Cristian Tudor Popescu o taxează pe șefa CSM după ce a spus că pensia de 11.000 de lei e „mică”: „Dreptu-i drept, da` cinstea-i pe bani”
Dimensiune font:
Cristian Tudor Popescu (CTP) reacționează, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, la declarațiile făcute de șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a spus că o pensie de 11.309 lei este mică pentru un magistrat. „Dreptu-i drept, da` cinstea-i pe bani”, începe mesajul postat de gazetar.
„Șefa CSM, Elena Costache, declară că o pensie de 11.309 lei, cu ieșire la 65 de ani, pentru un magistrat, i se pare puțin. Că magistrații sunt unici, nu pot fi puși pe picior de egalitate cu celelalte categorii de oameni care muncesc. Că încrederea la piciorul broaștei de care se bucură dna Justiția printre cetățeni e fiindcă lumea o vorbește de rău. Și ține să confirme ce scriam în articolul precedent, și anume că independența în democrație, în viziunea CSM, înseamnă să primești căpițe de bani de la stat. Pe scurt, că cinstea e pe bani grei. Și amenință: „Dacă se insistă… CCR poate deveni o soluție” – ceea ce arată că șefa Costache e cât se poate de sigură că CCR, altă hazna fără fund pentru bani de la buget, le va face dreptate”, scrie CTP.
CTP vine și cu o propunere: „Dacă magistrații sunt o asemenea clasă/rasă unică, superioară tuturor, atunci să se legifereze, pe măsură, că un magistrat dovedit corupt face automat pușcărie pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată și i se confiscă întreaga avere. Dar cred că nici asta n-o să-i sperie, căci tot gașca șefei Costache hotărăște cine e corupt și cine nu…”, continuă gazetarul.
În finalul mesajului, Cristian Tudor Popescu face o analogie între „un cuib de viespi radioactive” și discursul șefei CSM.
„Și, în fine, ca să-mi fac meseria de vorbitor de rău la adresa Justiției: am citit o știre despre un cuib de viespi radioactive descoperit în Carolina de Sud. Văzând-o și auzind-o pe șefa Costache, constat că există și în România”.
Elena Costache, șefa CSM: „Mi se pare puțin”
Reacția lui Cristian Tudor Popescu vine în contextul în care șefa Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, a declarat că judecătorii și magistrații nu vor accepta „tăierile” anunțate de Guvernul Bolojan.
Într-un interviu pentru Digi24, șefa CMS susține că o pensie de 11.000 de lei este „mică” și că nu va accepta pachetul de austeritate anunțat de guvern, presupunând creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și o pensie care va fi 70% din salariul net al magistratului
CITESTE AICI
Iulian Constantin gandul.ro
Adauga comentariul tau