Strategia de forță a Ungariei funcționează: Kievul a fost nevoit să elimine OTP Bank de pe lista sponsorilor războiului

3

Dimensiune font:

| 01-10-2023 00:06

La solicitarea Ungariei, Agenţia Naţională Anticorupţie din Ucraina (NAZK) a anunţat sâmbătă că va elimina temporar OTP Bank de pe lista sponsorilor internaţionali ai războiului, scrie agenţia locală de ştiri UNIAN, conform Rador Radio România.

Decizia a fost luată după ce Budapesta a condiționat finanțarea armelor pentru Ucraina de eliminarea OTP Bank de pe lista sponsorilor războiului.

Potrivit comunicatului publicat pe pagina de internet a NAZK, statutul de sponsor internaţional al războiului a fost suspendat temporar pentru OTP Bank şi cinci transportatori greci pe care Ucraina i-a acuzat că au transportat ilegal petrol rusesc în vederea evitării plafonărilor de preţuri cauzate de sancţiuni.

„Această decizie a fost luată ca urmare a rezultatelor negocierilor dintre reprezentanţii NAZK şi reprezentanţii companiilor şi guvernelor ţărilor menţionate, negocieri care au avut loc cu privire la încetarea cooperării cu Federaţia Rusă”, a informat NAZK.

Autoritatea ucraineană anticorupţie a menţionat că, în schimb, Ucraina se aşteaptă ca Ungaria să sprijine transferul tranşei de 500 de milioane de euro din Facilitatea europeană pentru pace, EPF.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:36

Simion pune sub semnul întrebării schimbarea de poziție a Austriei: 'Care este preţul acestei 'înduplecări'? Ce oare au promis Marcel Ciolacu, PSD şi PNL?'
11/12/2023 00:41

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, duminică, in legătură cu intrarea Romaniei in Spaţiul Schengen, că accederea doar cu spaţiul aerian nu va rezolva "nici pe departe" cozile pe care trebuie să ...

Theodor Paleologu l-a reevaluat pe Mircea Geoană: 'E mai bun decât era în 2009' / Ce spune despre scenariul Ciolacu-Șoșoacă în turul 2 la prezidențiale
11/12/2023 00:19

Politologul Theodor Paleologu a afirmat, duminică seară, că PNL este ”anexa PSD”, chiar dacă la alegeri va ”pretinde că este independent”. Un candidat propriu al PNL la alegerile prezidenţiale nu ...

Lavrov răsucește cuțitul în rana ucrainenilor: 'Depinde de ucraineni să recunoască cât de adânc sunt în gaura în care i-au pus americanii'
11/12/2023 00:15

Rusia a cerut duminică ca o misiune internaţională de monitorizare să meargă in Gaza pentru a evalua situaţia umanitară şi a spus că este inacceptabil ca Israelul să folosească atacul Hamas din 7 oct ...

Cozmin Gușă, avertisment după schimbarea atitudinii Austriei în legătură cu aderarea României la Schengen: 'Se poate transforma într-un uriaș eșec'
11/12/2023 00:13

Cozmin Gusă a vorbit la Realitatea PLUS despre schimbarea din partea Austriei in ceea ce priveste intrarea Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen. Cozmin Gusă sustine că nu e o reusită schimbarea atitud ...

 Discuție aprinsă între Zelenski și Viktor Orban
11/12/2023 00:11

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban au vorbit pentru scurt, duminică, in timp ce participau la investirea preşedintelui argentinian Javier Milei, se arată intr-o inreg ...

Jocuri de culise pentru aderarea României în Schengen: aliatul cheie care și-a pus la bătaie influența pentru țara noastră
10/12/2023 20:18

Jocuri de culise pentru aderarea Romaniei in Schengen: aliatul cheie care si-a pus la bătaie influenta pentru tara noastră Discutiile recente dintre fostul ambasador al SUA in Austria, Ronald Lauder (foto), ...

Lavrov dă exemplele lui Napoleon și Hitler: 'I-am învins și am devenit mai puternici. La fel se întâmplă și acum după Ucraina!'
10/12/2023 20:10

Lavrov dă exemplele lui Napoleon si Hitler: 'I-am invins si am devenit mai puternici. La fel se intamplă si acum după Ucraina!' Rusia a devenit deja mult mai puternică, acesta fiind principalul rezultat al ...

Mircea Geoană, atac indirect la adresa lui Iohannis după rezultatele testelor PISA: 'Este absolut revoltător să te complaci'
10/12/2023 19:41

Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, crede, după rezultatele testelor PISA, că este absolut revoltător să te complaci in situaţia in care mai mult de jumătate din copiii din Romania, trecuţi print ...

George Simion traduce condițiile Austriei: PSD și PNL au înghițit ca gușterii un mare nimic
10/12/2023 16:55

Liderul AUR George Simion spun că ridicarea controalelor aeriene pentru spatiul Schengen pentru Romania si Bulgaria este frectie la piciorul de lemn. Simion atentionează că cele mai mari pierderi financiare ...

Dacian Cioloș distruge anunțul lui Ciolacu privind Schengen: Să obțină un calendar pentru întregul proces
10/12/2023 16:43

Responsabilitatea guvernului si a presedintelui este să obtină un calendar precis pentru intregul proces de aderare la Schengen, sustine europarlamentarul Dacian Ciolos. „Văd că premierul Ciolacu se bate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei