Australia si SUA sunt hotarate sa "contracareze activitatile militare destabilizatoare" ale Chinei

9

Dimensiune font:

| 08-12-2022 16:50

Miniştrii apărării din Australia şi SUA sunt hotărâţi să "contracareze activităţile militare destabilizatoare ale Republicii Populare Chineze", se arată într-o declaraţie făcută publică după o reuniune a celor doi luni la Pentagon, transmite marţi agenţia Reuters.

ecretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit cu ministrul australian al apărării, Richard Marles, la Washington în cadrul forumului anual AUSMIN, la care marţi vor lua parte miniştrii de externe ai celor două ţări.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, urmează să participe la rândul său, miercuri, în capitala SUA la prima reuniune în format fizic a pactului AUKUS, creat anul trecut de Australia, SUA şi Marea Britanie cu scopul de a livra Australiei tehnologie pentru submarine nucleare.

Reuniunea AUKUS are loc într-un moment critic pentru parteneri, care în martie anul viitor trebuie să decidă dacă aceste submarine să fie britanice sau americane, precum şi o "foaie de parcurs" pentru o astfel de flotă australiană. Australia susţine că are nevoie de o capacitate de submarine cu propulsie nucleară cu rază lungă de acţiune, nedetectabile de radar şi care să fie dotate cu arme convenţionale.

Potrivit unui raport al Departamentului american al apărării cu privire la China prezentat săptămâna trecută, Beijingul face demersuri diplomatice pentru a critica şi "submina" AUKUS.

"Oficiali chinezi au calificat AUKUS în mod incorect drept un gest de proliferare nucleară", a consemnat Pentagonul.

Canberra afirmă că Tratatul de neproliferare nucleară din care face parte Australia nu interzice propulsia nucleară, notează Reuters.

Comunicatul publicat după întâlnirea de luni de la Pentagon asigură că Australia şi SUA îşi vor aprofunda cooperarea militară, inclusiv în domeniul tehnologic.

China este cel mai mare partener comercial al Australiei şi principala piaţă de export pentru minereul de fier australian, dar Canberra este preocupată de ambiţiile militare ale Beijingului din Pacificul de Sud, mai ales după pactul de securitate încheiat de China cu insulele Solomon, mai devreme în acest an.

Reuniunea de luna trecută dintre premierul australian Anthony Albanese şi liderul chinez Xi Jinping, în marja G20, a fost un pas către normalizarea relaţiilor, dar nu va schimba politica de apărare a Canberrei, au menţionat diplomaţi australieni

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Donald Trump se teme că Rusia ar putea riposta nuclear. „Puneți capăt acestui război nebunesc”
01/02/2023 16:12

Donald Trump nu este de acord cu decizia Germaniei si Statelor Unite de a trimite in Ucraina tancuri leopoard 2. Fostul presedinte al SUA a spus care ar putea să fie repercursiunile pe care intreaga lume ar ...

Armata britanică nu mai e privită ca o forță de luptă de nivel ridicat. „Nu poate să protejeze Regatul Unit și aliații”
01/02/2023 16:12

Armata britanică nu mai este o fortă de luptă de ridicat, a spus un general american. Decenii de reduceri de inzestrare si de personal au dus la o scădere a capacitătii Marii Britanii de a lupta. De asem ...

Joe Biden exclude ca SUA să trimită avioane de luptă F-16 în Ucraina
01/02/2023 16:10

Presedintele american Joe Biden a exclus trimiterea de avioane de luptă F-16 in Ucraina. Kievul incearcă să obtină avioanele de luptă, la doar o săptămană după ce Washingtonul si Berlinul au convenit ...

Ministerul Economiei - prima reacție după ce directorul ROMARM a fost reținut de DNA pentru corupție. Prejudiciu uriaș la ROMARM
01/02/2023 16:10

Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie intr-un dosar in care este acuzat de abuz in serviciu şi trafic de influenţă in legătură ...

Rusia va înfrunta în Ucraina o versiune modernă a tancului Abrams, dar fără un kit special de blindaj - variantă utilizată doar de Armata SUA
01/02/2023 16:09

Pentagonul a confirmat că intentionează să furnizeze Ucrainei o versiune modernizată a tancului Abrams M1A2, deci nu o versiunea veche M1A1 pe care U.S. Army o are acum disponibilă in depozite. Acest luc ...

Invadarea Taiwanului este doar o chestiune de timp. China probabil va pierde, dar nu va câștiga nimeni
01/02/2023 16:07

Ar putea fi doar o chestiune de timp pană cand China invadează Taiwanul, iar expertii spun că impactul militar si economic ar putea fi catastrofal, si nu doar pentru China si Taiwan. Conflictul ar putea du ...

Olaf Scholz vrea să discute cu Vladimir Putin privind oprirea războiului din Ucraina. Cât va mai ajuta Germania Kievul
01/02/2023 16:06

Vladimir Putin este deschis să poarte o discutie cu cancelarul german Olaf Scholz. Liderul de la Kremlin a fost nemultumit de decizia Berlinului de a trimite tancuri Leopard 2 in Ucraina si de a permite alto ...

Președintele Croației: „Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”
01/02/2023 16:05

Crimeea, peninsula anexată de Rusia in 2014, nu va mai fi niciodată parte a Ucrainei, a declarat luni presedintele croat Zoran Milanovic in timpul unor observatii in care isi detalia obiectia ca Zagrebul s ...

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute 2 miliarde euro de pe pieţele externe. La ce vor fi folosiți banii
01/02/2023 16:03

Ministerul Finanţelor intenţionează să imprumute de pe pieţele externe pană la două miliarde de euro prin redeschiderea a două emisiuni de obligaţiuni scadente in 2026, respectiv in 2029, conform unu ...

Ponta: Îl bat la cap pe Ciolacu. Sper să-i folosească ce îi zic
01/02/2023 16:02

Victor Ponta a spus că este in relatii foarte bune cu actualul presedinte PSD. Premierul cu numărul 63 al Romaniei a mai zis că „il bate la cap pe fostul său coleg de partid pe chestiuni economice”. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei