„Independența financiară nu începe cu banii, ci cu încrederea că poți lua decizii pentru tine și viitorul tău”

1dialog

Dimensiune font:

| 11-09-2025 12:17

 * dialog cu analistul financiar Angelica Artene

  - Cum ați descoperit pasiunea pentru domeniul financiar și ce v-a motivat să alegeți această carieră?

 

  - Am început în sistemul bancar, unde am lucrat peste cinci ani și am învățat rigoarea și disciplina financiară. Totuși, la un moment dat am simțit că îmi doresc mai mult decât să aplic reguli și proceduri. Un CFO cu care am discutat mi-a spus atunci: „dincolo de bancă există o lume financiară mult mai vastă, care are nevoie de oameni ca tine”. Așa am făcut pasul spre zona de business, cu emoție, dar și cu dorința de a descoperi ce este dincolo de cifre. Și am realizat repede că finanțele nu sunt doar despre bilanțuri și rapoarte, ci despre poveștile pe care le spun cifrele – cum evoluează un contract în timp, cum negociezi mai bine cu un client, cum o decizie de azi modelează viitorul unei companii. Astăzi, ceea ce mă motivează este tocmai această transformare: să dau viață cifrelor și să le folosesc ca instrument strategic pentru decizii clare și pentru construcția pe termen lung a afacerilor.

 

 

  - Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când își gestionează banii?

 

  - Cea mai frecventă greșeală este să ne „întindem mai mult decât ne este plapuma”. De multe ori, oamenii nu își monitorizează cheltuielile și ajung să plătească abonamente pe care nici nu le mai folosesc, să cumpere impulsiv atunci când sunt obosiți sau flămânzi, sau să creadă că „sumele mici nu contează”. În realitate, tocmai acele cheltuieli mici și recurente fac diferența în buget. Alte greșeli frecvente sunt lipsa unui buget clar, amânarea momentului în care încep să economisească și faptul că nu își creează un fond de urgență. Iar aici e o schimbare de mentalitate importantă: economisirea nu înseamnă restricție, ci libertate. Când îți cunoști cheltuielile și le controlezi, câștigi claritate și liniște financiară pe termen lung.

 

 

 

- În ce măsură contează educația financiară timpurie și cum poate fi introdusă în familie sau școală?

 

  - Educația financiară timpurie face diferența între un adult care se lasă purtat de circumstanțe și unul care își construiește viața conștient. Eu cred că discuțiile despre bani trebuie începute de când copiii sunt mici. Este important să înțeleagă că lucrurile pe care le strică sau pe care nu le folosesc înseamnă, de fapt, bani irosiți.

 

  Cu copiii mei am ales să le arăt practic cum funcționează banii. În magazine, le-am explicat de ce alegem un produs și nu altul, de ce nu cumpărăm ceva doar pentru ca mai apoi să rămână nefolosit sau cum uneori un produs mai ieftin rezolvă aceeași nevoie ca unul foarte scump. În plus, am încercat să îi învăț și valoarea muncii: pentru o oră de strâns frunzele din grădină, am plătit 50 de lei. Au înțeles astfel cât de greu se câștigă banii și cât de repede se pot cheltui pe o jucărie care nu le aduce, de fapt, satisfacție. Cred că aceste lecții practice sunt mult mai valoroase decât orice teorie. Copiii învață nu doar valoarea banilor, ci și responsabilitatea deciziilor financiare, iar asta îi pregătește pentru viață.

 

 

 

- Ce sfaturi ați da unei persoane care abia începe să economisească sau să investească?

 

 

- Primul pas este să privești economisirea și investițiile ca pe o cale spre libertate, nu ca pe o restricție. De aceea, cel mai sigur început este să investești în tine – în educația ta, în dezvoltarea ta profesională. Asta îți va aduce, pe termen lung, resurse mai mari și încrederea că poți construi orice îți propui.

 

 

Apoi, începe simplu. Nu contează suma, contează constanța. Chiar și 100 de lei puși deoparte lunar pot fi începutul unui drum. Aplică mereu principiul „plătește-te pe tine primul”: pune banii deoparte imediat ce îi primești și abia apoi gândește-te la cheltuieli. Vei vedea cât de repede acest obicei aduce claritate și siguranță.

 

 

Când vine vorba de investiții, gândește-le ca pe un maraton, nu ca pe un sprint. Nu există scurtături sigure. Educația, diversificarea și răbdarea sunt cheia. Cu pași mici, constanți și bine gândiți, orice persoană își poate construi o bază solidă pentru viitor.

 

 

 

- Cum reușiți să vă adaptați strategiile financiare într-un context economic imprevizibil?

 

 

- În general, eu lucrez cu investiții pe termen lung. Le evaluez periodic și, în funcție de contextul economic, ajustez strategia, dar nu mă abat radical de la ea. În această perioadă pun accent pe diversificare și lichiditate. Astfel, chiar dacă apar schimbări bruște, există întotdeauna o alternativă pregătită. Această combinație între viziune pe termen lung și flexibilitate pe termen scurt oferă stabilitate și siguranță financiară.

 

 

 

- Care este diferența dintre un consultant financiar bun și unul excelent?

 

 

- În viziunea mea, diferența dintre un consultant financiar bun și unul excelent se vede în aplicabilitate. Un consultant bun are cunoștințe solide și poate oferi soluții corecte. Însă un consultant excelent înțelege în profunzime și partea operațională a afacerii și reușește să transforme cifrele în recomandări concrete, ușor de aplicat.

 

 

Din experiența mea, atunci când cunoști cum funcționează businessul din interior, nu oferi doar analize, ci și soluții practice, adaptate realității zilnice a clientului. Asta creează valoare reală și diferențiază un simplu furnizor de servicii de un adevărat partener de business.

 

 

 

- V-ați confruntat vreodată cu prejudecăți de gen în domeniul financiar? Cum le-ați depășit?

 

 

- Personal, nu m-am confruntat cu prejudecăți de gen, deși se spune adesea că domeniul financiar este „o lume a bărbaților”. Din fericire, am lucrat în companii cu politici clare de egalitate și am avut parte de medii în care competența a contat mai mult decât genul. Cred că astăzi tot mai multe femei își fac loc în acest domeniu și demonstrează că profesionalismul și rezultatele nu au gen. Mesajul meu pentru ele este să aibă încredere în valoarea pe care o aduc – pentru că atunci când ești pregătit și îți faci treaba bine, prejudecățile își pierd relevanța.

 

 

 

- Care sunt cele mai valoroase lecții de viață pe care le-ați învățat lucrând cu oamenii și finanțele lor?

 

 

- Cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o este că disciplina și claritatea financiară cântăresc mai mult decât nivelul veniturilor. Am întâlnit clienți cu resurse limitate, dar foarte organizați și liniștiți, și clienți cu venituri mari, dar permanent presați de lipsa unui plan. Diferența nu o face suma din cont, ci modul în care reușești să îți gestionezi resursele. Am observat însă că, atunci când vine vorba despre bani, oamenii aduc mereu și emoțiile cu ei. Deciziile financiare sunt adesea însoțite de teamă, entuziasm sau nesiguranță. O planificare financiară corectă nu înseamnă doar cifre bine aranjate, ci și reducerea acestor emoții negative, pentru ca oamenii să capete claritate și încredere în propriile decizii.

 

 

 

- Cum arată pentru dumneavoastră succesul financiar și cum se împletește acesta cu echilibrul personal?

 

 

- Pentru mine, succesul financiar înseamnă libertatea de a alege și de a lua decizii fără teama de „ce se întâmplă dacă”. Nu înseamnă lux sau abundență, ci siguranța că resursele sunt bine gestionate și că ai control asupra propriului drum.

 

 

Dar succesul financiar nu are valoare fără echilibru personal. Ambele merg mână în mână: cifrele îți dau stabilitate, iar liniștea personală îți dă puterea de a te bucura de rezultate. Adevăratul succes este atunci când banii îți susțin viața, nu o conduc.

 

 

 

- Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj femeilor care își doresc independență financiară, care ar fi acesta?

 

 

- Mesajul meu pentru femeile care își doresc independență financiară este să înceapă prin a investi în ele însele – timp, educație, dezvoltare personală și profesională. Independența financiară nu începe cu banii, ci cu încrederea că poți lua decizii pentru tine și viitorul tău. Nu vă fie teamă să visați și să faceți primul pas, oricât de mic ar părea. Pașii mici, dar constanți, construiesc drumuri mari.

 

 

 

Maura ANGHEL

 






 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
FOTO -- Festivalul „Dealul cu povești” de la Horlești, locul unde literatura devine sărbătoare comunitară
15/09/2025 07:00

Horlestiul a prins viată odată cu editia din acest an a Festivalului de literatură „Dealul cu povesti”, organizat de Asociatia Rediu Tătar si initiat de profesoara de limba romană Monica Cotofa ...

Feerie în lumini și muzică la Palas. Opera din Iași a transformat seara într-o poveste
15/09/2025 06:28

Cateva sute de ieseni au asistat, duminică seară, la cea de-a XIV-a editie a galei „Magia serii in sunet si lumină”, un spectacol care a adus muzica lirică in inima orasului, intr-un decor plin ...

Mai multe persoane, amendate de jandarmii băcăuani după ce au intrat cu ATV-uri și motociclete în pădure
14/09/2025 19:06

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean 'Stefan cel Mare' Bacău au identificat si sanctionat, sambătă, peste zece persoane care au pătruns ilegal in fondul forestier, in zonele Plopu si Va ...

Toamna podgorenilor. În timp ce sudul arde, nordul Moldovei dă semne de recoltă bună
14/09/2025 17:35

Romania viticolă trăieste, in 2025, aceeasi fractură pe care o simte intreaga tară: un sud lovit de secetă si geruri, cu productii prăbusite, si un nord care, paradoxal, rezistă si chiar se anuntă mai p ...

Iașul încarcerat între betoane. Psihologia blocului comunist ne bagă în spital
14/09/2025 16:42

Cartierele gri din Iasi sunt mai mult decat relicvele unei epoci care a mutilat orasele. Ele sunt mărturia vie a unei psihologii colective clădite pe lipsă de libertate si pe claustrare. Apartamentele comuni ...

FILIT 2025: Literatura mondială vine la Iași, într-un festival care nu mai acceptă tăcerea. Cine sunt primii invitați
14/09/2025 15:46

Într-o lume fragmentată, in care literatura e tot mai des impinsă spre rafturi uitate sau festivaluri de fatadă, Iasul face un gest curajos. Nu unul de imagine, ci unul de substantă. Festivalul Intern ...

Chiriile explodează la Iași. Studenții revin, TVA crește, proprietarii ridică prețurile
14/09/2025 15:29

Piata inchirierilor din Iasi a intrat in cea mai fierbinte perioadă a anului. Revenirea miilor de studenti, relocările de inceput de toamnă si schimbările fiscale aplicate de Coalitie pun o presiune simulta ...

Postul cu apă – curaj, vindecare și redescoperirea de sine
14/09/2025 15:01

Postul cu apă, practicat de secole in traditiile spirituale si tot mai des confirmat de cercetările stiintifice moderne, este mai mult decat o simplă abtinere de la hrană. El devine o terapie profundă a tr ...

Iașul face un nou pas spre energie verde: parc fotovoltaic la CET 2
14/09/2025 15:00

Primăria Municipiului Iasi a lansat licitatia pentru construirea unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni pe terenul CET 2 Holboca, un proiect considerat esential in tranzitia energetică a orasului. Valoarea ...

O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
14/09/2025 14:59

Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi in primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, acestia incep anul universitar. Lor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei