Ministrul Muncii: "Nu suntem la piață. Profesorii au ajuns la salariile maxime"

21

Dimensiune font:

| 28-05-2023 07:19

Ministrul Muncii a spus la Antena 3 CNN că salariile profesorilor nu pot fi majorate pentru că astfel, România riscă să piardă atragerea fondurilor din PNRR.

Marius Budăi a declarat în contextul grevelor făcute de profesori pentru salarii mai mari, că nu tratează educația ca la piață și că salariile profesorilor nu pot fi majorate până la 1 ianuarie 2024, pentru că astfel România ar pierde fondurile din PNRR.

"Nu tratăm educația ca la piață. Dumnealor sunt cu grila de salarizare la nivel de 2022. Faptul că legea salarizării este la reformă în PNRR, ne pune în situația ca de acum, până la 1 ianuarie când vrem să intre în vigoare noua lege a salarizării, să nu putem opera modificări, asupra anexelor legii, adică să ieșim de peste nivelul de 2022.

Noi am dat în 2022 foarte bine majorări, și acum la început de an, care au adus cadrele didactice la nivelul din 2022, însă pe această perioadă, dacă am face acest lucru, se pune în pericol atragerea fondurilor din PNRR", a declarat ministrul Muncii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Simion, primul loc la intenția de vot
25/09/2023 17:22

Schimbări interesante in preferintele alegătorilor romani. Cel mai recent sondaj politic Sociopol, din luna septembrie 2023, arată că PSD rămane pe primul loc, insă celelalte locuri de pe podium au ocupan ...

Ciolacu: „România nu îşi mai permite privilegii”
25/09/2023 16:56

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că a fost elaborată forma finală a măsurilor fiscal bugetare pentru care Guvernul vrea să işi asume răspunderea. El a precizat, in debutul şedinţei de guvern ...

Cornel Nistorescu:Despăduchereaaa!
25/09/2023 16:51

Un politician de Vaslui avea să spună la un moment dat despre baronul arestat Dumitru Buzatu că „are cel putin 1000 de oameni pe care i-a plasat in toate punctele cheie ale judetului. Cei 1000 de oameni au ...

Promisiunea lui Drulă. Ciolacu nu va crește taxele de la 1 octombrie
25/09/2023 16:35

Cătălin Drulă sustine că taxele nu vor creste de la 1 octombrie, indiferent de forma măsurilor adoptate de Guvern. Liderul USR a anuntat că partidul său va ataca pachetul fiscal Curtea Constitutională ...

Un pas înainte, spre Schengen. Schimbă raporturile și poziția Austriei?
25/09/2023 16:29

Presedintele să incerce să introducă pe ordinea de zi a Consiliului European din octombrie subiectul Schengen. Este ultima sansă pentru acest an, este de părere Eugen Tomac. Italia nu mai asteaptă, merg ...

Scandal după vizita lui Zelenski în Canada – Eroul ucrainean a luptat alături de naziști
25/09/2023 16:18

O organizatie de apărare a comunităţii evreieşti din Canada pretinde scuze din partea autorităţilor de la Ottawa după ce un ucrainean care a luptat alături de nazişti in timpul celui de-Al Doilea Răzb ...

Biden vs Trump: panică la Washington Post din cauza unui sondaj
25/09/2023 16:11

The Washington Post si ABC News au ajuns să nege importanta unui demers in care au investit bani si propria credibilitate. Cele două institutii de presă americane au realizat un sondaj care arată că Donald ...

Marcel Ciolacu anunță un adevărat cutremur în sistemul bugetar: 'Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată liota de consilieri, șoferi și secretare'
25/09/2023 16:01

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, in debutul sedintei de Guvern, că prin pachetul fiscal pe care isi va angaja răspunderea in Parlament se vor reduce „mii de posturi” de bugetari in admini ...

Liviu Dragnea, în stare gravă la spital. A fost la un pas de un AVC
25/09/2023 15:41

Liviu Dragnea a ajuns la spital de urgentă, avand nevoie de ingrijiri medicale. Fostul politician PSD s-ar fi aflat in pragul unui atac vascular cerebral. Liviu Dragnea ar fi fost preluat de o ambulantă si tr ...

Trump rămâne de neclintit! Cum a încercat Presa Sistemului să-l scoată un biet bătrân senil
25/09/2023 13:02

Sezonul alegerilor este pe cale să inceapă in Statele Unite, iar presa ”oficială”, precum MSNBC, CNN si Business Insider se agată de noua gafă a lui Donald Trump, cel mai probabil făcută la oboseală ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei