Moment special pe Cer. Luna Nouă și 6 planete în Vărsator. Începe o nouă LUME

luna-noua-varsator

Dimensiune font:

| 09-02-2021 11:00

Pe 11 februarie vom asista la un moment astrologic deosebit - Luna nouă în Vărsător, semn în care se vor aduna 6 planete!

La momentul Lunii Noi, în Vărsător se află, în afară de cele două luminarii, Mercur (retrograd), Venus, Jupiter și Saturn. Cu 6 planete în Vărsător (plus asteroidul Pallace Athena), vorbim despre o energie intensă a începutului, a creativității, originalității și noutății. Fanionul este ridicat și tot ce avem de făcut este să-l vedem și să pornim la drum. Pentru că acum se deschide o nouă cale pentru noi, avem la dispoziție oportunitatea de a ne reconsidera o serie de alegeri, aspirații și dorințe.

Ca și când suntem pe de o parte la momentul bilanțului și la un final de drum, iar pe de altă parte, ne aflăm în fața unei uși deschise, o ușă care face trecerea către un spațiu mult mai larg decât ce am cunoscut până acum. Un spațiu plin de posibilități pe care nu le-am văzut, nu le-am știut, nici măcar nu ni le-am imaginat.

Avem și timpul necesar să facem tranziția de la vechiul eu, la noul eu, cât timp Mercur va fi retrograd (până pe 21 februarie) și ne va da șansa și răgazul de a reevalua unele alegeri, convingeri, viziuni.

AER, AER și iar AER

Elementul AER este puternic activat în această perioadă și pe parcursul întregului an. Fiind prezente toate aceste planete în semnul Vărsătorului, la care se adaugă Ascendentul momentului de Luna nouă (în Balanță, tot semn de aer), și Destinul (în Gemeni, de asemenea semn de aer), este clar că există un dezechilbru pe cer în privința raportului de energii după elemente. Focul este slab reprezentat (doar Kiron și Nodul sud se mai țin scânteia aprinsă), Apa de asemenea (doar prin Neptun, aflat în Pești). Al doilea element, ca pondere și reprezentare, este Pământul (Marte, Uranus și Luna neagră se află în Taur, iar Pluto se află în Capricorn).

Avem de-a face cu un adevărat summit planetar în Vărsător, cu o energie extremă, care pare sa ne așeze în ochiul unei furtuni. Toate aceste 6 planete și-au dat întâlnire aici, pentru un schimb de idei, de inșpirație și pentru a descoperi căi alternative de gândire, viziune și viață, pentru umanitate. Este o polarizare de zile mari, o aliniere rară (din 1962 nu ne-am mai întâlnit cu acest context) și, prin urmare, se va simți și în interiorul nostru, în alegerile și acțiunile noastre și în evenimentele la care vom asista în lume:

- Să ne așteptăm la surprize de proporții, descoperiri fără precedent, progres tehnologic accelerat, trezire a conștiinței în masă, șocuri, evenimente care schimbă brusc teorii și percepții...

- Cei mai mulți dintre noi, abia acum realizăm cu adevărat cât de mari și profunde sunt schimbările care s-au produs în ultimul an, în conștiința noastră și, mai ales, vom înțelege că procesul în care ne aflăm este ireversibil. Ne îndreptăm într-o nouă direcție, suntem cu un picior în noua lume. Și avem șansa s-o creăm împreună, de noi depinde, de fiecare ființă de pe pământ. Suntem toți în asta.

- Putem observa cum unele obiceiuri, care ne alcătuiau cândva rutină zilnică, acum se dizolvă de la sine, nu ne mai spun nimic unele lucruri pe care le făceam sau le preferam înainte.

- Procesele mentale sunt accentuate, există un trafic intens de gânduri și idei în mintea noastră. E necesar să selectăm cu grijă informațiile pe care le accesăm și asimilăm, să fim atenți la excesul de cuvinte rostite sau la indiscreție. Și, mai ales, e important să fim atenți la energia gândurilor noastre și ce creează aceasta.

- Tendința de a pune sub semnul întrebării tot ceea ce vedem și auzim sau de a contesta totul doar așa, pentru că putem, ne poate costa scump în următoarele luni. Cei care își îndreaptă energia în afara lor, folosind-o pentru a dărâma și nu pentru a construi, își risipesc resursele psihice și energetice în bătălii inutile. E de preferat să folosim acest context pentru a ne informa, a cerceta și, în definitiv, a alege cu intuiția noastră.

- Poate exista multă frământare, o nevoie acută de libertate și exprimare, neliniște cauzată de anumite limite care acum devin evidente și mult mai greu de suportat.

- Putem avea senzația, pe bună dreptate, că mai mult gândim decât facem. Păi, da, cu atâta aer, așa și este. Avem tendința să gândim mult, să întoarcem și să răsucim informațiile și ideile, să ne fixăm în anumite puncte de vedere și să avem impresia că noi știm cel mai bine, să filozofăm, să flirtăm, să ne propunem multe, dar, când vine vorba de manifestare propriu-zisă, nu e la fel de simplu. Parcă nu avem zvâcul necesar, parcă nu ne ajută nici vitalitatea, nici forța, obosim doar gândind. Așadar, pentru mai multă liniște și coerență, e bine să ne deprindem cu scrisul, să notăm undeva ideile, intențiile, proiectele. Și să avem răbdare, să fim blânzi cu noi, să nu ne propunem imposibilul, să ne odhnim suficient, să medităm și să facem orice ne ajută să rămânem în echilibru psihic și emoțional.

- Pentru cei care își cunosc harta natală, segmentul activat de Luna nouă primește energia înnoirii și redefinirii urgente. Pare că nimic nu rămâne la fel în zona de viață respectivă.

- Aerul este și cere mișcare. Și respirație. În această perioada, să ne facem un bine respirând conștient (exrecitii de respirație simple care ajută mult) și mișcând energia, mișcând corpul (plimbări, exerciții fizice ușoare, streching).

Energia Vărsătorului ne ajută să privim cu mai multă detașare și seninătate la viața noastră, să facem alegeri dincolo de emoții și, mai ales, să închidem niște capitole trecute, să le înțelegem altfel, să ajungem la o anumite înțelepciune pe care nu am avut-o înainte. Suntem sprijiniți să vedem imaginea de ansamblu, să privim unele experiențe trecute prin alte lentile, să extragem din acestea doar ceea ce ne folosește pentru a merge mai departe și să eliberăm ceea ce nu mai servește noii filozofii și viziuni de viață.

În urmă atâtor transformări și conștientizări pe care le-am avut, majoritatea dintre noi, cu precădere în ultimele luni, în urma atâtor experiențe care au clătinat în noi convingeri și credințe, mesajul acestei Luni noi este: "acum ești gata pentru noua ta creație, pentru nouă ta viață".

Suntem într-un punct de cotitură în viața și creația noastră ca pământeni. Și nu doar la nivel individual, ci mai ales la nivel colectiv. Acum începem să devenim conștienți de ceea ce putem crea împreună, de rolul pe care vrem să-l jucăm într-o comunitate, în societate, în lume. Devenim conștienți de ceea ce e posibil să creăm prin participarea noastră la ceva care ne inspiră, ne mișcă, ne motivează să ne exprimăm într-un mod nou. Începem să strângem rândurile, pe criteriul rezonanței și viziunii împărtășite cu alții.

Atenție, așadar, la ideile care vă vin în următoarele 28 de zile. E bine să notați aceste idei, precum și revelațiile, mesajele pe care le primiți. Poate că nu e o perioada a începuturilor concrete, ci e mai degrabă o perioada tampon între vechi și nou, de aceea treaba noastră va fi, nu atât să pornim la drum, cât să ne pregătim pentru drum. Să dăm jos din spate greutăți, să înțelegem la ce ne-au folosit, să lăsăm în "bagaj" doar ce avem nevoie pentru noua destinație, să ne imputernicim și să ne bucurăm de noile începuturi și noua energie care ni se așează în minte, în corp și în viață.

Acest context astral ne amintește în fiecare moment că orice schimbare începe în minte și că aici e nevoie să extindem câmpul de posibilități. Următoarele zile vor fi în special axate pe modul nostru de înțelegere, pe percepțiile noastre în privința realității. Asta este esențial să vedem acum, și să acceptăm că nu o anumită realitate ne deranjează ci gândurile și poveștile pe care le avem despre ea. Așadar, măiestria constă a ne păstra mereu deschiderea către o înțelegere mai înalta și a ne menține terenul cât mai curat, în minte, eliberând permanent judecați, plângeri și alte limitări. Să ne concentrăm mai mult pe ce vrem, pe posibilități noi, să ne jucăm cu intențiile, cu dorințele născute din bucurie și inocența ("mi-ar plăcea să...", "vreau...", "cum ar fi să fiu/fac/am...?")

De asemenea, având în vedere că mulți oameni se pot simți confuzi și obosiți în această perioada, tocmai datorită acordajelor interioare care au loc, e bine să ne concentrăm mereu pe momentul prezent, pe ceea ce facem acum. Fără să scormonim prea mult în minte, fără să avem pretenția să știm cum vor evolua lucrurile.

Nu avem cum să știm cum vor evolua, pentru că fiind experiențe noi, nemaitraite, neștiute, nu avem o reprezentare mentală despre ele. Încercând să le includem într-o strategie, un plan, o schemă, le limităm, blocăm posibilitatea de expansiune. De aceea, tot ce avem de făcut este să luăm lucrurile pas cu pas, să fim prezenți și să facem alegeri conștiente, în raport cu adevărul nostru, cu ceea ce știm în interior că e potrivit ACUM pentru noi.


Corpul este este aliat de nădejde, ne da semnalele de care avem nevoie, decodifica fidel ce se află în mintea noastră. Dacă suntem atenți, vom ști exact ce ne transmite. Vom ști ce să mâncăm, cât și când. Vom ști dacă alegerile noastre sunt conștiente și în acord cu noi, sau nu.

Ca la orice Luna Nouă, e posibil că vitalitatea să fie scăzută. Dacă simți că ai nevoie de mai mult somn, dormi mai mult, dacă simți să faci ceva pentru corp (masaj, sport etc), fă-o. Dacă simți să schimbi ceva în alimentație, fă-o. În rest, bea apă multă și ai încredere.  

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Ziua Crucii
14/09/2025 10:45

  Înăltarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare inchinată cinstirii lemnului sfant. În această zi sărbătorim două evenimente deosebite din istori ...

HOROSCOPUL ZILEI
12/09/2025 05:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Ședință a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
10/09/2025 17:59

 În ziua de 10 septembrie 2025, la resedinta mitropolitană din Iasi s-a intrunit, in şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia Înaltpre ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/09/2025 05:27

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Luna sângerie în Pești, 7 septembrie 2025: transformări profunde pentru patru zodii în noaptea marii eclipse
07/09/2025 10:10

Pe 7 septembrie 2025, cerul va fi scena unui spectacol cosmic rar: o Lună plină in semnul Pestilor, suprapusă cu o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular drept „Luna Sangerie”. Evenimentul ...

Eclipsa de Lună din 7 septembrie 2025. Spectacol cosmic rar vizibil în România, la ce oră să privești cerul
07/09/2025 07:06

În seara zilei de 7 septembrie 2025, cerul va oferi unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice: o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular sub numele de „Luna Sangerie”. Even ...

HOROSCOPUL ZILEI
07/09/2025 05:00

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Horoscopul ZIlei
05/09/2025 05:00

 BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR Vi se ...

Horoscopul Zilei
03/09/2025 04:55

 BERBEC Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta m ...

Horoscopul Zilei
01/09/2025 06:04

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei