Diferență uriașă între Polonia și România: Nawrocki primit de Trump luna viitoare, în timp ce Nicușor Dan rămâne pe hol
Dimensiune font:
Despre o întâlnire între Donald Trump și Nicușor Dan nu există informații oficiale, dar diplomația românească forțează un astfel de moment. În cel mai fericit scenariu, Nicușor Dan va fi primit la Casa Albă la începutul anului 2026, la peste jumătate de an de la preluarea mandatului. În schimb, noul președinte al Poloniei Karol Nawrocki, care a depus jurământul miercuri, va face la începutul lui septembrie o vizită la Washington, a anunțat sâmbătă șeful său de cabinet, Pawel Szefernaker.
"Într-o scrisoare de felicitare primită în ziua inaugurării, președintele SUA Donald Trump l-a invitat pe președintele polonez Karol Nawrocki la Casa Albă pentru o întâlnire oficială de lucru în 3 septembrie 2025", arată mesajul.
Nawrocki a subliniat de multe ori importanța unor relații polono-americane bune.
În timpul campaniei sale electorale susținute de principalul partid naționalist de opoziție din Polonia, Lege și Justiție (PiS), el a fost primit de Trump în Biroul Oval cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale poloneze din mai; președintele american i-a susținut candidatura.
Andrei Nicolae activenews.ro
Adauga comentariul tau