Patriarhul Daniel: Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos - temelie pentru toate celelalte sărbători

Patriarhul-Daniel-274x207

Dimensiune font:

| 25-12-2022 17:59

Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos este temelie pentru toate celelalte sărbători, începutul sfinţirii umanităţii din interiorul acesteia, a afirmat, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Naşterii Domnului.


"Această sărbătoare (Naşterea Domnului - n.r.) este temelie pentru toate celelalte sărbători, pentru că prin Naşterea Sa ca om, Fiul Veşnic al Tatălui Ceresc vine în lume ca Mântuitor al lumii şi de aceea toate celelalte evenimente şi momente sfinte din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos au ca temelie Naşterea Sa mai întâi înomenirea, sau zămislirea, sau întruparea Sa şi Naşterea din Fecioara Maria, într-o peşteră de lângă Bethleemul Iudeii", a spus Patriarhul, potrivit Agerpres.

Înaltul ierarh a arătat că Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos este "Marea Taină a întrupării Fiului Veşnic al lui Dumnezeu, pentru că cel necuprins se face cuprins în pântecele Fecioarei Maria, cel nevăzut se face văzut pentru că se întrupează, ia trup şi chip de om, cel atotputernic se face un copil neputincios a cărui viaţă depinde doar de grija şi iubirea celor din jurul său, cel care conduce Universul, toate galaxiile, este aşezat într-o iesle din care se hrăneau vitele", a explicat PF Daniel.

"Deci această taină a smereniei lui Dumnezeu Fiul devenind om este începutul tainei mântuirii neamului omenesc. Mântuitorul Iisus Hristos se face om smerit şi el ia chip de om, ca să ne dăruiască nouă chipul slavei sale. (...) Hristos se naşte veşnic ca fiu din tată ceresc fără mamă, iar ca om se naşte din mamă fără tată. Această taină a întrupării Mântuitorului Iisus Hristos ne arată deci smerenia lui", a spus Patriarhul.

El a accentuat că Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos are ca scop nu doar iertarea păcatelor oamenilor şi dăruirea vieţii veşnice prin înviere, "ci înfierea, să devenim fii şi fiice ai lui Dumnezeu după har prin lucrarea Botezului în apă şi Duh Sfânt".

"Această naştere a Mântuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria este începutul sfinţirii umanităţii din interiorul ei, din interiorul persoanei umane a Fecioarei Maria. Se naşte în peştera de lângă Bethleem ca să sfinţească pământul din interiorul lui, se botează în apele Iordanului ca să sfinţească firea apelor, aşa cum se cântă la Sărbătoarea Botezului Domnului, se înalţă pe cruce pentru ca să sfinţească aerul, atmosfera şi lemnul, după cum se spune în cântările din sărbătoarea Sfintei Cruci. Când El coboară în lume sfinţeşte lumea în mod treptat, dar mai ales vine în lume ca să sfinţească sufletul şi trupul omului prin Sfintele Taine al Bisericii, prin Botez şi prin Sfânta Euharistie. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos este izbăvitor sau eliberator de păcat şi de moarte", a subliniat Patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel a reamintit că darurile oferite Pruncului Iisus de către cei trei magi (aurul, tămâia şi smirna) pot fi dăruite şi de noi Mântuitorului Hristos "într-o formă permanentă şi fără cheltuială, ci doar prin multă iubire", prin aurul dreptei credinţei şi al faptelor bune, prin tămâia rugăciunii fierbinţi şi stăruitoare şi prin smirna unei vieţi curate, biruind "faptele egoiste prin post, nevoinţă prin înfrânare şi viaţă în virtuţi - bunătate, dărnicie, bunăcuviinţă".

"Ne rugăm lui Dumnezeu, Pruncului Iisus, să ne dăruiască smerenie din smerenia lui, bucurie din bucuria lui, pace din pacea lui cea sfântă şi să binecuvânteze toate familiile, toţi pruncii care sunt bucurie pentru părinţi, pentru Biserică şi pentru popor şi să dăruiască celor care poartă numele de Cristian, Cristi, Cristinel şi derivate ani mulţi cu sănătate şi mult ajutor de la Dumnezeu", a încheiat Patriarhul.

Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu părintele Qais, Episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în ţara noastră, cu Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi sărbătoresc, la 25 decembrie, Naşterea Domnului sau Crăciunul.

Sărbătoare a naşterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Crăciunul este primul praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Ziua Crucii
14/09/2025 10:45

  Înăltarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare inchinată cinstirii lemnului sfant. În această zi sărbătorim două evenimente deosebite din istori ...

HOROSCOPUL ZILEI
12/09/2025 05:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Ședință a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
10/09/2025 17:59

 În ziua de 10 septembrie 2025, la resedinta mitropolitană din Iasi s-a intrunit, in şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia Înaltpre ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/09/2025 05:27

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Luna sângerie în Pești, 7 septembrie 2025: transformări profunde pentru patru zodii în noaptea marii eclipse
07/09/2025 10:10

Pe 7 septembrie 2025, cerul va fi scena unui spectacol cosmic rar: o Lună plină in semnul Pestilor, suprapusă cu o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular drept „Luna Sangerie”. Evenimentul ...

Eclipsa de Lună din 7 septembrie 2025. Spectacol cosmic rar vizibil în România, la ce oră să privești cerul
07/09/2025 07:06

În seara zilei de 7 septembrie 2025, cerul va oferi unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice: o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular sub numele de „Luna Sangerie”. Even ...

HOROSCOPUL ZILEI
07/09/2025 05:00

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Horoscopul ZIlei
05/09/2025 05:00

 BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR Vi se ...

Horoscopul Zilei
03/09/2025 04:55

 BERBEC Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta m ...

Horoscopul Zilei
01/09/2025 06:04

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei