Ion Iliescu, primul președinte al României de după Revoluția de la 1989, a murit în cursul zilei de marți, 5 august 2025

Încă de pe 9 iunie, fostul președinte a fost internat în spitalul SRI cu probleme respiratorii. Ulterior, pe 16 iunie, medicii au anunțat că acesta suferă de cancer pulmonar. De notat că Iliescu făcea controale periodice la Spitalul Elias.

Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, județul Călărași. A fost președinte al României în trei mandate: între 1989 și 1992, ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) după Revoluția din decembrie 1989, între 1992 și 1996, obținând 85% din voturi, și între 2000 și 2004. Ion Iliescu a „emanat” în studioul 4 al televiziunii naționale, singura pe atunci, în seara zilei istorice de 22 decembrie, după fuga „dictatorului Nicolae Ceaușescu și a sinistrei sale soții”, cu elicopterul, de pe acoperișul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Teodor Brateș, redactor-şef adjunct al programului Actualităţi din TVR pe atunci, „crainicul Revoluției transmise în direct”, coordonatorul panicii programate să terorizeze populația și să legitimeze instaurarea noii puteri democratice și executarea lui Nicolae Ceaușescu cât mai repede, este cel care l-a băgat pe ușa din față a istoriei pe Ion Iliescu. 

• „Stimaţi telespectatori, avem marea bucurie de a-l găzdui aici în studio pe Ion Iliescu (aplauze furtunoase, Ioan Matei din Ploieşti îl pupă pe Iliescu, care zâmbește stânjenit). Este fiul… este fiul unui revoluţionar… unui patriot… el însuşi patriot!” – Teodor Brateș 

Iar revoluționarul patriot Ion Iliescu îi impresiona pe români prin zâmbetul larg, cald, cu care rostea „Stimați concetățeni” și înfierea cu mânie proletară dictatura soților Ceaușescu, care, în opinia sa exprimată la Televiziunea Română Liberă în acel sfârșit însângerat din decembrie 1989, nu aveau nimic în comun cu socialismul, cu comunismul științific.

„Soții Ceaușescu s-au autointitulat comuniști, nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului științific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această țară” – Ion Iliescu

Organiza apoi lupta împotriva teroriștilor care omorau peste 800 de oameni după apariția sa la TVR, dar pe care nu i-a găsit sau văzut nimeni, organiza cu mână fermă Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), transformat în Frontul Salvării Naționale (FSN, 1990), Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN, 1992), în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR, 1993) și, în final, în Partidul Social Democrat (PSD, 2001).

Ion Iliescu a câștigat detașat primele alegeri prezidențiale, din 20 mai 1990, cu 85,07% din voturi, surclasând pe contracandidații Radu Câmpeanu (PNL, 10,64%) și Ion Rațiu (PNȚCD, 4,29%).

Ion Iliescu, personaj principal în Mineriada din 13-15 iunie 1990, a fost urmărit penal, dar n-a mai ajuns în boxa acuzaților

În iunie 1990, ales președinte, Ion Iliescu a chemat minerii să „curețe”, la propriu, și la figurat, Piața Universității de opoziția anti-comunistă care îl contesta.

„Ortacii”, sub comanda liderului sindical Miron Cozma, au devastat sediile partidelor istorice și al ziarului „România Liberă”, au bătut mii de bucureșteni pentru simplul fapt că purtau barbă sau ochelari, ori că erau studenți și se aflau în clădirea Universității.

Pe 15 iunie 1990, la „Romexpo”, Ion Iliescu le-a mulțumit călduros miilor de mineri pentru „atitudinea de înalta conștiința civică”.

„Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înalta conștiința civică… [ ] …Deci, va mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înalta disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu… [ ] …Și de asta dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiința civică, patriotică ați simțit momentul dificil și, cu o dăruire exemplară, v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă… [ ] …Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toți oamenii de bine, care doresc progresul societății românești… [ ] …Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreagă recunoștință, din partea populației Capitalei pentru prezența dumneavoastră, utilă și eficientă… [ ] …Vreau să mulțumesc pentru spiritul organizat în care v-ați prezentat, în care ați acționat, să mulțumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma și celorlaltor lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile… [ ] …Deci vă mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut în aceste zile. Știm că avem în dumneavoastră un sprijin de nădejde, când va fi nevoie vom mai apela la dumneavoastră!”

Pus în urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990” în iunie 2005, Ion Iliescu n-a ajuns niciodată în boxa acuzaților. În 2008, Parchetul General, condus la acea vreme de Laura Codruța Kovesi, a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Ion Iliescu, iar în 2009 dosarul a fost clasat.

În 2014, la presiunile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), dosarul a fost redeschis. În 2015 Ion Iliescu a fost pus din nou sub urmărire penală în același dosar.

Pe 13 iunie 2017, exact la 27 de ani de la venirea minerilor în București,  Ion Iliescu era trimis în judecată alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alți 9 inculpați, pentru crime împotriva umanității.

Rechizitoriul Procuraturii Militare menționa că:

„În perioada 11-15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piață Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin împușcare a 4 persoane și rănirea prin împușcare a altor 3 persoane
2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane
3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane”

Doi ani a stat dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, finalizat de procurorii militari, la Camera Preliminară de la Curtea Supremă. A venit pandemia de COVID-19, starea de urgență și procesul a fost suspendat. Reluat, la 10 decembrie 2020 instanța a decis retrimiterea dosarului la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului. Procesul nu a fost reluat până la decesul lui Ion Iliescu.

După ce a pierdut alegerile prezidențiale din 1996 în favoarea lui Emil Constantinescu, candidatul Convenției Democrate Române (CDR, alianță a partidelor istorice și a altor formațiuni politice de centru-dreapta), Ion Iliescu a fost senator PSD între 1996-2000.

A câștigat al doilea mandat de președinte al României în anul 2000, în fața lui Corneliu Vadim Tudor. Și apoi, încă o legislație, 2004-2008, Ion Iliescu a fost din nou senator PSD.

Ce făcea Ion Iliescu înainte de Revoluția din 1989

Ion Iliescu era director al Editurii Tehnice în momentul loviturii de stat din decembrie 1989, „drapată” de organizatori, între care Iliescu a avut un rol principal, în „revoluție”.

Născut la Oltenița pe 3 martie 1930, în familia unui cunoscut militant comunist, Ion Iliescu a aderat și el la doctrina lui Marx, Engels și Lenin și, încă din liceu (a terminat liceul „Spiru Haret” din București în 1949), în 1944 a intrat în Uniunea Tineretului Muncitoresc (Uniunea Tineretului Comunist începând din 1965, de când Republica Populară Română devenea Republica Socialistă România).

A urmat Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din București, secția de Mecanica fluidelor, și-a desăvârșit studiile la Institutul Energetic al Universității din Moscova, fost secretar al „Asociației studenților români”.

În Partidul Comunist Român a intrat în 1953 și a urcat puternic în „ierarhie”, ajungând secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc și membru al Comitetului Central al PCR în numai trei ani, în 1956.

Au urmat alte funcții importante în cariera sa de activist PCR: președinte al Consiliului Asociațiilor Studențești (1957), prim-secretar al Comitetului Central al UTM (1962), șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR (1965), ministru pentru problemele legate de tineret (1967-1971).

Apropiat al soților Ceaușescu, a devenit, încet, dar sigur, o amenințare, prin legăturile pe care le avea cu Moscova, pentru „conducătorul iubit”, care l-a „mazilit”. Mai ales după ce, în 1971, în timpul vizitelor cuplului prezidențial în China și Coreea de Nord, a „obiectat” împotriva orientării lui Ceaușescu spre comunismul de tip asiatic în dauna celui de tip sovietic.

Nicolae Ceaușescu l-a „eliberat” (îndepărtat) din funcțiile politice majore, l-a trimis vice-președinte al Consiliului Județean Timiș (1971-1974), apoi președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979).

În 1979, Ion Iliescu era numit președinte al Consiliului Național al Apelor. Este scos din CC al PCR în noiembrie 1984. Destituit și de la Ape, este numit director al Editurii Tehnice, funcție în care l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989. Pregătit să preia puterea.

De ce i-a fost frică lui Nicolae Ceaușescu, după cum au dezvăluit apropiații săi, și anume ca Ion Iliescu să-l „detroneze” și să-i urmeze în fruntea României, nu a scăpat.

Cum a ajuns Ion Iliescu președintele României în 1990

Sprijinit de generalii Nicolae Militaru și Victor Atanasie Stănculescu, pioni importanți, cu legături vechi la Moscova, în lovitura de stat din decembrie 1989, Ion Iliescu a preluat puterea și a condus Frontul Salvării Naționale din postura de președinte al formațiunii și, implicit, al României.

Frontul Salvării Naționale a organizat primele alegeri democratice din România post-decembristă. Cu avantajul imens de a controla întreg aparatul de stat moștenit de la regimul ceaușist. Și, deși Ion Iliescu a declarat de nenumărate ori că FSN nu este și nu va fi un partid politic, FSN a câștigat detașat alegerile parlamentare.

• La Camera Deputaţilor: FSN (66,31%), UDMR (7,23%), PNL (6,41%), PNŢCD (2,62%).
• La Senat: FSN (67,02%), UDMR (7,20%), PNL (7,06%), PNŢCD (2,5%).

Alegerile prezidențiale din 1990 s-au desfășurat pe 20 mai, dată cunoscută în calendarul religios ortodox drept „Duminica orbului”. Ion Iliescu, candidatul de stânga al FSN, s-a înfruntat cu Radu Câmpeanu (1922-2016), din partea PNL și cu Ion Rațiu (1917-2000), din partea PNȚCD.

Sub lozinca „Nu ne vindem țara!”, cu uriașa mișcare anti-comunistă din Piața Universității în „gâtul” FSN și al candidatului său, cu contra-manifestații „muncitorești”, ale „oamenilor de bine” în Piața Victoriei, românii au participat în număr foarte mare la vot: 14.826.616, adică 86,19% dintre cetățenii cu drept electoral.

Reprezentanții partidelor istorice, abia întorși din exil și acuzați bombastic de propaganda de stânga, de FSN, că vor să dea România pe mâna străinătății, să vândă fabrici și uzine afaceriștilor veroși care să dea afară muncitorii români și mai ales pentru că „n-au mâncat soia alături de noi”, n-au avut nicio șansă.

Ion Iliescu și-a zdrobit oponenții: a fost votat de 12.232.498 de alegători (85,07%), cel mai mare procentaj în cei ?? de ani care au trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989. Radu Câmpeanu a adunat 1.529.188 de voturi (10,64%), iar Ion Rațiu 617.007 opțiuni (4,29%).

În 1996, românii au „virat” la dreapta și Ion Iliescu a fost învins în alegerile prezidențiale de Emil Constantinescu

Ion Iliescu a câștigat și alegerile prezidențiale din 1992, în fața candidatului CDR (Convenția Democrată Română), profesorul universitar Emil Constantinescu, dar a avut nevoie de două tururi de scrutin: 47,34% (5.633.456 de voturi) la 31,24% (3.717.006) la primul (27 septembrie) și 61,43% (7.393.429) la 38,57%(4.641.207) la al doilea (11 octombrie).

În 1996, Ion Iliescu a fost învins de același contracandidat, Emil Constantinescu, tot în două tururi de scrutin. În primul, pe 3 noiembrie, ordinea în preferințele electoratului a fost următoarea:

1. Ion Iliescu (PDSR) 32.25% (4.081.093)
2. Emil Constantinescu (CDR) 28.22% (3.569.941)
3. Petre Roman (USD) 20.54% (2.369.941)
4. György Frunda (UDMR) 6.02% (761.411)
5. Corneliu Vadim Tudor (PRM) 4.72% (597.508)

În al doilea tur, pe 17 noiembrie, Emil Constantinescu a obținut 7.057.906 de voturi (54,41%), iar Ion Iliescu 5.914.579 (45,59%). Învinsul s-a mulțumit cu un post de senator PSD între până în 2000, fiind ales liderul grupului PSD din Senat.

Ion Iliescu vs. Corneliu Vadim Tudor – ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2000

În anul 2000 Ion Iliescu a candidat pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni. Din partea PDSR. Emil Constantinescu și CDR dezamăgiseră pe mulți dintre alegătorii care le dăduseră votul în 1996.

„Dreapta” s-a divizat între Theodor Stolojan (PNL) și candidatul-surpriză Mugur Isărescu (CDR). Și așa a ajuns în turul 2, cu Ion Iliescu, ultra-naționalistul Corneliu Vadim Tudor (PRM).

Rezultatele din primul tur (26 noiembrie 2000)

1. Ion Iliescu (PDSR) 36,35% (4.076.273)
2. Corneliu Vadim Tudor (PRM) 28,34% (3.178.293)
3. Theodor Stolojan (PNL) 11,78% (1.321.420)
4. Mugur Isărescu (CDR) 9,54% (1.069.463)
5. György Frunda (UDMR) 6,22% (696.989)
6. Petre Roman (PD) 2,99% (334.852)

Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor au intrat în al doilea tur al alegerilor prezidențiale cu următoarele mesaje electorale.

„Propunem un program de modernizare și de dezvoltare al țării, program care pornește de la realitățile României și încearcă să răspundă problemelor dumneavoastră. PSD și eu personal ne-am angajat în această competiție ferm hotărâți să ne asumăm responsabilitățile guvernării, ale conducerii țării în următorii patru ani. Agenda și prioritățile dumneavoastră sunt pentru noi principalele repere ale acțiunii noastre politice. Știm că vă faceți griji pentru viitorul familiilor dumneavoastră. Știm că ne va fi foarte greu – și dumneavoastră, și nouă – să îndreptăm consecințele negative ale eșecului economic și social al guvernării CDR” – Ion Iliescu

„Noi vom smulge din rădăcini buruiana mizeriei de la sate și din orașe. Noi vom da cu hoții de pământ! Noi vom face ca România să producă și să exporte, revenind în marea familie a Țărilor civilizate. În centrul obștei vom repune cele trei instituții fundamentale: biserica, școala și armata. Dacă ratați și șansa asta istorică, atunci veți pierde totul și, să mă ierte Cel de Sus, vă meritați soarta. Știți bine că eu nu v-am mințit niciodată și că pentru voi urc Golgota răzbunărilor, cu crucea în spate, fără odihnă, fără nici o mulțime sufletească. Ajutați-mă ca să vă ajut!” – Corneliu Vadim Tudor

În turul al doilea, românilor le-a fost frică să-și aleagă un președinte ultra-naționalist, „demonizat” pe toate canalele media că va duce România la izolare internațională, ba chiar la conflicte armate interne și externe!

Până și dușmani tradiționali ai lui Ion Iliescu din intelectualitatea românească au îndemnat populația să-l voteze pe acesta în fața „pericolului” Corneliu Vadim Tudor.

Iar rezultatele scrutinului din 10 decembrie 2000 au consfințit succesul propagandei „internaționaliste” anti-Vadim, Ion Iliescu câștigând lejer al treilea mandat de președinte al României.

Rezultatele turului 2 la alegerile prezidențiale din 2000

1. Ion Iliescu (PDSR) 66,83% (6.696.623)
2. Corneliu Vadim Tudor (PRM) 33,17% (3.324.247)

În 2004 Ion Iliescu nu a mai avut dreptul, conform Constituției, să candideze la președinție și pentru al patrulea mandat, așa că a continuat cariera politică în parlament, ca senator PSD.

În 2008 n-a mai candidat pentru nicio poziție politică, iar în februarie 2010 s-a retras din toate funcțiile deținute în PSD. Avea 80 de ani. În 2020 a dispărut și de pe site-ul PSD, unde apărea ca președinte onorific.

În aprilie 2021, Ion Iliescu și-a dat demisia din ultima funcție avută, director al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), post ocupat de la înființarea instituției, la inițiativa sa, în 2004.

• 11 ani a fost Ion Iliescu numărul 1 în conducerea României: 22 decembrie 1989 – 1990 (primele alegeri), 1990-1992 (primul mandat), 1992-1996 (al doilea mandat), 2000-2004 (al treilea mandat)
• 66 de ani a durat cariera politică a lui Ion Iliescu: 1944-2010