Nicușor Dan a devenit oficial președintele României! Ceremonie cu gardă de onoare și ovații la Cotroceni
Dimensiune font:
Nicușor Dan a depus jurământul și a preluat luni mandatul de șef al statului în cadrul unei ceremonii solemne la Palatul Parlamentului, urmată de un moment emoționant cu gardă de onoare la Palatul Cotroceni.
Nicușor Dan a devenit, luni, 26 mai, cel de-al cincilea președinte al României, preluând oficial mandatul de șef al statului în urma unei zile simbolice pentru politica românească. După ceremonia solemnă de la Palatul Parlamentului, în care a depus jurământul de învestitură în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, noul președinte s-a îndreptat către Palatul Cotroceni pentru ceremonia de instalare.
Pe platoul din fața Palatului Cotroceni, Nicușor Dan a fost întâmpinat cu onoruri militare, într-un eveniment organizat de Garda de Onoare. Atmosfera a fost una festivă, dar marcată de solemnitate, iar președintele a fost aclamat de cei prezenți. Printre invitații de la ceremonie s-au numărat figuri importante din politica românească, precum Alfred Simonis, Ludovic Orban, Vlad Gheorghe, Tanczos Barna și Cătălin Predoiu. Momentul a avut o notă emoționantă și prin prezența fiicei noului președinte.
După ceremonia din fața Palatului Cotroceni, Nicușor Dan a fost primit în holul instituției de către Ilie Bolojan, președinte interimar din februarie 2025, după demisia lui Klaus Iohannis. Cei doi au purtat o scurtă discuție protocolară înainte de începerea activității oficiale a noului președinte.
Evenimentul marchează un moment de cotitură în politica românească, cu un nou lider la Palatul Cotroceni, într-un context geopolitic și social complex. Învestirea lui Nicușor Dan aduce nu doar o schimbare de mandat, ci și așteptări mari din partea societății civile, mediului academic, economic și diplomatic.
Adauga comentariul tau