Cine va fi noul premier al României
Dimensiune font:
* președintele Nicușor Dan a început oficial consultările cu partidele politice pentru desemnarea unui nou prim-ministru, însă surse politice susțin că numele este deja decis * Victor Ponta, fost lider PSD și fost premier, ar urma să revină în fruntea Guvernului, într-o perioadă considerată critică pentru stabilitatea României
Deși scena politică este, oficial, în plin proces de consultare, iar președintele Nicușor Dan își joacă atent cartea echilibrului instituțional, în culise se conturează deja viitorul executiv. În ciuda mesajelor repetate potrivit cărora noul șef al statului nu va desemna un tehnocrat și că se află încă în faza de dialog cu liderii partidelor parlamentare, surse politice credibile indică un nume deja conturat: Victor Ponta.
Nicușor Dan nu a confirmat public această alegere și nici nu a respins categoric speculațiile legate de o posibilă nominalizare a lui Ilie Bolojan. Din contră, discursul echivoc și tonul așteptării controlate trimit mai degrabă la un scenariu în care decizia este luată, dar urmează să fie anunțată în momentul oportun. Potrivit informațiilor apărute din cercurile apropiate președintelui, opțiunea pentru Victor Ponta se bazează pe argumentul experienței politice consolidate într-o perioadă extrem de complicată pentru România – atât din punct de vedere economic, cât și geopolitic.
În mod oficial, președintele continuă consultările, dar baletul diplomatic în jurul desemnării premierului pare a avea mai mult rolul unei etape de tranziție decât al unei deliberări autentice. Alegerea unui politician cu experiență executivă, care a mai condus guvernul în trecut, ar putea reprezenta un semnal clar către stabilitate internă și predictibilitate externă, într-un context marcat de deficit bugetar, tensiuni sociale și provocări regionale.
Pentru mulți analiști, revenirea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului ar marca o întoarcere pragmatică la figuri politice cu greutate, într-un peisaj tot mai volatil. Nominalizarea sa, dacă se va confirma, va produce inevitabil reacții puternice atât în tabăra susținătorilor, cât și în rândul criticilor, având în vedere istoricul și bagajul său politic.
Indiferent de momentul anunțului oficial, este limpede că alegerea viitorului premier nu va fi una formală. În spatele aparențelor de echilibru democratic se desfășoară o strategie clară, iar Nicușor Dan pare să-și construiască propria formulă de guvernare, mizând pe o figură familiară, dar cu greutate politică dovedită.
Clara DIMA
Adauga comentariul tau