Președintele Germaniei, relaxat la Timișoara: „A dorit să savureze atmosfera boemă și lejeră, nu să aibă parte de protocoale scorțoase

18_11zon

Dimensiune font:

| 27-05-2023 12:05

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a avut vineri, 26 mai, un program bogat în Timișoara. Acesta s-a plimbat prin centrul istoric, a vizitat Domul Romano-Catolic din Unirii, Cazarma U, Liceul Lenau și Sinagoga din Cetate.

Frank-Walter Steinmeier, primul președinte german care vizitează Timișoara, a avut un program lejer în orașul de pe Bega, unde a ajuns joi după masă. Președintele federal era degajat, zâmbitor, darnic să răspundă celor care l-au abordat, dar și dornic să descopere, într-un timp scurt, cât mai mult din atmosfera Timișoarei.

Vineri dimineață, Steinmeier s-a plimbat cu primarul Dominic Fritz și deputatul Ovidiu Ganț prin centrul istoric. Au intrat la Domul Romano-Catolic, iar pe urmă a zăbovit mult timp la expoziția din Cazarma U.

„Este o vizită istorică. Înseamnă foarte mult pentru întreaga comunitate timișoreană. E un omagiu al președintelui german pentru societatea multietnică și multiculturală din Timișoara, a modului cum se conviețuiește aici. Am discutat cu domnul președinte, se simte foarte bine primit, e o atmosferă extrem de caldă și prietenească. Nu e nimic forma, scrobit, cum sunt vizitele oficiale la București, de exemplu. E un alt protocol aici. Președintele Steinmeier este un om foarte plăcut, deschis, dorește să savureze atmosfera boemă și lejeră a Timișoarei, nu să aibă parte de protocoale scorțoase. E un om ca toți oamenii, e adevărat că ocupă cea mai înaltă funcție de stat al Germaniei, dar asta nu l-a făcut să se schimbe”, a declarat pentru Adevărul deputatul Ovidiu Ganț.

La liceul „Lenau" și la sinagogă

La Liceul „Nikolaus Lenau” – unde au învățat doi laureați ai premiului Nobel, Herta Muller și Stefan Hell, președintele a stat de vorbă și cu elevii care l-au întâmpinat.

Mai departe, Frank-Walter Steinmeier a ajuns în Sinagoga din Cetate, unde a fost primit de comunitatea evreilor din Timișoara, în frunte cu deputatul Silviu Vrexler.

“Este o bucurie pentru comunitatea noastră faptul că președintele german a poposit și în Sinagoga din Cetate. Încă o dată ne face să fim mândri de această sinagogă, care s-a redeschis anul trecut. La această întâlnire au participat atât reprezentanții comunității noastre, în frunte cu domnul Silviu Vrexler, cât și cei ai Forumului German. Ei au fost mereu deschiși la problemele noastre legate de renovarea sinagogii și ne-au sprijinit. Și sunt în continuare, pentru că mai sunt destul de multe lucruri de făcut în sinagogă”, a spus Luciana Fridman, președintele Comunității Evreilor din Timișoara.

"Germania trebuie să se uite cu mai mult interes la această țară"

După Sinagogă, Frank-Walter Steinmeier a poposit din nou în Piața Victoriei, unde a semnat în Cartea de Onoare a Primăriei Timișoara. Aici a făcut și singura declarație publică din periplul bănățean.

„Această vizită în România, care astăzi ia sfârșit, mi-a întărit convingerea că Germania trebuie să se uite cu mai mult interes la această țară. E important pentru noi securitatea României, întărirea flancului NATO, lucrăm umăr la umăr pentru aceste eforturi. Sunt foarte multe persoane care lucrează la dezvoltarea relației între România și Germania. M-am convins personal că sunt foarte mulți tineri care învață în școli germane. Și nu sunt interesați doar să învețe limba germană, ci se gândesc să vină în Germania, ori la studii, ori pentru a munci. De aceea sunt bucuros că se construiesc poduri umane între cele două țări. Minoritatea germană de aici este una și numărul mare e tineri români care studiază în școala germană din Timișoara e alta. Ei își aduc astfel contribuția la dezvoltarea relațiilor între țările noastre. Pe de altă parte, sunt mari companii din Germania care și-au stabilit sedii aici în România și susțin proiecte locale. Nu numai eu, ci și întreg guvernul german este de părere că România trebuie să intre în Schengen”, a spus Frank-Walter Steinmeier.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Simion, primul loc la intenția de vot
25/09/2023 17:22

Schimbări interesante in preferintele alegătorilor romani. Cel mai recent sondaj politic Sociopol, din luna septembrie 2023, arată că PSD rămane pe primul loc, insă celelalte locuri de pe podium au ocupan ...

Ciolacu: „România nu îşi mai permite privilegii”
25/09/2023 16:56

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că a fost elaborată forma finală a măsurilor fiscal bugetare pentru care Guvernul vrea să işi asume răspunderea. El a precizat, in debutul şedinţei de guvern ...

Cornel Nistorescu:Despăduchereaaa!
25/09/2023 16:51

Un politician de Vaslui avea să spună la un moment dat despre baronul arestat Dumitru Buzatu că „are cel putin 1000 de oameni pe care i-a plasat in toate punctele cheie ale judetului. Cei 1000 de oameni au ...

Promisiunea lui Drulă. Ciolacu nu va crește taxele de la 1 octombrie
25/09/2023 16:35

Cătălin Drulă sustine că taxele nu vor creste de la 1 octombrie, indiferent de forma măsurilor adoptate de Guvern. Liderul USR a anuntat că partidul său va ataca pachetul fiscal Curtea Constitutională ...

Un pas înainte, spre Schengen. Schimbă raporturile și poziția Austriei?
25/09/2023 16:29

Presedintele să incerce să introducă pe ordinea de zi a Consiliului European din octombrie subiectul Schengen. Este ultima sansă pentru acest an, este de părere Eugen Tomac. Italia nu mai asteaptă, merg ...

Scandal după vizita lui Zelenski în Canada – Eroul ucrainean a luptat alături de naziști
25/09/2023 16:18

O organizatie de apărare a comunităţii evreieşti din Canada pretinde scuze din partea autorităţilor de la Ottawa după ce un ucrainean care a luptat alături de nazişti in timpul celui de-Al Doilea Răzb ...

Biden vs Trump: panică la Washington Post din cauza unui sondaj
25/09/2023 16:11

The Washington Post si ABC News au ajuns să nege importanta unui demers in care au investit bani si propria credibilitate. Cele două institutii de presă americane au realizat un sondaj care arată că Donald ...

Marcel Ciolacu anunță un adevărat cutremur în sistemul bugetar: 'Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată liota de consilieri, șoferi și secretare'
25/09/2023 16:01

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, in debutul sedintei de Guvern, că prin pachetul fiscal pe care isi va angaja răspunderea in Parlament se vor reduce „mii de posturi” de bugetari in admini ...

Liviu Dragnea, în stare gravă la spital. A fost la un pas de un AVC
25/09/2023 15:41

Liviu Dragnea a ajuns la spital de urgentă, avand nevoie de ingrijiri medicale. Fostul politician PSD s-ar fi aflat in pragul unui atac vascular cerebral. Liviu Dragnea ar fi fost preluat de o ambulantă si tr ...

Trump rămâne de neclintit! Cum a încercat Presa Sistemului să-l scoată un biet bătrân senil
25/09/2023 13:02

Sezonul alegerilor este pe cale să inceapă in Statele Unite, iar presa ”oficială”, precum MSNBC, CNN si Business Insider se agată de noua gafă a lui Donald Trump, cel mai probabil făcută la oboseală ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei