10 mai 2025, Ziua Românității Balcanice
Dimensiune font:
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021.
Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două împotrivă și două abțineri, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, conform www.cdep.ro.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, la 7 iunie 2021, Legea privind instituirea, la data de 10 mai, a Zilei Românității Balcanice, lege ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 577, în data de 8 iunie 2021.
'Ziua Românității Balcanice poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale și de celelalte instituții ale statului, de către societatea civilă și persoane fizice și juridice de drept public ori privat, precum și de către reprezentanții României în străinătate, prin organizarea și/sau participarea, în țară sau peste hotare, la programe și manifestări sociale, educative, cultural artistice, științifice etc. dedicate acestei sărbători', potrivit prevederilor legii. Un rol important în promovarea și organizarea acestei zile revine Departamentului pentru românii de pretutindeni, autorităților administrației publice centrale și locale, dar și organizațiilor neguvernamentale. 'Societatea Română de Televiziune și cea de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor, cu prioritate, emisiuni culturale și informative ori aspecte de la manifestări dedicate acestei sărbători în țară și peste hotare', conform textului de lege.
În perioada 1906-1948, la data de 10 mai a fost sărbătorită Ziua Românilor din Balcani, prilej cu care guvernul României a sprijinit prin diferite programe și finanțări școlile și bisericile românilor din acest spațiu, potrivit www.afnews.ro și http://www.cdep.ro.
Muzeul Național al Satului ''Dimitrie Gusti'' din Capitală sărbătorește, la 10 mai 2025, împreună cu Societatea de Cultură Macedoromână, Ziua Românității Balcanice, prilej cu care, în Sala ''Victor Ion Popa'', de la ora 15:00, vor avea loc lansări și prezentări de carte. Acest eveniment face parte din seria de manifestări organizate de muzeu în perioada 10-18 mai 2025, pentru a celebra 89 de ani de la înființare a instituției, conform https://muzeul-satului.ro/.
Adauga comentariul tau