Toți preoții din România au primit acest mesaj de la Patriarhul Daniel: ordin în zece puncte de la Preafericitul Părinte

preafericitulparintedrdaniel

Dimensiune font:

| 05-06-2024 14:22

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le cere clericilor din Biserica Ortodoxă să fie mult mai atenți la cei aflați în suferință. Preafericirea Sa a reliefat principalele aspecte referitoare la pastorația celor aflați în suferință, în așa fel încât „să nu fie o simplă asistență socială a bolnavului, ci și o împreună-lucrare a membrilor Bisericii cu Dumnezeu spre deplina vindecare a celui în suferință”.


Mesajul a fost rostit de Prefericitul Părinte Daniel la deschiderea Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, intitulat „Pastorația și îngrijirea bolnavilor este o împlinire a cuvântului Domnului și o prioritate misionară”, mesaj publicat de agenția de știri Basilica.ro, pe care îl redăm mai jos.

„'Mergi şi fă şi tu asemenea!' (Luca 24, 37). Hristos a înviat!
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. În fiecare an, ne concentrăm mai profund, din punct de vedere duhovnicesc, teologic și practic, pe una dintre temele prioritare pentru pastorația Bisericii, așa cum deja suntem obișnuiți. Dacă anul trecut ne-am dedicat preocupărilor cultural-sociale și misionare privind pastorația persoanelor vârstnice, este firesc ca și anul acesta să continuăm această lucrare, aprofundând tot mai mult, atât prin cuvinte, cât și prin fapte, pastorația și îngrijirea bolnavilor.
 

 

Deși boala este parte integrantă din experiența umană, omul nu se poate obișnui cu ea. Acest lucru nu se datorează doar faptului că uneori poate deveni extrem de dificilă și gravă, ci și pentru că omul este creat pentru viață, pentru o viață tot mai deplină, la Care Hristos Cel Înviat ne și cheamă: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35).


Hristos este Domnul vieții, Care ne eliberează de orice rău și suferință
Când omul se confruntă cu boala și suferința la nivel personal, cuvintele Domnului răsună și mai puternic în sufletul lui: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 54-55), mâncare și băutură spre nemurire sau, așa cum scrie Sfântul Ignatie al Antiohiei, „leacul nemuririi și doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veșnic în Iisus Hristos”.

Hristos Însuși este medicament, Sfânta Euharistie fiind leac nu doar pentru tămăduirea sufletului și a trupului, ci și spre iertarea păcatelor și viața de veci (cf. Ioan 6, 54).

 

Vindecările pe care Domnul Hristos le înfăptuiește sunt semne ale iubirii Sale nesfârșite. Prin aceste vindecări, El arată că Împărăția lui Dumnezeu este aproape de oameni. Aceste vindecări sunt semne care ne ajută să înțelegem că adevărata și cea mai profundă boală a omului este absența comuniunii lui cu Dumnezeu, Izvorul iubirii. Numai comuniunea cu Dumnezeu ne poate oferi adevărata vindecare și viață autentică.

 
Prin urmare, învățătura lui Hristos și vindecările Sale sunt întotdeauna unite în cea mai profundă formă, alcătuind un singur mesaj de speranță și mântuire în cuvântul Său din Sfânta Scriptură. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeieștile cuvinte sunt vistierie a tot felul de leacuri”, pentru că Domnul Iisus Hristos este Doctorul sufletelor și al trupurilor. El este, în același timp, Doctor și medicament (medicus et medicamentus), așa cum spune Fericitul Augustin.

 

Slujirea sacerdotală a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se îngriji de cei bolnavi, ca o împlinire a poruncii Domnului Iisus Hristos, dată ucenicilor Săi trimiși la propovăduire: „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). Urmând exemplul Bunului Păstor, ca îndrumători ai comunităților încredințate lor, preoții trebuie să fie, așa cum sublinia Fericitul Augustin într-o epistolă, atenți cu multă bucurie la cei slabi, la cei simpli și la păcătoși, exprimând mila nesfârșită a lui Dumnezeu prin cuvinte mângâietoare și pline de speranță.

Același Părinte al Bisericii accentuează, comentând Psalmul 102, că: „Dumnezeu vindecă toate neputințele tale. Nu te teme, așadar; toate neputințele tale vor fi vindecate […]. Trebuie doar să-I permiți să te vindece și să nu respingi mâinile Sale”.

Slujitorii Bisericii au datoria de a se îngriji de sufletul oricărui credincios, cu atât mai mult cu cât acesta se află în suferință sau boală
Însă pastorația și îngrijirea bolnavilor în societatea contemporană se confruntă cu o serie de dificultăți, la care trebuie să găsim soluții adecvate și care trebuie să fie puse în lucrare în cadrul parohiilor.

Să nu uităm de acest adevăr fundamental al existenței noastre: am venit pe lume din iubirea părinților noștri, suntem creați pentru a iubi pe Dumnezeu și pe semeni și suntem chemați la iubire veșnică. Această dimensiune a ființei umane trebuie concretizată cu atât mai mult în perioadele de boală și fragilitate.

Pentru o pastorație și o îngrijire adecvată a bolnavilor, trebuie să avem în vedere o serie de priorități care ajută ca această lucrare a Bisericii să nu fie o simplă asistență socială a bolnavului, ci și o împreună-lucrare a membrilor Bisericii cu Dumnezeu spre deplina vindecare a celui în suferință:

Astfel, iubirea smerită și milostivă reprezintă prima terapie pe care trebuie să o punem în practică pentru a vindeca bolile societății în care trăim. Pentru vindecarea trupească și sufletească, trebuie alinate, mai întâi, rănile singurătății și ale izolării în care adesea se află bolnavul. Practica indiferenței, a egoismului și a individualismului poate fi contracarată doar prin cultura compasiunii și a iubirii milostive sau generoase.
Așa cum Domnul Iisus Hristos nu a pus vreo povară asupra cuiva, ci a oferit iubirea Sa smerită și milostivă, adică propria Sa Persoană, la fel și preotul trebuie să ofere sprijin atât în plan duhovnicesc, rugându-se pentru cei bolnavi, cât și în plan intelectual și social, printr-o atenție sporită, spre o recuperare integrală a bolnavului, sufletească și trupească. Bolnavii nu au șubrezită doar integritatea lor fizică, ci și dimensiunile relaționale, intelectuale, emoționale și spirituale. În acest sens, ei așteaptă, pe lângă terapii, și sprijin, atenție, grijă, adică iubirea unei comunități care suferă împreună cu ei, fără ca aceștia să solicite direct ajutorul, așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndrumă: „O dovadă clară a bunătății nemăsurate a lui Hristos e că nu așteaptă rugămintea celor în suferință, ci, din iubire de oameni, o ia înaintea rugăminții lor”.
Domnul Iisus Hristos este principalul nostru model pentru îngrijirea bolnavilor. El dăruiește oamenilor prelungirea vieții pământești prin lucrările Sale minunate, ca semne ale Împărăției; ca Samarinean milostiv, a venit la omul aproape mort „și, văzându-l, I s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin” (Luca 10, 34), iar prin ascultare smerită până la moarte Se jertfește pe Sine pe Cruce pentru a birui moartea prin Înviere (cf. Filipeni 2, 7).
Domnul Iisus Hristos, Maica Sa și Sfinții tămăduitori fără de arginți sunt adevărații vindecători ai bolnavilor, de multe ori inspirând lucrarea medicului, care tratează. Diversele vindecări realizate de sfinți în lume sunt recunoscute ca fiind manifestările unui har special, pe care îl primesc în dar de la Dumnezeu și îl împărtășesc mai departe, tot ca dar.
Experiența suferinței, în care, uneori, bolnavul cade pradă descurajării și disperării, poate fi transformată, printr-o atentă îndrumare spirituală, într-un timp de cercetare de sine, un timp al pocăinței și al întoarcerii către Dumnezeu, înțelegând că Hristos Domnul a venit să vindece pe cei cu inima zdrobită (Isaia 61, 1).
Prin lucrarea Duhului Sfânt în lume, în special prin Sfintele Taine, slujitorii Bisericii continuă misiunea la care au fost trimiși de Hristos, vindecând și alinând suferința nenumăraților bolnavi, prin numeroasele activități de îngrijire a sănătății pe care comunitățile creștine le pun în practică cu dragoste și arată astfel adevăratul chip al lui Dumnezeu, iubirea Sa.
Responsabilitatea primordială a preotului, în acest sens, este de a cultiva în cadrul comunității duhul evanghelic de slujire față de cei suferinzi și de a se preocupa de sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor.
Problemele legate de suferință și sănătate, viață și moarte trebuie aprofundate în catehezele parohiale. Este esențial ca preotul să-i ajute pe credincioși să mediteze la aceste teme majore și să înțeleagă că boala nu este totdeauna urmarea păcatelor, ci este uneori îngăduită spre înțelepțire și spre încercarea omului drept: „Ea vine – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – și pentru dobândirea deschiderii către înțelegere, după cum Dumnezeu i-a spus lui Iov: «Crezi că am rânduit acestea asupra ta din alt motiv decât acela ca tu să te arăți drept?» (Iov 40, 8)”.
Membrii familiilor credincioșilor pot identifica nevoile imediate ale celor dragi, aflați în suferință și boală, și pot susține aceste nevoi, sprijinind lucrarea preotului.
Îngrijirea pacientului beneficiază foarte mult de prezența unor legături adecvate între preotul de caritate din spital, familia bolnavului și comunitatea parohială. Voluntariatul aduce o contribuție semnificativă la îngrijirea suferindului și trebuie promovat, sprijinit și cultivat.
În concluzie, amintind că sănătatea este un dar de la Dumnezeu și că acest dar trebuie păzit, îngrijit și sfințit, iar dacă l-am pierdut, trebuie să-l căutăm cu multă credință și speranță, ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților tămăduitori fără de arginți să ne vindece sufletul de păcate și trupul de boli, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Binecuvântăm deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, rugându-ne Preasfintei Treimi să reverse darurile Sale cele bogate asupra tuturor slujitorilor sfintelor altare, întărindu-i în misiunea lor”, a transmis Patriarhul Daniel. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Ziua Crucii
14/09/2025 10:45

  Înăltarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este cea mai veche sărbătoare inchinată cinstirii lemnului sfant. În această zi sărbătorim două evenimente deosebite din istori ...

HOROSCOPUL ZILEI
12/09/2025 05:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Ședință a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
10/09/2025 17:59

 În ziua de 10 septembrie 2025, la resedinta mitropolitană din Iasi s-a intrunit, in şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia Înaltpre ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/09/2025 05:27

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Luna sângerie în Pești, 7 septembrie 2025: transformări profunde pentru patru zodii în noaptea marii eclipse
07/09/2025 10:10

Pe 7 septembrie 2025, cerul va fi scena unui spectacol cosmic rar: o Lună plină in semnul Pestilor, suprapusă cu o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular drept „Luna Sangerie”. Evenimentul ...

Eclipsa de Lună din 7 septembrie 2025. Spectacol cosmic rar vizibil în România, la ce oră să privești cerul
07/09/2025 07:06

În seara zilei de 7 septembrie 2025, cerul va oferi unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice: o eclipsă totală de Lună, cunoscută popular sub numele de „Luna Sangerie”. Even ...

HOROSCOPUL ZILEI
07/09/2025 05:00

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Horoscopul ZIlei
05/09/2025 05:00

 BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR Vi se ...

Horoscopul Zilei
03/09/2025 04:55

 BERBEC Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta m ...

Horoscopul Zilei
01/09/2025 06:04

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei