Scandal în POT. Deputatul Dorin Popa demisionează și acuză amenințări. Anamaria Gavrilă contraatacă dur
Dimensiune font:
Deputatul Dorin Popa și-a anunțat marți demisia din Partidul Oamenilor Tineri (POT) și din grupul parlamentar al formațiunii, acuzând-o pe președinta Anamaria Gavrilă că l-ar fi amenințat grav. În replică, lidera POT susține că Popa manipulează opinia publică și amenință cu acțiuni în instanță.
„Îmi anunț astăzi demisia din Partidul Oamenilor Tineri simplu: nu sunt tânăr. Mi-am dat seama că nu sunt tânăr, deci am decis să plec”, a declarat Dorin Popa în plenul Camerei Deputaților, potrivit News.ro. Deputatul afirmă că ar fi primit un mesaj de amenințare de la Anamaria Gavrilă: „Mi-a trimis un mesaj sâmbătă dimineața, spunându-mi că dacă nu fac ceea ce dorește ea, voi intra cu capul în gard și s-ar putea să rămân fără răsuflare. Mi-a precizat apoi că nu era o amenințare, ci o constatare”. Popa spune că mesajul a fost păstrat și că demisionează pentru a rămâne neafiliat politic.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, neagă categoric acuzațiile deputatului și îl acuză pe acesta că încearcă să manipuleze prin minciuni. „Este regretabil că domnul Dorin Popa, ajuns deputat pe listele POT, recurge la minciuni și victimizare. Acel mesaj de amenințare nu există. Îl provoc să îl prezinte public”, a declarat Gavrilă.
Ea afirmă, de asemenea, că deputatul Popa a comis falsuri în declarații și că instanța a constatat că acesta a obținut ilegal indemnizația de revoluționar. „Dorin Popa a folosit un carnet fals de revoluționar pentru a primi nelegal indemnizații lunare. Curtea de Apel Pitești i-a anulat certificatul de revoluționar, constatând că nu a avut niciodată această calitate. Mai mult, există informații că domnul Popa ar fi participat activ la mineriadă împotriva studenților, un lucru total inacceptabil pentru POT”, a adăugat Gavrilă.
Ea mai susține că Popa ar fi avut înțelegeri personale și datorii față de președintele Consiliului Județean Argeș și că ar fi încercat infiltrarea unor persoane apropiate PSD în structurile POT. „Vom depune plângere penală pentru obținerea ilegală a indemnizației de revoluționar și vom acționa în instanță persoanele care au semnat documente oficiale în numele partidului fără mandat”, a declarat lidera POT.
În final, Anamaria Gavrilă a reiterat că Partidul Oamenilor Tineri îl susține pe George Simion la alegerile prezidențiale și s-a delimitat ferm de Dorin Popa, acuzându-l că nu corespunde valorilor promovate de partid: integritate, adevăr și responsabilitate.
Adauga comentariul tau