Guvernul a dat OUG prin care SRI și SIE aprobă sau resping investițiile străine în România

sri 87

Dimensiune font:

| 14-04-2022 20:20

 Nicolae Ciucă este primul general care a ajuns premier în epoca modernă a României, după ce, anterior, spusese că nu se va implica în politică, după retragerea din Armată. Însă, cuvântul dat de general nu a valorat nimic, iar Ciucă a preluat, inițial, frâiele ca apolitic la Ministerul Apărării, apoi a fost uns premier de Klaus Iohannis, iar acum este și șeful suprem în PNL. 

Din toate aceste poziții, Nicolae Ciucă și-a convins miniștrii să adopte o OUG prin care SRI și SIE vor decide cine are voie sau nu să investească în România. Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) îi are ca membri pe reprezentanți ai guvernului, ministerelor și Consiliului Concurenței, iar reprezentanți ai Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe au calitatea de invitați permanenți. Avizul privind cererea de aprobarea a investiției se dă prin votul majorității membrilor, iar reprezentanții SRI și SIE nu au drept de vot. Cu toate acestea, la cererea Comisiei, SRI și SIE transmit propriile în termen de cel mult 20 de zile de la solicitare. 

 

PROIECTUL de OUG adoptat poate fi consultat AICI

Noua OUG aprobată face referire la măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 452/2019 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996

Actul normativ aprobat stabilește la nivel național cadrul normativ de examinare a investițiilor străine directe, un punct național de contact pentru cooperarea cu statele membre și Comisia Europeană, pragurile și domeniile de activitate ale investițiilor pentru ca acestea să fie supuse autorizării, informații privind cererea de autorizare, precum și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale.

Astfel, se creează o Comisie pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) formată din reprezentanți ai ministerelor de resort, organ colegial, fără personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Secretariatul CEISD va fi asigurat de către o structură specializată din cadrul Consiliului Concurenței, care va fi și punct național de contact pentru cooperarea cu statele membre și Comisia Europeană.

Vor fi supuse autorizării, investițiile străine directe care au ca obiect domeniile de activitate prevăzute la art.2 din Hotărârea CSAT nr.73/2012 referitoare la aplicarea art. 47 alin.(9) din Legea concurenței nr.21/1996, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament și a căror valoare depășește pragul de 2.000.000 de euro. Se prevede și posibilitatea de a supune examinării și autorizării CEISD și investițiile străine directe care nu depășesc pragul de 2.000.000 euro, dacă, prin natura acestora, pot avea impact asupra securității sau ordinii publice sau prezintă riscuri semnificative la adresa acestora.

Orice investitor din afara UE care vrea să investească peste 2 milioane de euro în domenii precum energie, transporturi, telecomunicații, bancar, agricol sau mass-media e obligat să depună o cerere de autorizare.

Actul normativ din ședința de astăzi stabilește la nivel național cadrul normativ pentru examinarea investitiilor străine directe, un punct național de contact pentru cooperarea cu statele membre și Comisia Europeană, pragurile și domeniile de activitate ale investițiilor pentru ca acestea să fie supuse autorizării, precum și sancțiuni în cazul nerespectării prevederilor legale. Neadoptarea acestei ordonanțe ar priva România de posibilitățile de colaborare cu celelalte state membre, în vederea luării la cunoștință într-un cadru structurat, coordonat și specializat de investiții străine care pot prezenta riscuri la adresa securității naționale și ordinii publice.

Prin prezenta ordonanță se stabilește un mecanism de examinare al investițiilor străine directe de către o Comisie pentru examinarea investițiilor străine directe, denumită, CEISD, formată din ai Executivului și membri supleanți. CEISD va fi constituită prin Decizie a Primului Ministru ca organ colegial fără personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României. Alegerea ministerelor care propun membri în CEISD s-a făcut ținând cont de domeniile care pot face obiectul unor investiții supuse analizei din perspectiva afectării siguranței naționale și a ordinii publice.

Secretariatul CEISD va fi asigurat de către o structură specializată din cadrul Consiliului Concurenței, care va fi și punctul național de contact pentru cooperarea cu statele membre și Comisia Europeană potrivit Regulamentului.

Vor fi supuse autorizării, investițiile străine directe care au ca obiect domeniile de activitate prevăzute la art.2 din Hotărârea CSAT nr.73/2012 referitoare la aplicarea art. 47 alin.(9) din Legea concurenței nr.21/1996, ca de exemplu domeniile: energiei, transporturilor, sănătății, comunicațiilor, mass-mediei, precum şi infrastructura din domeniul apărării, tehnologiilor critice și produselor cu dublă utilizare, dar şi tehnologiile inteligenței artificiale și ale semiconductorilor s.a a căror valoare depășește pragul de 2.000.000 de euro.

Totodată, se prevede posibilitatea de a supune examinării și autorizării CEISD și investițiile străine directe care nu depășesc pragul de 2.000.000 euro, dacă, prin natura acestora, pot avea impact asupra securității sau ordinii publice sau prezintă riscuri semnificative la adresa acestora.

Un aspect important prevăzut în ordonanță este cel legat de transparentizarea investițiilor străine directe în domeniul mass-media, în sensul că, proiectul prevede ca prealabil demarării procedurii de examinare, CEISD să solicite investitorului străin transparentizarea informațiilor referitoare la investiție, care vor fi supuse consultării publice.

De asemenea, având în vedere faptul că prin prezentul proiect de act normativ sunt prevăzute o serie de atribuții în sarcina Consiliului Concurenței, proiectul reglementează completarea și modificarea corespunzătoare a Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, în sensul includerii unor atribuții suplimentare conferite autorității de concurență, ce decurg din reglementarea mecanismului desoluționare a cererilor de autorizare.

Ca urmare a aplicării noului act normativ, se va constitui Comisia de examinare a investițiilor străine directe (CEISD), organ colegial, fără personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Totodată, în cadrul Consiliului Concurenței va fi creat un departament care va asigura Secretariatul CEISD, precum și activitatea de punct național de contact în raport cu statele membre și Comisia Europeană. Aceste prevederi nu presupun un impact financiar suplimentar, realizându-se cu încadrarea în limitele resurselor bugetare alocate Consiliului Concurenței.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Lecția dronelor din Polonia și slăbiciunile aliaților. Apărarea NATO contra acestor aeronave s-a dovedit șvaițer
15/09/2025 05:39

Intruziunea "zmeilor" teleghidati din spatiul aerian polonez scoate in evidentă slăbiciunea mijloacelor NATO de combatere a dronelor. Desi Rusia contestă că s-ar afla in spatele incidentului aerian, oricar ...

Donald Trump, Scrisoare Deschisă către NATO: Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP - este RĂZBOIUL lui Biden și Zelenski.
15/09/2025 05:35

Presedintele SUA, Donald Trump, a transmis prin intermediul retelei sale, Adevărul Social, o scrisoare deschisă către natiunile NATO, cu o trimitere directă către statele ipocrite ale organizatiei care pre ...

Nicușor Dan RECUNOAȘTE că România este condusă prost sub mandatul președintelui Nicușor Dan: „40% dintre români sunt exasperați”
12/09/2025 06:07

După ce un sondaj recent a arătat că partidul AUR a crescut pană la 40% in preferintele alegătorilor, Nicusor Dan afirmă că in acest procent se vede dezamăgirea romanilor fată de conducerea tării. Rep ...

Inflația a explodat la 10% după măsurile Guvernului Bolojan
12/09/2025 06:05

Inflatia, sau, mai simplu spus, cresterea preturilor, a ajuns la aproape 10% in august 2025, conform datelor de la Institutul National de Statistică. Sunt primele cifre despre cresterea preturilor, după măsu ...

Cornel Nistorescu:Pensiile lui Bolojan au luat foc
11/09/2025 15:18

Luni, in plin scandal cu scolile, premierul Ilie Bolojan s-a dus la TVR1 si a zis: „Din punctul meu de vedere, suntem in situaţia in care avem nevoie de mai mulţi oameni in piaţa reală a muncii. Şi p ...

Parlamentul respinge ancheta privind anularea alegerilor prezidențiale. CCR decide în continuare
11/09/2025 15:11

Camera Deputatilor a respins miercuri propunerea grupurilor AUR si POT de a infiinta o comisie de anchetă care să analizeze anularea alegerilor prezidentiale din decembrie 2024. Decizia a fost văzută de opo ...

Negocieri tensionate în coaliție pe tema concedierilor din administrație
11/09/2025 15:10

Coalitia de guvernare se reuneste miercuri, de la ora 18.00, intr-o sedintă decisivă in care va fi discutată una dintre cele mai dure reforme din ultimul deceniu, reducerea cu 10% a personalului din administ ...

Nicuşor Dan: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta. Există voinţă de reformă
11/09/2025 15:06

Presedintele Nicusor Dan a transmis la AmCham CEO Business Forum 2025 un mesaj de stabilitate, afirmand că sfarsitul lui 2026 va fi „capătul tunelului”, dar a recunoscut lipsa unui plan de tară pentru re ...

Banii mămicilor, salvați! PNL susține proiectul PSD de eliminare a CASS: 'A fost o greşeală, pentru că se lucrează pe repede înainte'
10/09/2025 06:49

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame şi veteranii de război, că este un proiect corect, pe care il va susţine, menţionand ...

CTP spune ce s-ar putea întâmpla dacă Ilie Bolojan va demisiona, în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică la CCR: Nu vreau să pronunț cuvântul!
10/09/2025 06:44

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, pe B1 TV, despre o posibilă demisie a lui Ilie Bolojan, in cazul in care reforma pensiilor magistratilor nu va trece de Curtea Constitutională (CCR), si ce implicati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei