Sa ne ferim de Imparatul Ros si de omul span... de la Harap Alb invataminte

E o părere greșită că lecturile sunt de prisos omului modern. Intru în ultima lună de vară cu Povestea lui Harap Alb, publicată prima dată la 1 august 1877 în „Convorbiri Literare”, apoi, în același an, și în ziarul „Timpul” de către marele prieten al lui Creangă, Mihai Eminescu. Din leagăn și până acum îmi plac poveștile, dar abia în plină maturitate am înțeles că nu există o școală a vieții mai bună decât poveștile lui Ion Creangă.

Cu ele putem găsi ieșire din orice situație dificilă. E de-ajuns să amintim de Danilă Prepeleac, să pornim la drum cu omul cela amețit, mereu păgubaș la târgul destinului, și să vedem unde vom ajunge! Dar Povestea lui Harap Alb, care nicidecum nu-i un basm de adormit copiii, ci unul pentru trezirea maturilor, câte lucruri înțelepte ne învață! Dacă nu știți cu cine să porniți la drum, citiți încă o dată povestea, urmăriți pățaniile fiului mai mic al craiului cu neamuri pe la împărății mai mari.

Să ne amintim de momentul când mezinul pornește la drum și de sfatul tatălui său: „Mergi de-acum înainte că tu ești vrednic de împărat. Numai ține minte: în călătoria ta să ai trebuință și de răi și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi pute; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți”.

Dar nici bunătatea sufletească, nici calul năzdrăvan, nici felul său de a fi ascultător și a nu încălca sfaturile părintelui nu l-au salvat pe crăișor de vicleșugul spânului. După cum știm din poveste, spânul i-a ieșit de mai multe ori în cale, propunându-i mieros serviciile. Drept că fiul craiului nu s-a lăsat ușor ademenit, însă drumul devenea tot mai prăpăstios, codrul se făcea mai întunecos, pustietatea mai avană, cărările mai încurcate... Și viclenia spânului nu avea margini.

Neavând altă scăpare, tânărul ascultător de sfaturile părintești și-a călcat pe inimă, a cedat în fața spânului. Cât mesaj educativ găsim în acest crâmpei de poveste! Nesocotim povețele părinților, ne însoțim la drum cu prieteni falși... nesăbuința ne duce uneori la pierzanie. Doar numai poveștile au întotdeauna un final fericit și se termină cu petreceri de nuntă.

Din fericire, Harap Alb avea numai iluzia că a nimerit într-o țară a spânilor, găsindu-și până la urmă prieteni adevărați în drumul său spre împăratul Roș. Deși fantasticii săi prieteni – Gerilă, Flămânzilă, Sătilă, Ochilă lăsau prăpăd în urma lor, tânărul numai cu asemenea prieteni cumpliți a putut să-l învingă pe nemernicul Roșu împărat. Or, după cum spune unul dintre personajele fantasmagorice din basm: „Tot omul are un dar și-un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă amarul, și răul câteodată prinde bine la ceva”.

Maria Toaca activenews.ro