O statuie a lui Isus mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro este construită în Brazilia VIDEO
Dimensiune font:
| 11-04-2021 20:43
O nouă statuie a lui Isus este contruită în Brazilia, iar aceasta va avea o înălțime de 43 de metri cu tot cu piedestal, ceea ce o va face a treia cea mai înaltă statuie a lui Isus din lume, relatează BBC.
Statuia Isus Protectorul este construită în orașul Encantad, iar capul și brațele întinse au fost deja adăugate săptămâna trecută structurii. Construcția a început în 2019.
Ideea a fost a unui politician local, Adroaldo Conzatti, care a murit în martie de Covid.
Proiectul în valoare de 350.000 de dolari este așteptat să fie finalizat anul acesta, a spus Asociația Prietenilor lui Cristos.
Realizarea statuii este finanțată prin intermediul donațiilor de la indivizi și companii.
De la o mâna la cealaltă sunt 36 de metri. Un lift intern va duce turiștii într-un puct în zona pieptului de unde vor putea privi împrejurimile, la aproximativ 40 de metri înălțime.
Doar statuia Jesus Buntu Burake din Sulawesi, Indonezia, care are 52,55 de metri (cu piedestal inclus) și Cristos Regele din Swiebodzin, Polonia, care are 52,5 metri, sunt mai înalte.
Ea va fi mai înaltă așadar decât Cristos Mântuitorul din Rio, care are 38 de metri, și al cărui cap a fost creat de gălățeanul Gheorge Leonida.
Înăltarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare inchinată cinstirii lemnului sfant. În această zi sărbătorim două evenimente deosebite din istori ...
BERBEC
Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...
În ziua de 10 septembrie 2025, la resedinta mitropolitană din Iasi s-a intrunit, in şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia Înaltpre ...
BERBEC
Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...
Pe 7 septembrie 2025, cerul va fi scena unui spectacol cosmic rar: o Lună plină in semnul Pestilor, suprapusă cu o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular drept „Luna Sangerie”. Evenimentul ...
În seara zilei de 7 septembrie 2025, cerul va oferi unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice: o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular sub numele de „Luna Sangerie”. Even ...
BERBEC
Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...
BERBEC
Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum.
TAUR
Vi se ...
BERBEC
Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta m ...
BERBEC
Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg.
TAUR
Sentimenta ...
Adauga comentariul tau