Crin Antonescu a 'răbufnit' după ce N. Dan a dat mâna cu D. Trump: 'Avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic'
Dimensiune font:
Președintele României, Nicușor Dan, a dat miercuri, 25 iunie, mâna cu omologul său american, Donald Trump, la summitul NATO. Tot momentul a durat o secundă, însă a fost intens dezbătut în spațiul public românesc. Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, susține în acest sens că „avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic”; el a prezentat și câteva argumente în susținerea ideilor sale.
Ne vine sau nu să credem, acesta a fost textul înscris pe „burtierele” unor televiziuni importante din România. A fost un adevărat „breaking news”, a fost subiect de îndelungi și exuberante comentarii, cu invitați, cu experți, cu interpretări și analize. Evenimentul uriaș a tăiat răsuflarea celei mai mari părți din media mainstream de la București, emoția s-a împletit cu sentimentul unei mândrii regăsite, în fine.
Ai fi tentat să crezi că „știrea” e formulată la figurat, că s-a conturat o alianță nouă în fața complicatei situații internaționale. Ei bine, nu. E la propriu. N. Dan a dat mâna, pur și simplu, cu D. Trump. Bietul Președinte al României nu are nicio vină în acest festival al penibilului organizat de propaganda „băieților”, dar aceasta din urmă nu mai are nicio jenă", a spus Crin Antonescu.
Antonescu: „Pe de altă parte, chiar această formulă triumfătoare ne arată unde suntem în politica externă”
Da, dl. Dan a reușit, după o pândă prelungită, să se nimerească, pentru o secundă și – strict – o strângere de mână la grămadă, în calea dlui Trump. Nu cred că altcineva în locul său putea obține mai mult, acolo și atunci. Dar să vii, tu, propagandă, să mă iei pe mine, public românesc, drept idiot incurabil și să încerci să-mi vinzi asta drept un mare succes internațional al țării mele, e prea mult.
În ciuda multelor noastre păcate publice, nu merităm asta.
Suntem, totuși, o țară care și-a câștigat independența acum aproape 150 de ani și care a avut și lideri care au făcut mai mult decât să „dea mâna”, o secundă, cu președinți americani. Nu suntem o țară bananieră. Avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic. Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți și întrutotul. E prea mult. Vorba dlui prim-ministru: puțin „respect pentru România”!”, a concluzionat Crin Antonescu.
Nicuşor Dan, despre salutul cu Donald Trump: Doar chestiuni de politeţe / Ce i-a transmis secretarul de stat Rubio: A urmărit alegerile din România şi ne-a felicitat, cum s-au terminat / Cu Emmanuel Macron, discuţii la cină
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre salutul cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Summitul NATO de la Haga, că au fost doar chestiuni de politeţe, el mărturisind că a vorbit mai mult cu secretarul de stat Mark Rubio, care i-a transmis că a urmărit alegerile din România şi ne-a felicitat pentru cum s-au terminat. Nicuşor Dan a mai spus că a vorbit şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, la cină, despre chestiuni legate de Consiliul European, relatează News.ro.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat după Summitul NATO de la Haga dacă a discutat cu preşedintele SUA, Donald Trump, cu care s-a salutat. ”Doar chestiuni de politeţe. Cu domnul Rubio a fost puţin mai...A urmărit alegerile din România şi ne-a felicitat, cum s-au terminat. Doamna ministru a vorbit mai mult”, a mai spus el.
Şeful statului a arătat că a discutat şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la cina de marţi seară.
”Am discutat mai mult aseară la cină, pentru că, doi francofoni... Chestiuni legate de Consiliul European de mâine, dar nu chestiuni extrem de substanţiale”, a adăugat Nicuşor Dan.
Mihai Cistelican stiripesurse.ro
Adauga comentariul tau