Occidentul încă mai poate salva Ucraina (Financial Times)

14

Dimensiune font:

| 15-03-2024 09:42

Dacă țările europene nu văd înfrângerea venind spre noi, nici noi nu putem trage de volan pentru a o evita, se arată într-un editorial apărut în The Financial Times, conform Rador Radio România:

„Am încheiat recent o întrevedere cu un înalt comandant militar francez cu sentimentul că Vestul e atât de slab, încât abia se mai poate afirma că încă mai există. „Vestul”, obiect al obsesiei cronice a unor anti-occidentali, de la președintele egiptean Nasser până la Vladimir Putin, s-a chircit până a ajuns un vestigiu dificil de recunoscut, populat cu țări care se ciorovăiesc între ele. Uneori pare că acestea vor să lase Ucraina să-și piardă războiul.

Împărtășesc și eu imboldul emoțional de a intona într-una că Ucraina va câștiga. Însă propaganda aceasta de război de un optimism exacerbat începe să devină contraproductivă. Trebuie să vedem venind spre noi o potențială înfrângere, astfel încât să putem întoarce volanul și s-o evităm. Și vom putea s-o facem numai dacă mai întâi vom vrea să o facem.

M-am întâlnit cu ofițerul amintit la câteva zile după ce Emmanuel Macron declarase că în Ucraina ar putea fi trimise trupe NATO. Ca de obicei în cazul tentativelor Franței de a prelua inițiativa, cei mai mulți așa-ziși aliați i-au replicat, în esență: „Franța, tacă-ți fleanca!”.

De ce a ieșit Macron din decor?

Ofițerul aprecia că Macron vorbise din disperare, forțat de pesimismul francezilor în privința Ucrainei. Occidentalii au ajuns să se obișnuiască cu războiul - un zgomot de fundal care pare că nu se schimbă vreodată. Dar într-o zi s-ar putea schimba. Rușii dețin un avantaj poate de cinci la unu asupra ucrainenilor în privința puterii de foc.

Țările occidentale sunt slabe în primul rând fiindcă nu au aliați. Statelor non-aliniate din Asia, Africa și Golf nu le-a păsat niciodată prea mult de lupta ucrainenilor. Și au devenit și mai indiferente din cauza dublului standard occidental, ținând cont că Israelul a omorât între timp 30.000 de palestinieni. Dacă țările occidentale susțin drepturile omului în Ucraina, dar nu și în Palestina, atunci ele nu susțin drepturile omului.

Washingtonul părăsește corabia?

Între timp, se pare că SUA părăsesc „Vestul”, tot așa cum o corabie care se scufundă îi părăsește pe șobolani. Și aici nu e vorba doar de planul lui Donald Trump, așa cum a fost relatat el de fârtatul lui, Viktor Orbán, de a „nu da un singur ban” Ucrainei dacă va ajunge iar președinte. Chiar dacă Trump va pierde, dar republicanii vor câștiga fie și o singură cameră a Congresului, ei vor putea bloca în continuare ajutorul pentru Ucraina.

Francezii visează demult o Europă care să fie pe propriile picioare din punct de vedere militar, fără interferența Americii. Ei bine, acel vis a devenit acum realitate, numai că este un coșmar. Europenii nu se pot pune de acord dacă acest război e unul existențial (cum crede Europa de Est), unul opțional (cum par să-l considere țările occidentale) sau unul care ar trebui să fie ignorat (viziunea Germaniei sub Olaf Scholz).

S-a întâmplat frecvent ca puterile occidentale să eticheteze un război drept „existențial” - Algeria, Vietnam, Afganistan și Irak - doar pentru a-l abandona apoi, după ce au realizat că era de fapt „opțional”. Pacifiștii europeni speră că și războiul din Ucraina, la fel ca cele amintite, nu se va extinde. Poate că Putin se va opri odată ce va fi înghițit întreaga țară. În definitiv, teoriile domino-ului apărute în Vest s-au dovedit eronate și în cazul Vietnamului.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Lecția dronelor din Polonia și slăbiciunile aliaților. Apărarea NATO contra acestor aeronave s-a dovedit șvaițer
15/09/2025 05:39

Intruziunea "zmeilor" teleghidati din spatiul aerian polonez scoate in evidentă slăbiciunea mijloacelor NATO de combatere a dronelor. Desi Rusia contestă că s-ar afla in spatele incidentului aerian, oricar ...

Donald Trump, Scrisoare Deschisă către NATO: Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP - este RĂZBOIUL lui Biden și Zelenski.
15/09/2025 05:35

Presedintele SUA, Donald Trump, a transmis prin intermediul retelei sale, Adevărul Social, o scrisoare deschisă către natiunile NATO, cu o trimitere directă către statele ipocrite ale organizatiei care pre ...

Nicușor Dan RECUNOAȘTE că România este condusă prost sub mandatul președintelui Nicușor Dan: „40% dintre români sunt exasperați”
12/09/2025 06:07

După ce un sondaj recent a arătat că partidul AUR a crescut pană la 40% in preferintele alegătorilor, Nicusor Dan afirmă că in acest procent se vede dezamăgirea romanilor fată de conducerea tării. Rep ...

Inflația a explodat la 10% după măsurile Guvernului Bolojan
12/09/2025 06:05

Inflatia, sau, mai simplu spus, cresterea preturilor, a ajuns la aproape 10% in august 2025, conform datelor de la Institutul National de Statistică. Sunt primele cifre despre cresterea preturilor, după măsu ...

Cornel Nistorescu:Pensiile lui Bolojan au luat foc
11/09/2025 15:18

Luni, in plin scandal cu scolile, premierul Ilie Bolojan s-a dus la TVR1 si a zis: „Din punctul meu de vedere, suntem in situaţia in care avem nevoie de mai mulţi oameni in piaţa reală a muncii. Şi p ...

Parlamentul respinge ancheta privind anularea alegerilor prezidențiale. CCR decide în continuare
11/09/2025 15:11

Camera Deputatilor a respins miercuri propunerea grupurilor AUR si POT de a infiinta o comisie de anchetă care să analizeze anularea alegerilor prezidentiale din decembrie 2024. Decizia a fost văzută de opo ...

Negocieri tensionate în coaliție pe tema concedierilor din administrație
11/09/2025 15:10

Coalitia de guvernare se reuneste miercuri, de la ora 18.00, intr-o sedintă decisivă in care va fi discutată una dintre cele mai dure reforme din ultimul deceniu, reducerea cu 10% a personalului din administ ...

Nicuşor Dan: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta. Există voinţă de reformă
11/09/2025 15:06

Presedintele Nicusor Dan a transmis la AmCham CEO Business Forum 2025 un mesaj de stabilitate, afirmand că sfarsitul lui 2026 va fi „capătul tunelului”, dar a recunoscut lipsa unui plan de tară pentru re ...

Banii mămicilor, salvați! PNL susține proiectul PSD de eliminare a CASS: 'A fost o greşeală, pentru că se lucrează pe repede înainte'
10/09/2025 06:49

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame şi veteranii de război, că este un proiect corect, pe care il va susţine, menţionand ...

CTP spune ce s-ar putea întâmpla dacă Ilie Bolojan va demisiona, în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică la CCR: Nu vreau să pronunț cuvântul!
10/09/2025 06:44

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, pe B1 TV, despre o posibilă demisie a lui Ilie Bolojan, in cazul in care reforma pensiilor magistratilor nu va trece de Curtea Constitutională (CCR), si ce implicati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei