Nicolae Ciucă, ales președinte al PNL fără niciun vot împotrivă

1 PNL-Nicolae-Ciuca

Dimensiune font:

| 11-04-2022 07:37

  Actualul premier a fosat singurul candidat la Congresul PNL desfăşurat ieri * au fost 1.060 de voturi pentru și 60 de voturi anulate * Ciucă devine preşedintele PNL după doar doi petrecuţi în partid

 

Oficial, Nicolae Ciucă este preşedintele PNL. Moţiunea „Uniţi pentru o Românie Stabilă şi Puternică” a obţinut 1060 voturi, din 1120 de voturi valabil exprimate. 159 de voturi nu au fost utilizate, în timp ce 60 au fost anulate.  „Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru votul de încredere, pentru efortul făcut. Aţi venit unii astăzi, în ziua de Florii (n.r. la catolici). Diasporei vreau să îi mulţumesc foarte mult. M-aş bucura să fie la fel de uniţi şi la fel de dinamici cum au fost astăzi şi să arate lumii că PNL, că România, are spirit, voinţă, potenţial, capacitate şi resursă umană să nu ne fie teamă că nu putem să ne angajăm la orice efort. Vreau să le mulţumesc tinerilor. Practic, tot ceea ce facem noi astăzi le este destinat. Rostul nostru şi direcţia noastră, de care am vorbit azi, nu sunt pentru noi, sunt pentru ei. Ei trebuie să fie cei care se vor mândri că au preluat de la noi o ţară stabilă şi o ţară puternică şi le spunem de acum că au datoria să o ducă mai departe, mai bine decât am făcut-o noi. Vă mulţumesc, vă doresc succes şi vă îndemn să ne întoarcem fiecare acolo unde ne desfăşurăm activitatea, să ne apucăm serios de muncă şi să facem în aşa fel încât să nu uităm niiciodată că în centrul programului de guvernare este cetăţeanul român”, a declarat Nicolae Ciucă, imediat după numărarea voturilor.

Nu sunt vremuri obişnuite

Liderul PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a declarat că, în vremuri normale, ar fi existat mai multe candidaturi la şefia partidului, însă România trece prin momente dificile, astfel încât PNL are nevoie de un lider precum Nicolae Ciucă. „Astăzi, vom alege în fruntea PNL un coleg care are mai degrabă o carieră profesională solidă, decât una politică. Are o carieră profesională bazată pe jurământul de credinţă faţă de această ţară. Este un om care şi-a făcut întotdeauna datoria faţă de români şi această ţară. Se spune că, în vremuri dificile, ai nevoie de liderul potrivit pentru a putea să treci peste ele. Poate că în vremuri normale, la un congres PNL ar fi fost mai mulţi candidaţi. Din păcate, nu sunt vremuri obişnuite şi se pare că războiul şi crizele aferente lui se vor întinde pe o perioadă mai lungă. În aceste condiţii, mi se pare normală o singură candidatură”, a spus Motreanu, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al PNL.

Motreanu a justificat desfăşurarea unui congres la doar şase luni de la ultimul, deoarece există o criză a leadershipului partidului. „Aşa s-a întâmplat şi în anul 2002, când în fruntea PNL a fost adus şi ales Theodor Stolojan, aşa s-a întâmplat şi în 2014, când în fruntea PNL a fost ales cel mai bun primar al României, Klaus Iohannis. Şi unul şi celălalt aveau mai degrabă o carieră profesională puternică şi solidă, decât una politică. Şi unul şi celălalt au reuşit să creeze proiecte politice importante care au dus la câştigarea de către PNL a multor alegeri. Şi unul şi celălalt au rămas în şi alături de PNL, spre deosebire de alţi lideri cu ADN şi pedigree liberal, care astăzi nu se mai află alături de noi”, a mai afirmat Motreanu.

Cine e Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă (54 de ani) s-a înscris în PNL în octombrie 2020, a deschis lista de candidați a PNL Dolj la Senat și a fost ministrul Apărării Naționale în Guvernul Ludovic Orban, dar și în cel condus de Florin Cîțu.

De asemenea, în decembrie 2020, Nicolae Ciucă și-a asigurat interimatul pentru funcția de premier, după ce Ludovic Orban a demisionat din funcție în urma rezultatului slab al PNL la alegerile parlamentare.

Ciucă este unul dintre fidelii președintelui Klaus Iohnnis, care a dorit și în 2020 să-l propună pentru funcția de premier plin, dar liberalii l-au refuzat.

Ciucă a fost șeful Statului Major al Armatei, militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El a ocupat această funcție din ianuarie 2015, iar în decembrie 2018 președintele Klaus Iohannis i-a prelungit cu un an mandatul său normal de patru ani, situația care a dus atunci la un conflict al șefului statului cu Viorică Dăncilă, premier la acea vreme.

Nicolae Ciucă, militar de carieră, s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia.

El a fost și șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004). Ciucă face parte din categoria ofițerilor care și-au câștigat gradele în teatrele de operații, el fiind singurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak). Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi dupa al Doilea Război Mondial.

Nicolae Ciucă s-a născut pe 7 februarie 1967 în localitatea Plenița, județul Dolj. A terminat Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, în 1985 și apoi a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, în 1988. A fost comandant de pluton de lansare, apoi comandant de pluton de cercetare și instrucție, pentru ca în 1993 să ajungă ofițer de stat major în biroul operații.

Al treilea premier acuzat de plagiat

Nicolae Ciucă este al treilea premier implicat într-un scandal de plagiat, după Victor Ponta și Mihai Tudose. Într-un articol semnat de jurnalista Emilia Șercan, PressOne a scris că generalul în rezervă Nicolae Ciucă, premierul României, a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 a Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP). Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.

Într-o declarație transmisă PressOne, premierul Nicolae Ciucă susține că teza sa de doctorat „a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”. Ana POP

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Lecția dronelor din Polonia și slăbiciunile aliaților. Apărarea NATO contra acestor aeronave s-a dovedit șvaițer
15/09/2025 05:39

Intruziunea "zmeilor" teleghidati din spatiul aerian polonez scoate in evidentă slăbiciunea mijloacelor NATO de combatere a dronelor. Desi Rusia contestă că s-ar afla in spatele incidentului aerian, oricar ...

Donald Trump, Scrisoare Deschisă către NATO: Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP - este RĂZBOIUL lui Biden și Zelenski.
15/09/2025 05:35

Presedintele SUA, Donald Trump, a transmis prin intermediul retelei sale, Adevărul Social, o scrisoare deschisă către natiunile NATO, cu o trimitere directă către statele ipocrite ale organizatiei care pre ...

Nicușor Dan RECUNOAȘTE că România este condusă prost sub mandatul președintelui Nicușor Dan: „40% dintre români sunt exasperați”
12/09/2025 06:07

După ce un sondaj recent a arătat că partidul AUR a crescut pană la 40% in preferintele alegătorilor, Nicusor Dan afirmă că in acest procent se vede dezamăgirea romanilor fată de conducerea tării. Rep ...

Inflația a explodat la 10% după măsurile Guvernului Bolojan
12/09/2025 06:05

Inflatia, sau, mai simplu spus, cresterea preturilor, a ajuns la aproape 10% in august 2025, conform datelor de la Institutul National de Statistică. Sunt primele cifre despre cresterea preturilor, după măsu ...

Cornel Nistorescu:Pensiile lui Bolojan au luat foc
11/09/2025 15:18

Luni, in plin scandal cu scolile, premierul Ilie Bolojan s-a dus la TVR1 si a zis: „Din punctul meu de vedere, suntem in situaţia in care avem nevoie de mai mulţi oameni in piaţa reală a muncii. Şi p ...

Parlamentul respinge ancheta privind anularea alegerilor prezidențiale. CCR decide în continuare
11/09/2025 15:11

Camera Deputatilor a respins miercuri propunerea grupurilor AUR si POT de a infiinta o comisie de anchetă care să analizeze anularea alegerilor prezidentiale din decembrie 2024. Decizia a fost văzută de opo ...

Negocieri tensionate în coaliție pe tema concedierilor din administrație
11/09/2025 15:10

Coalitia de guvernare se reuneste miercuri, de la ora 18.00, intr-o sedintă decisivă in care va fi discutată una dintre cele mai dure reforme din ultimul deceniu, reducerea cu 10% a personalului din administ ...

Nicuşor Dan: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta. Există voinţă de reformă
11/09/2025 15:06

Presedintele Nicusor Dan a transmis la AmCham CEO Business Forum 2025 un mesaj de stabilitate, afirmand că sfarsitul lui 2026 va fi „capătul tunelului”, dar a recunoscut lipsa unui plan de tară pentru re ...

Banii mămicilor, salvați! PNL susține proiectul PSD de eliminare a CASS: 'A fost o greşeală, pentru că se lucrează pe repede înainte'
10/09/2025 06:49

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame şi veteranii de război, că este un proiect corect, pe care il va susţine, menţionand ...

CTP spune ce s-ar putea întâmpla dacă Ilie Bolojan va demisiona, în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică la CCR: Nu vreau să pronunț cuvântul!
10/09/2025 06:44

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, pe B1 TV, despre o posibilă demisie a lui Ilie Bolojan, in cazul in care reforma pensiilor magistratilor nu va trece de Curtea Constitutională (CCR), si ce implicati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei