Ion Cristoiu: Discursul lui Nicușor Dan în Parlament - un fîs care nici măcar miros n-a avut!
Dimensiune font:
Discursul noului președinte în Parlament e peste tot în lume un document istoric. Unul dintre acele documente incluse ulterior în antologii gen Discursuri care au schimbat lumea. În cazul președintelui României, discursul din Parlament trebuie astfel conceput și rostit încît să intre într-o antologie gen Discursuri care au schimbat România.
Cum a fost discursul Presedintelui:
1.S-a vrut un discurs de Prim Premier, dar n-a reușit să fie decît un discurs de primar de sector. Au fost trecute în revistă nevoile mari și mici ale țării, de fapt doar enumerate, fără ca ele să se adună într-o viziune puternică, impresionantă asupra României de azi.
2.Nicușor Dan s-a risipit în zilele anterioare în zeci de interviuri, declarații gen În drum de la birou la cantină. Ar fi trebuit să se păstreze pentru acest discurs, așteptat, dacă ar fi avut habar de conducerea unei țări, de întreaga națiune, pentru a afla de ce vrea de la ea noul Președinte.
3. Nicușor Dan e incapabil să transmită emoții. Din simplul fapt că el n-are emoții. E un roboțel cu ghiozdănel.
Ca si în intervențiile anterioare s-a văzut în acest discurs slăbiciunea catastrofală a lui Nicușor Dan, care se va dovedi un blestem pentru România, țară ce trebuie scoasă din mocirla în care a intrat pînă la osii. E vorba de incapacitatea sa de a gîndi macro, incapacitate concretizată în administrarea catastrofală a Bucureștiului.
De cîte ori a intervenit în public, primarul Nicușor Dan n-a vorbit o dată despre Bucureștiul în ansamblu, potrivit unei viziuni presupuse. De fiecare dată s-a concentrar pe lucruri mărunte. Pe lungimea țevilor, nici măcar pe țevi în ansamblu, pe cantitatea de frunze măturate în parcuri, pe adîncimea șanțurilor de scurgere și pe apa minerală de la bufetele teatrelor. Așa se va întîmpla și în funcția de președinte. Mult mai grav, Nicușor Dan se definește printr-o încăpățînare de drezină sinucigașă.
O dată pus pe șinele unei decizii luate într-o chestiune măruntă nu mai dă înapoi nici mort. Pentru cei care lucrează cu el totul e să-i abată atenția de la musca în zvor bîzîit prin încăpere. E în stare să pună toate instituțiile de forță s-o urmărească prin încăpere pentru a o alunga.
Ion Cristoiu activenews.ro
Adauga comentariul tau