160 de ani de la înființarea Senatului României

SenatExterior

Dimensiune font:

| 17-06-2024 06:32

Senatul marchează, luni, 160 de ani de la înfiinţare prin organizarea unei şedinţe solemne şi a unui concert aniversar la Ateneul Român.

Decizia a fost luată în mai de Biroul permanent prin aprobarea unui Memorandum intern.

Potrivit documentului, la aceste acţiuni vor participa, pe lângă actualii membri ai Senatului, foştii preşedinţi ai forului legislativ, reprezentanţi ai autorităţilor statului şi ai misiunilor diplomatice acreditate în România.

La recepţia oferită de preşedintele Senatului cu această ocazie, vor fi invitate aproximativ 750 de persoane.

Memorandumul prevede oferirea de cadouri simbolice pentru acest eveniment şi achiziţionarea de aranjamente florale, plachete aniversare, medalii, albume, pixuri, agende.

Devizul estimativ de cheltuieli privind organizarea acţiunilor dedicate aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Senatului este de aproximativ 1 milion de lei.

Senatul a fost înfiinţat printr-un document cu valoare constituţională numit "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris", act aprobat prin plebiscitul din luna mai 1864 şi promulgat ulterior de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Prima şedinţă a Senatului României a avut loc pe 6 decembrie 1864. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Donald Trump, reacţie după retragerea lui Biden: „A fost de departe cel mai prost preşedinte din istoria SUA”
21/07/2024 21:42

Fostul preşedinte Donald Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”, intr-o convorbire telefonică la postul american de televiziune CNN, la ...

Joe Biden se retrage din cursa prezidențială
21/07/2024 21:34

Presedintele american Joe Biden si-a anuntat duminică retragerea din cursa prezidentială, după ce colegii democrati si-au pierdut increderea in capacitatea sa mentală si capacitatea de a-l invinge pe Donald ...

Scenariul Trump 2.0 pentru Ucraina. Fostul său consilier, John Bolton, aruncă în aer planul de pace și avertizează: Vor fi 'devastatoare'
21/07/2024 16:41

Politica referitoare la Ucraina a candidatului la presedintia SUA Donald Trump, in cazul in care va castiga alegerile, va duce la concesii făcute Rusiei, care vor fi "devastatoare" pentru partea ucraineană, a ...

Băsescu susține doar blondele la prezidențiale! De la Elena Udrea la Elena Lasconi
21/07/2024 16:03

Fostul presedinte si turnător la Securitate, Traian Băsescu, a spus duminică, in afară de Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, „care are un mastodont in spate”, doar preşedintele USR, Elena Lasconi, ar p ...

Condurul și Scatoalca: Lui Zelenski i se pregătește o Înfrângere prezentată ca Victorie
21/07/2024 15:09

Odată cu cresterea exponentială a sanselor ca Donald Trump să revină la Casa Albă, după alegerile din noiembrie, naratiunea Războiului din Ucraina se schimbă incet, dar sigur. Cu o săptămană in urm ...

Referendum în Ucraina pentru pace? Primarul Kievului avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani'
21/07/2024 12:23

Probabil că Ucraina va fi nevoită să organizeze un referendum pentru realizarea păcii, orice pas al lui Volodimir Zelenski amenintă cu sinuciderea politică, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko. ...

Traian Băsescu, despre circul Dianei Șoșoacă din PE: 'S-a făcut de râs ea, dar este aplaudată de un tronson serios de români'
21/07/2024 06:54

Traian Băsescu a comentat, vineri, la B1 Tv, scandalul făcut de Diana Sosoacă in Parlamentul European si a spus că eurodeputata „s-a făcut de ras in Europa, dar este aplaudată de un tronson serios de r ...

Alina Mungiu Pippidi, despre retragerea lui Joe Biden: 'Decizia este deja luată' / 'Spectacolul pe care SUA îl dă lumii este catastrofic'
20/07/2024 16:45

Politologul Alina Mungiu Pippidi a spus sambătă, la B1 Tv, că decizia privind retragerea din cursa electorală a lui Joe Biden este deja luată, in conditiile in care actualul presedinte a fost discreditat ...

Angajamentul uriaș luat de Donald Trump după ce Zelenski 'i-a întins o mână': 'Voi aduce pacea în lume și voi pune capăt războiului'
20/07/2024 16:33

Candidatul republican la presedintia SUA, Donald Trump, a declarat vineri că a vorbit la telefon cu liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, si s-a angajat să pună capăt războiului dintre tara europeană si R ...

Ce este lumpenproletariatul, cel care i-a adus voturi Dianei Șoșoacă
20/07/2024 13:30

Lumpenproletariat (in germană Lumpenproletariat, cu sensul de „proletariat compus din haimanale, fără constiintă de clasă”[1]) este un termen imprumutat din limba germană si lansat de Karl Mar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei