Anul 2024, an de cotitură în istoria omenirii: Alegeri pe JUMĂTATE de glob, inclusiv în UE, SUA, Rusia sau India. Elon Musk: Anul 2024 va fi și mai nebun decât ultimii patru

3

Dimensiune font:

| 07-01-2024 00:42

Anul 2024 se anunță unul de cotitură în istoria omenirii: la urne se vor prezenta miliarde de oameni, însumând aproape 49% din populația planetei, după calculele AFP.

Mai mult, aceste alegeri se vor desfășura în țări cu o influență enormă pe glob, între care Statele Unite ale Americii (SUA), Rusia, India sau Iran.

Pe lângă aceste țări, vor avea loc alegeri pentru parlamentul european din Uniunea Europeană. Pe bătrânul continent vor avea loc scrutine în România, Austria, Belgia, Croația, Portugalia sau Slovacia.

În țara noastră se anunță un an incendiar, fiind programate toate alegerile posibile: alegerile locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare.

În Statele Unite, cel mai probabil va avea loc o confruntare între actualul președinte, Joe Biden și fostul președinte, Donald Trump. Tensiunile dintre cele două tabere par ireconciliabile, iar șicanele la care este supus Trump dau motive susținătorilor acestuia să suspecteze că scrutinul va fi unul fără precedent.

Alegerile prezidențiale americane vor avea loc pe 5 noiembrie 2024, notează Agerpres.

India, Rusia, UE, Pakistan, Iran, Indonezia și…Taiwan

Alegeri parlamentare vor avea loc într-una dintre cele mai mari țări din lume, India, acolo unde vor fi chemați la urne nu mai puțin de 945 de milioane de indieni.

Aici, partidul Bharatiya Janata (BJP), al prim-ministrului Narendra Modi, în funcţie din 2014, este dat câştigător în sondaje, naţionalismul său atrăgând majoritatea hindusă. Alegerile vor avea loc în mai 2024.

Alegeri vor avea loc și-n Iran, una dintre țările puternice din Orientul Mijlociu, pe 1 martie 2024.

În februarie, două dintre ţările cu cel mai mare număr de musulmani din lume – Pakistan şi Indonezia – au alegeri la distanţă de o săptămână una faţă de cealaltă, scrie CNN. Pakistanul va organiza primul scrutin general de la înlăturarea de la putere a popularului, dar controversatului fost premier Imran Khan, acuzat de acte de corupţie, pe care el le neagă. Deşi nu candidează, Khan este în continuare forţa motrice a partidului său politic.

La nici o săptămână, Indonezia va desfăşura cea mai amplă zi electorală din lume – la care ar urma să voteze peste 200 de milioane de alegători în ţară şi circa 1,7 milioane de indonezieni din diasporă.

În martie 2024, în Rusia vor avea loc alegeri prezidențiale, acolo unde mare favorit și probabil singurul, este actualul lider, Vladimir Putin. În 2020, el a modificat Constituția pentru a putea rămâne, teoretic, la putere, până-n 2036, ceea ce l-ar face cel mai longeviv conducător din istoria modernă a Rusiei, inclusiv URSS.

În Europa, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European, forul care deși nu are puterea unui legislativ real, este totuși important. Scrutinul va avea loc între 6-9 iunie.

Alegeri importante vor avea loc și pe insula Taiwan. Acolo, votanții vor alege un președinte dintre Lai Ching-te, Hou Yu-Ih și Ko Wen-je. Dacă primul este pro-suveranitate, ceilalți doi sunt mai apropiați de un ton conciliant cu China.

Musk: Anul 2024 va fi și mai nebun

Comentând anul ce vine, miliardarul Elon Musk a spus că „2024 va fi și mai nebun. Asta e predicția mea”. Sud-africanul a răspuns astfel unei întrebări pusă pe rețeaua sa „X”, dacă anul ce vine va fi mai liniștit decât ultimii patru.

Musk nu a prezis niciun eveniment “nebunesc” care s-ar putea întâmpla, dar într-o serie de tweet-uri ulterioare, miliardarul a atras atenția asupra ritmului de dezvoltare a inteligenței artificiale (AI), asupra creșterii mortalității în rândul tinerilor după vaccinarea în masă împotriva Covid-19, asupra imigrației ilegale în SUA, care a atins un nivel record, și asupra retoricii împotriva albilor din partea candidatului la președinția Africii de Sud, Julius Malema.

Toate acestea se vor petrece cu războaiele ruso-ucrainean și israeliano-palestinian pe fundal.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Lecția dronelor din Polonia și slăbiciunile aliaților. Apărarea NATO contra acestor aeronave s-a dovedit șvaițer
15/09/2025 05:39

Intruziunea "zmeilor" teleghidati din spatiul aerian polonez scoate in evidentă slăbiciunea mijloacelor NATO de combatere a dronelor. Desi Rusia contestă că s-ar afla in spatele incidentului aerian, oricar ...

Donald Trump, Scrisoare Deschisă către NATO: Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP - este RĂZBOIUL lui Biden și Zelenski.
15/09/2025 05:35

Presedintele SUA, Donald Trump, a transmis prin intermediul retelei sale, Adevărul Social, o scrisoare deschisă către natiunile NATO, cu o trimitere directă către statele ipocrite ale organizatiei care pre ...

Nicușor Dan RECUNOAȘTE că România este condusă prost sub mandatul președintelui Nicușor Dan: „40% dintre români sunt exasperați”
12/09/2025 06:07

După ce un sondaj recent a arătat că partidul AUR a crescut pană la 40% in preferintele alegătorilor, Nicusor Dan afirmă că in acest procent se vede dezamăgirea romanilor fată de conducerea tării. Rep ...

Inflația a explodat la 10% după măsurile Guvernului Bolojan
12/09/2025 06:05

Inflatia, sau, mai simplu spus, cresterea preturilor, a ajuns la aproape 10% in august 2025, conform datelor de la Institutul National de Statistică. Sunt primele cifre despre cresterea preturilor, după măsu ...

Cornel Nistorescu:Pensiile lui Bolojan au luat foc
11/09/2025 15:18

Luni, in plin scandal cu scolile, premierul Ilie Bolojan s-a dus la TVR1 si a zis: „Din punctul meu de vedere, suntem in situaţia in care avem nevoie de mai mulţi oameni in piaţa reală a muncii. Şi p ...

Parlamentul respinge ancheta privind anularea alegerilor prezidențiale. CCR decide în continuare
11/09/2025 15:11

Camera Deputatilor a respins miercuri propunerea grupurilor AUR si POT de a infiinta o comisie de anchetă care să analizeze anularea alegerilor prezidentiale din decembrie 2024. Decizia a fost văzută de opo ...

Negocieri tensionate în coaliție pe tema concedierilor din administrație
11/09/2025 15:10

Coalitia de guvernare se reuneste miercuri, de la ora 18.00, intr-o sedintă decisivă in care va fi discutată una dintre cele mai dure reforme din ultimul deceniu, reducerea cu 10% a personalului din administ ...

Nicuşor Dan: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta. Există voinţă de reformă
11/09/2025 15:06

Presedintele Nicusor Dan a transmis la AmCham CEO Business Forum 2025 un mesaj de stabilitate, afirmand că sfarsitul lui 2026 va fi „capătul tunelului”, dar a recunoscut lipsa unui plan de tară pentru re ...

Banii mămicilor, salvați! PNL susține proiectul PSD de eliminare a CASS: 'A fost o greşeală, pentru că se lucrează pe repede înainte'
10/09/2025 06:49

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame şi veteranii de război, că este un proiect corect, pe care il va susţine, menţionand ...

CTP spune ce s-ar putea întâmpla dacă Ilie Bolojan va demisiona, în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică la CCR: Nu vreau să pronunț cuvântul!
10/09/2025 06:44

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, pe B1 TV, despre o posibilă demisie a lui Ilie Bolojan, in cazul in care reforma pensiilor magistratilor nu va trece de Curtea Constitutională (CCR), si ce implicati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei