și practice, care le vor permite să înțeleagă mai bine complexitatea crizei de sarcină și să ofere sprijin calificat în slujirea lor pastorală. Stagiile vor fi coordonate de Gilia Crăciun, psihoterapeut, și vor încuraja o abordare interdisciplinară și colaborativă menită să îmbine perspectivele teologice, psihologice și medicale asupra acestor subiecte delicate.

Acest program de practică își propune să ofere instrumente concrete de intervenție și consiliere, pregătindu-i pe viitorii slujitori ai Bisericii pentru o misiune de susținere și însoțire a celor aflați în momente dificile. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Ziua Crucii
14/09/2025 10:45

  Înăltarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare inchinată cinstirii lemnului sfant. În această zi sărbătorim două evenimente deosebite din istori ...

HOROSCOPUL ZILEI
12/09/2025 05:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Ședință a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
10/09/2025 17:59

 În ziua de 10 septembrie 2025, la resedinta mitropolitană din Iasi s-a intrunit, in şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia Înaltpre ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/09/2025 05:27

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Luna sângerie în Pești, 7 septembrie 2025: transformări profunde pentru patru zodii în noaptea marii eclipse
07/09/2025 10:10

Pe 7 septembrie 2025, cerul va fi scena unui spectacol cosmic rar: o Lună plină in semnul Pestilor, suprapusă cu o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular drept „Luna Sangerie”. Evenimentul ...

Eclipsa de Lună din 7 septembrie 2025. Spectacol cosmic rar vizibil în România, la ce oră să privești cerul
07/09/2025 07:06

În seara zilei de 7 septembrie 2025, cerul va oferi unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice: o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular sub numele de „Luna Sangerie”. Even ...

HOROSCOPUL ZILEI
07/09/2025 05:00

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Horoscopul ZIlei
05/09/2025 05:00

 BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR Vi se ...

Horoscopul Zilei
03/09/2025 04:55

 BERBEC Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta m ...

Horoscopul Zilei
01/09/2025 06:04

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei