Schengenul slăbiciunilor noastre

Presupun că mulți politicieni europeni și-au imaginat că refuzul Austriei va trece repede, ca un tren prin gară. Românii ăștia au înghițit destule și nu se va umfla păsatul în ei!

Mai pot aștepta! Poate să-i luăm cu noi, poate îi ținem ca teritoriu de protecție în fața rușilor! Cine a gîndit așa s-a înșelat. Reacțiile antiaustriece sunt multiple. Unii se revoltă împotriva băncilor care au capital austric în care își țin conturile. Alții se adună și protestează în benzinării. Un critic și istoric literar îmi trimite un text care conține revolta sa la adresa combinatului de la Sebeș, cel care înghite milioane de metri cubi de lemn colectat din toate pădurile țării.

Nu mai poți merge pe nici o șosea să nu te chinui să depășești un camion cu remorcă încărcat cu bușteni pentru a fi tocați la Sebeș. Un prieten îmi trimite un articol dintr-un ziar din 5 aprilie 1940, articol semnat de academicianul Grigore Antipa, autorul faimoaselor lucrări despre Fauna Ihtiologică a României, Pescăriile și regiunea inundabilă a Dunării precum și Marea Neagră și ihtiologia ei. Articolul din 5 aprilie 1940 a lui Grigore Antipa se numește „Rolul Academiei Române în combaterea campaniilor de ponegrire a poporului și statului român inferior“. Spre deosebire de Academia de acum frămîntată de mize și interese mărunte, Academia Română de atunci avea mize naționale.

În urmă cu 80 de ani, Grigore Antipa scria la ziar despre toate cîte ni se coceau de la Viena: „Toate acestea pentru a arăta lumii civilizate că în mijlocul Europei trăiește un popor cu apucături sălbatice incapabil a se guverna singur și a-și civiliza țara în care locuiește. Centrul de unde se conduce pe la finele secolului trecută această campanie fusese ales la Viena“.

Grigore Antipa susținea același lucru pe care, cu mai multe decenii înainte, l-a afirmat, cu alte argumente și Mihai Eminescu.

Drumurile noastre la Viena au fost mai dure și mai nefericite decît cele de acum. Secole de-a rîndul, au fost pe cuie și pe jăratic, pe piatra colțuroasă și prin praf sau noroaie. Acum sunt numai pe bani. Ne-au blocat la un drept care ni se cuvenea și asta a enervat populația peste măsură. Am cedat resurse de toate felurile, fundamentale pentru viața noastră, și ne-am dat banii și drumurile pe mîna austriecilor, ca niște iobagi care au rămas cu reflexul birurilor la curtea imperială. Sau am fost strînși cu ușile Bruxellesului să ne supunem lor!

Refuzul Austriei, superior și fără argumente, ca de la o Curte arogantă nu are temeiuri solide. Este ca o condiție de tîrg și de șantaj. Președintele Klaus Iohannis ar putea să-l denunțe.

Refuzul Austriei poate genera prejudicii serioase, greu de estimat în momentul de față, și pentru cei care și-au asumat blocajul la aderarea României la Schengen. Abia cînd vom afla dacă nu cumva Austria a fost săgeata și înaintașul altor interese europene, abia atunci vom avea pagina completă despre istoria acestui eveniment.

Fără să știe culisele acestei decizii necugetate, populația a fost răscolită de nedreptate și mînia ei a atins cote neobișnuite. Din păcate, exprimările sale dezordonate arată un singur lucru. Mulțimea nemulțumiților nu are un purtător de steag. Nu are cine s-o strîngă, să o conducă și să-i arate calea. Poporul nu vrea să se încoloneze în spatele mediocrilor și impostorilor care ocupă jilțurile puterii. Cum să se înhame într-o luptă europeană condus de Ciucă și de Bode, de Rareș Bogdan și de Mihai Tudose, de Ciolacu și de Ciucă, de Iohannis și de Alina Gorghiu. Lista ar trebui să includă în ordine alfabetică toată liota de oportuniști care conduc principalele partide și instituții din țara noastră.

Cei care ar trebui să conteze în negocierile europene fac pe ei și inventează argumente de bodegă. Toți dau vina pe ruși și pe culisele europene și nu sunt de acord să demisioneze și nici să arate poporului o cale nouă