Agenția Națională Antidrog a acordat o finanțare de 2 milioane de lei unei asociații conduse de un fost pușcăriaș și din care fac parte membri PSD și PNL

4

Dimensiune font:

| 18-08-2023 04:14

Agenția Națională Antidrog, instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne, a acordat, la sfâșitul lunii iunie, o finanțare de aproape 2 milioane de lei unei asociații al cărei președinte a stat în închisoare timp de patru ani, iar două dintre personajele-cheie – președintele executiv și purtătorul de cuvânt – sunt membri ai partidelor aflate la guvernare. Ambii au respins orice legătură între apartenența lor politică și alocarea finanțării.

Pe data de 29 iunie 2023, Agenția Națională Antidrog (ANA) a semnat cu Federația Neguvernamentală Antidrog un contract în valoare de 1,98 de milioane de lei, finanțare nerambursabilă, ONG-ul urmând să contribuie din fonduri proprii cu 220.000 de lei. Banii vor fi utilizați pentru cheltuielile necesare derulării proiectului No Drugs Revolution, propus anterior de Federație în cadrul unui concurs la care au fost depuse patru propuneri de proiecte. ANA a refuzat să comunice G4Media.ro numele celorlalte trei ONG-uri care au participat la procedură, invocând faptul că nu există acordul acestora.

Prin proiectul aprobat, Federația cu sediul în București se angajează ca, în perioada august-noiembrie 2023, să deruleze o campanie de conștientizare în rândul tinerilor a pericolului pe care îl reprezintă consumul de droguri. Se preconizează că vor fi 25.000 de beneficiari direcți din Regiunile București/Ilfov și Hunedoara/Valea Jiului. Vor fi organizate conferințe, dezbateri publice, mese rotunde, activități sportive și culturale. Datele furnizate de Ministerul de Finanțe indică faptul că, în 2022, veniturile Federației au fost de puțin peste 1 milion de lei.

Președinte al Federației este Gigel Lazăr, personaj chestionat, cu regularitate, de mass-media, în chestiuni legate de amploarea fenomenului drogurilor. Între 2000 și 2004, pe vremea când locuia în Galați, el a stat în pușcărie după ce a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.

„Mă consider o persoană analitică, cerebrală și responsabilă și asta după o perioadă tristă și mâhnită a vieții mele, 2000-2004, când fără a fi un „escroc” am executat o pedeapsă de 4 ani, pentru înșelăciune, deși eram un simplu garant al unei afaceri. Nu uit, dar prefer să nu-mi amintesc.

Naivitatea și bună-credință mi-au jucat feste. În perioada cât am fost deținut, am cunoscut consumatorii de droguri. Lucram la departamentul de educație din penitenciar și priveam acei tineri cu multă tristețe. Eu, aveam în anul 2000, vârsta de 32 ani și aveam în spate o mare experiență de lucru cu oamenii. Poveștile lor, trăirile lor, m-au determinat să mă implic citind despre fenomen, informându-mă despre simptomatologie, sevraj, alternative la consum etc.”, a scris Lazăr, în 2014, pe Facebook, despre perioada din Penitenciar.”

Președintele Federației a declarat că nu este implicat direct în acest proiect, că nu face parte din echipa de proiect și că, prin decizia din dosarul penal, nu a primit interdicții civile. Faptul că nu face parte din echipa de proiect No Drugs Revolution a fost și argumentul ANA legat de legalitatea aprobării proiectului.

În urmă cu câteva zile, la Judecătoria Galați, lui Lazăr i-a fost admisă acțiunea dintr-un dosar cu obiect ”reabilitare judecătorească” în care solicitase să-i fie ștearsă această condamnare din cazier.

Președinte executiv al Federației este Dorin Dimitru Opreanu, membru PNL, consilier județean din partea acestui partid la Constanța și director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituție pe care a condus-o între 2021 și 2022.

”Am considerat că este o faptă bună pe care să o fac în calitate de cetățean”, a spus Opreanu despre implicarea în proiectele Federației. El a respins orice imixtiune a politicului în atribuirea finanțării din partea ANA, argumentând prin faptul că evaluatorii au fost polițiști cărora le este interzis prin lege amestecul în zona partidelor.

Întrebat dacă există un capital de imagine pe care politicianul Opreanu îl câștigă prin proiectul No Drugs Revolution, acesta a răspuns ”Da și nu”, dar a precizat că implicarea sa în Federație datează de dinaintea acestei finanțări.

Alături de Opreanu, în comunicatele aferente proiectului derulat cu banii de la ANA este menționat și numele lui Cosmin Andrei Constantinescu, purtător de cuvânt al Federației de circa șase luni. O prezență constantă din partea PSD la dezbateri televizate de la posturile de știri, Constantinescu distribuie foarte des, pe contul său de Facebook, postări care îl au în centru pe șeful său de partid, Marcel Ciolacu.

În trecut, Constantinescu a fost membru PNȚCD și România Unită. Și el a negat legătura factorului politic cu proiectul de 2 milioane de lei, susținând că ”lupta antidrog nu ar trebui să aibă culoare politică, dar implicarea politicienilor ar putea produce pârghii care să ducă la legi în Parlament. Lupta aceasta ar trebuie să fie a noastră, a tuturor”.

Atât Opreanu, cât și Constantinescu au afirmat că nu primesc bani din derularea proiectului No Drugs Revolution.

”Nu, Doamne Ferește, noi suntem de niște ani”, a fost și reacția lui Gigel Lazăr pe marginea eventualei contribuții a politicienilor la acordarea acestei finanțări. Pe marginea prezenței politicienilor Opreanu și Constantinescu în cadrul ONG-ului finanțat, ANA a transmis că ”au fost analizate documentele constitutive ale Federației Neguvernamentale Antidrog, evidențiindu-se faptul că a fost înființată conform OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații.”

Președinte de onoare al Federației este academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, pentru care, prin decizie definitivă, instanțele au stabilit că a fost colaborator al Securității în sensul în care informațiile pe care le-a furnizat au produs încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului.

De principiu, fără a cunoaște detalii despre cazul de mai sus, directorul executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, Ionuț Sibian, a afirmat că, din punct de vedere legal, nu există o interdicție a prezenței politicienilor în cadrul ONG-urilor, dar ”este o chestiune de bună practică” delimitarea politicului de societatea civilă în contextul procedurilor de atribuire a fondurilor publice și nu numai a celor publice. Sibian a dat exemplul Fundației pe care o conduce, care acordă finanțări din fonduri private și care, atunci când identifică în structurile ONG-urilor finanțate membri de partid, solicită o delimitare a acestora.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Lecția dronelor din Polonia și slăbiciunile aliaților. Apărarea NATO contra acestor aeronave s-a dovedit șvaițer
15/09/2025 05:39

Intruziunea "zmeilor" teleghidati din spatiul aerian polonez scoate in evidentă slăbiciunea mijloacelor NATO de combatere a dronelor. Desi Rusia contestă că s-ar afla in spatele incidentului aerian, oricar ...

Donald Trump, Scrisoare Deschisă către NATO: Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP - este RĂZBOIUL lui Biden și Zelenski.
15/09/2025 05:35

Presedintele SUA, Donald Trump, a transmis prin intermediul retelei sale, Adevărul Social, o scrisoare deschisă către natiunile NATO, cu o trimitere directă către statele ipocrite ale organizatiei care pre ...

Nicușor Dan RECUNOAȘTE că România este condusă prost sub mandatul președintelui Nicușor Dan: „40% dintre români sunt exasperați”
12/09/2025 06:07

După ce un sondaj recent a arătat că partidul AUR a crescut pană la 40% in preferintele alegătorilor, Nicusor Dan afirmă că in acest procent se vede dezamăgirea romanilor fată de conducerea tării. Rep ...

Inflația a explodat la 10% după măsurile Guvernului Bolojan
12/09/2025 06:05

Inflatia, sau, mai simplu spus, cresterea preturilor, a ajuns la aproape 10% in august 2025, conform datelor de la Institutul National de Statistică. Sunt primele cifre despre cresterea preturilor, după măsu ...

Cornel Nistorescu:Pensiile lui Bolojan au luat foc
11/09/2025 15:18

Luni, in plin scandal cu scolile, premierul Ilie Bolojan s-a dus la TVR1 si a zis: „Din punctul meu de vedere, suntem in situaţia in care avem nevoie de mai mulţi oameni in piaţa reală a muncii. Şi p ...

Parlamentul respinge ancheta privind anularea alegerilor prezidențiale. CCR decide în continuare
11/09/2025 15:11

Camera Deputatilor a respins miercuri propunerea grupurilor AUR si POT de a infiinta o comisie de anchetă care să analizeze anularea alegerilor prezidentiale din decembrie 2024. Decizia a fost văzută de opo ...

Negocieri tensionate în coaliție pe tema concedierilor din administrație
11/09/2025 15:10

Coalitia de guvernare se reuneste miercuri, de la ora 18.00, intr-o sedintă decisivă in care va fi discutată una dintre cele mai dure reforme din ultimul deceniu, reducerea cu 10% a personalului din administ ...

Nicuşor Dan: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta. Există voinţă de reformă
11/09/2025 15:06

Presedintele Nicusor Dan a transmis la AmCham CEO Business Forum 2025 un mesaj de stabilitate, afirmand că sfarsitul lui 2026 va fi „capătul tunelului”, dar a recunoscut lipsa unui plan de tară pentru re ...

Banii mămicilor, salvați! PNL susține proiectul PSD de eliminare a CASS: 'A fost o greşeală, pentru că se lucrează pe repede înainte'
10/09/2025 06:49

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame şi veteranii de război, că este un proiect corect, pe care il va susţine, menţionand ...

CTP spune ce s-ar putea întâmpla dacă Ilie Bolojan va demisiona, în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică la CCR: Nu vreau să pronunț cuvântul!
10/09/2025 06:44

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, pe B1 TV, despre o posibilă demisie a lui Ilie Bolojan, in cazul in care reforma pensiilor magistratilor nu va trece de Curtea Constitutională (CCR), si ce implicati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei