Strategia Europei: Nu vrem pace, iar război nu putem duce

Rusia a subliniat în mod constant cele trei condiții nenegociabile pentru încetarea conflictului din Ucraiona: recunoașterea anexării celor patru regiuni, plus Crimeea, neutralitatea Ucrainei (neaderarea Ucrainei la NATO) și demilitarizarea și ”denazificarea” Ucrainei. Administrația Trump pare să fie dispusă să cedeze și să accepte condițiile Rusiei. Un acord de pace ar fi posibil, dacă ar fi vorba despre doar doi actori – Rusia și SUA. Însă sunt patru, iar Ucraina și Europa se opun acestor condiții ale Rusiei.

După întâlnirea de la Washington dintre președintele Donald Trump, președintele Volodimir Zelenski și lideri europeni, aliații Ucrainei au început să discute despre acordarea unor garanții de securitate de tipul Articolului 5 al Tratatului NATO, fără ca Kievul să adere la Alianță. O asemenea condiție ar intra în conflict cu condiția Rusiei privind neutralitatea Ucrainei. Iar angajamentul că țările europene vor cumpără din SUA armament în valoare de 100 de miliarde de dolari contravine condiției ruse privind demilitarizarea Ucrainei. Prezența a mii de militari europeni în Ucraina, pentru a asigura menținerea păcii în estul țării, după încetarea focului, contravine condițiilor pe care Rusia le consideră nenegociabile. Iar elementele încă insuficiente făcute publice despre posibile schimburi de teritorii între Rusia si Ucraina contravin și ele condițiilor teritoriale prezentate de Rusia.

După întâlnirea de la Washington, și în așteptarea trilateralei SUA-Rusia-Ucraina, un acord de pace pare imposibil. Este motivul pentru care profesorul John J. Mearsheimer consideră că războiul va continua și că negocierile de până acum nu au fost decât o parada diplomatică și o pierdere de timp; soarta războiului se va decide pe front, iar pacea se va încheia în condiții mult mai grele pentru Ucraina, cu pierderi teritoriale mult mai mari, în anii care vor urma.

Un alt scenariu vehiculat tot mai mult este cel al folosirii de către SUA a celei mai importante pârghii de presiune asupra celorlalte trei părți implicate în negocieri. Nu este vorba despre sancțiuni economice, care au demonstrat că nu au efectul scontat, ci despre retragerea administrației Trump din procesul de negociere. Indiferent că o va face învinuind Ucraina, Europa sau Rusia pentru eșec, retragerea SUA din negocieri pune mare presiune asupra celorlalte trei părți, pentru că nu va putea exista un acord pentru Ucraina (fie el favorabil Moscovei sau Kievului) fără garanții americane.

America ar putea să se retragă cu adevărat de data aceasta. Europenii ar rămâne singuri pentru ajuta Ucraina și a construi o nouă infrastructură de securitate. Europa ar trebui să cheltuiască bani pentru arme pe care America nu le are în acest moment, pentru a înarma militari pe care Ucraina nu-i are în acest moment. Totul pe fondul unei stagnări economice, chiar recesiune, si pe fondul unei nemulțumiri tot mai mari a populației față de propriile guverne. Dar agitarea spectrului unui atac rus – acum sau peste 2-3-5 ani – permite guvernelor să se mențină la putere, în ciuda încrederii reduse a populației. Europa pare să aibă o strategie, una în oglinda cu cea sintetizată de primul secretar general NATO, Lordul Ismay (scopul Alianței este de ”a-i ține pe americani înăuntru, pe ruși afara și pe germani jos). Acum, strategia Europei pare să fie aceea de a-i ține pe americani înăuntru, pe ruși afara și pe propriii cetățeni jos.

Analistul norvegian Glenn Diesen încearcă să ofere o perspectivă mai larga despre cum s-a ajuns la această situație în Europa. ”Înainte de 2014 nu exista nicio amenințare pentru Ucraina. Doar o mică parte a populației dorea aderarea la NATO, iar Rusia nu revendica nimic din teritoriul țării. Guvernele vestice au sprijinit o lovitură de stat, pentru a atrage Ucraina pe orbita NATO – ceva despre care directorii CIA, ambasadorii și liderii statelor vestice avertizaseră că va duce la o competiție pentru securitate ce va provoca un război. Rusia a reacționat predictibil. De atunci, singura narațiune acceptată a fost aceea că Rusia vrea sa reface URSS și că Putin este Hitler. Orice disidență este catalogata drept ”dezinformare”, ”propagandă”, ”război hibrid” sau chiar trădare. Războiul este pierdut acum, iar americanii se retrag, cerându-le europenilor să suporte consecințele. Cum răspund europenii? Mergând și mai departe cu această nebunie care va distruge Ucraina, economiile europene și relevanta noastră în lume – poate chiar să ducă la un război nuclear. Care este strategia? Aceeași? Cel mai bun lucru pentru Ucraina este să se retragă de la granițele acestui război geopolitic până în locul unde să poată trasa noile linii de demarcație în Europa: încheierea războiului, reconstrucția Ucrainei și înlocuirea blocurilor militare expansioniste cu principiul securității indivizibile”, scrie Glenn Diesen.

”Însă cea mai mare dificultate cu care se vor confrunta liderii europeni este cum să gestioneze presiunea pusă de ațâțătorii la război din propriile țări. În spațiul politic și mediatic european avem de-a face cu o susținere mare pentru fanatismul schimbărilor de regim. Multe publicații susțin că Rusia nu trebuie recompensată pentru agresiune. Niciunul dintre acești autori nu are vreo strategie militară pentru victorie, pentru că europenii nu au fost educați pentru a gândi strategic. Europenii folosesc diateza pasivă atunci când vorbesc sau scriu: trebuie făcut ceva, spun ei. Rareori spun că vom face asta și suntem gata să facem sacrificii pentru asta”, scrie Wolfgang Munchau, pentru UnHerd.

”Știm însă că restul lumii nu privește la Rusia așa cum o face Europa. Această perspectivă eurocentrică nu mai domină discursul global – firește, cu excepția discursului din Europa. Este limpede că trecem printr-unul dintre acele momente periculoase în care soarta poate fi când de o parte, când de cealaltă. Cu toată aroganța lui, Trump cel puțin are o strategie, în vreme ce europenii nu au”, mai scrie Munchau.

Calin Marchievici cotidianul.ro