Un deputat din Bihor riscă dosar penal pentru răspândirea de informații false despre COVID

03_Lasca_OMS

Dimensiune font:

| 10-11-2021 12:00

 Promotor al conspiraţiei potrivit căreia "pandemia este o înşelătorie", Mihai Lasca nu se mulţumeşte să agreseze personalul centrelor de vaccinare, ci e pornit şi pe specialiştii străini. Pe 20 octombrie, zi cu record de decese, când o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ajungea la Bucureşti pentru a înţelege de ce românii nu se vaccinează, Lasca s-a dat în stambă şi la Cotroceni, comparând medicina cu comunismul, după ce tot el o face... nazistă
Faimos, până să fie ales pe listele AUR Bihor (de unde a şi fost exclus între timp), doar între interlopii orădeni, cu o veche condamnare pentru şmen, cu una mai nouă pentru violenţe şi anchetat pentru trafic de migranţi, doar pentru că procurorii n-au reuşit să-i probeze şi implicarea într-o grupare ce clona carduri, deputatul Mihai Lasca e în faţa unui nou dosar penal.

După mai bine de un an în care acesta s-a "rebranduit" ca luptător contra pandemiei, despre care susţine că există doar ca un plan diabolic de împuţinare a populaţiei, organizând proteste împotriva încercărilor autorităţilor sanitare de a limita proporţiile dezastrului, un procuror orădean s-a autosesizat asupra faptelor parlamentarului, acuzându-l de săvârşirea unei infracţiuni pedepsite cu până la 5 ani de închisoare: răspândirea de informaţii false ce pun în pericol însăşi securitatea naţională!

Chestiune de securitate naţională

Medici, experţi în sănătate publică şi specialişti în comunicare sunt unanim de acord: rata de vaccinare redusă din România este cauzată de dezinformarea agresivă privind vaccinarea, fapt care şi explică în mare parte mortalitatea la care am ajuns "campioni" în Europa. Lor încep să li se adauge, însă, şi oameni ai legii, precum procurorul Cristian Ardelean (foto), de la Parchetul Bihor, care s-a autosesizat în legătură cu faptele tot mai stridente de acest fel ale deputatului Mihai Lasca, un "Şoşoacă" local care şi-a dobândit faima tocmai datorită propagării de fake-uri despre pandemie şi despre antidotul ei, vaccinarea.

Potrivit unei comunicări a Parchetului trimise BIHOREANULUI, în sesizarea din oficiu pe care a întocmit-o la 3 noiembrie, magistratul a apreciat că isprăvile parlamentarului încalcă articolul 404 din Codul penal, conform căruia "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea între 1-5 ani".

Legea 51/1991 defineşte securitatea naţională ca fiind "starea de legalitate, de echilibru şi stabilitate socială, economică şi politică necesare existenţei şi dezvoltării statului, menţinerii ordinii de drept şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor". Altfel spus, niciun cetăţean nu poate, în numele libertăţii de exprimare, să dezinformeze cu bună ştiinţă, manipulând teme esenţiale, cum este şi securitatea sanitară.

"Plan biblic de selecţie umană"

Or, exact asta face Lasca, care de la începutul lunii octombrie, în fiecare weekend, a stârnit scandaluri la centrul de vaccinare din Piaţa Gojdu din Oradea, fapte cu care s-a şi lăudat pe pagina sa de Facebook, urmărită de 65.000 persoane.

Într-o primă descindere la centrul de vaccinare, pe 1 octombrie, Lasca a afirmat că acestea ar fi "centre de exterminare în masă", "naziste", unde oamenii sunt injectaţi conform unui "plan biblic de selecţie a oamenilor", că vaccinarea ar fi "un genocid", pentru care se folosesc "seruri experimentale destinate şobolanilor de laborator", care ar produce "peste 1.600 de reacţii adverse (decese, paralizii, hemipareze, diabet, orbire, pericardite, AVC etc)", dar şi că în spitale "se produc atrocităţi".

"Acestea sunt centrele de exterminare ale sistemului. Sunt disperaţi aceşti ticăloşi să asigure centre tuturor, în toate zonele, în autobuze, în tramvaie. Prezintă aceste seruri ucigaşe ca fiind imunizare. Ceea ce se întâmplă este un plan biblic menit să facă o selecţie umană", susţinea Lasca în timp ce se filma pe Facebook, postarea sa culegând mii de aprecieri şi comentarii.

Manipulare cu impact

Mai mult, şi pe 1 octombrie, şi în următoarele weekenduri, Lasca i-a luat la rost pe angajaţii centrelor de vaccinare că nu au informat oamenii cu privire la pretinsele reacţii adverse despre care a aflat de pe Google.

"Le spuneţi cum mor şi paralizează? Câte zeci de mii de oameni mor de la aceste seruri ucigaşe? Spuneţi oamenilor că nu e vaccinare, e ser criminal, intraţi pe Google să vedeţi. O să-i aveţi pe conştiinţă pe toţi oamenii ăştia!", a strigat deputatul, părăsind incinta abia când sanitarii au sunat la 112. Nu înainte, însă, să abordeze şi orădenii veniţi să se vaccineze, încercând să-i determine să renunţe, cu aceleaşi pretinse argumente, cum că "serul ucide şi paralizează".

Lasca a făcut circ în faţa aceluiaşi centru de vaccinare şi pe 26 şi pe 31 octombrie, când personalul medical a şi solicitat, din nou, intervenţia Poliţiei. Cu toate acestea, poliţiştii s-au mărginit să-i aplice individului doar două amenzi şi un avertisment, pentru... nepurtarea măştii.

 

"Fabrica perfectă de morţi"

Cea mai recentă faptă de dezinformare este transmiterea pe pagina de Facebook a lui Lasca, în 30 octombrie, a unui "interviu" cu un fost brancardier la secţia de Pneumoftiziologie a Spitalului Municipal din Oradea, Cristian Cernat. Acesta susţinea că pacienţii sunt terorizaţi de brancardieri puşi de medici să se îmbrace în negru, cu cagule, ca nişte "îngeri ai morţii", legaţi de pat şi li se administrează "medicamente otrăvite" şi oxigen până "le ard plămânii", ceea ce face ca spitalul să fie "fabrica perfectă de morţi".

Fostul brancardier şi Lasca au acuzat la unison personalul medical că întreţine iluzia pandemiei, deputatul afirmând că aceasta "este una artificială, care are scop precis ca oamenii să ajungă în număr cât mai mare la ATI, după care să decedeze", televiziunile fiind complice, deoarece "au primit 30 milioane de euro ca să-i terorizeze pe români", arătând că spitalele sunt pline, deşi în realitate "erau goale".

"Întelegeţi acum de ce mor oamenii în spitale, pentru că sunt testaţi fals pozitiv de această boală imaginară, obligaţi să li se administreze aceste tratamente criminale, iar dacă nu le acceptă intervin aceşti brancardieri mascaţi, precum nişte infractori cagulaţi, şi sunt legaţi de pat ca să fie trataţi cu forta, să ajungă nişte cifre, iar sporurile să fie păstrate de "eroii salvatori", care trebuie să răspundă pentru faptele lor. Vom solicita anchete ca urmare a dezvăluirii acestor informaţii extrem de grave şi preţioase, care sunt bucăţile acestui puzzle reprezentând genocidul din spitalele din Romania", a încheiat Lasca "interviul", care a adunat sute de mii de vizualizări pe Facebook şi zeci de mii de distribuiri pe alte pagini.

 

Sursa - www.ebihoreanul.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Lecția dronelor din Polonia și slăbiciunile aliaților. Apărarea NATO contra acestor aeronave s-a dovedit șvaițer
15/09/2025 05:39

Intruziunea "zmeilor" teleghidati din spatiul aerian polonez scoate in evidentă slăbiciunea mijloacelor NATO de combatere a dronelor. Desi Rusia contestă că s-ar afla in spatele incidentului aerian, oricar ...

Donald Trump, Scrisoare Deschisă către NATO: Acesta nu este RĂZBOIUL LUI TRUMP - este RĂZBOIUL lui Biden și Zelenski.
15/09/2025 05:35

Presedintele SUA, Donald Trump, a transmis prin intermediul retelei sale, Adevărul Social, o scrisoare deschisă către natiunile NATO, cu o trimitere directă către statele ipocrite ale organizatiei care pre ...

Nicușor Dan RECUNOAȘTE că România este condusă prost sub mandatul președintelui Nicușor Dan: „40% dintre români sunt exasperați”
12/09/2025 06:07

După ce un sondaj recent a arătat că partidul AUR a crescut pană la 40% in preferintele alegătorilor, Nicusor Dan afirmă că in acest procent se vede dezamăgirea romanilor fată de conducerea tării. Rep ...

Inflația a explodat la 10% după măsurile Guvernului Bolojan
12/09/2025 06:05

Inflatia, sau, mai simplu spus, cresterea preturilor, a ajuns la aproape 10% in august 2025, conform datelor de la Institutul National de Statistică. Sunt primele cifre despre cresterea preturilor, după măsu ...

Cornel Nistorescu:Pensiile lui Bolojan au luat foc
11/09/2025 15:18

Luni, in plin scandal cu scolile, premierul Ilie Bolojan s-a dus la TVR1 si a zis: „Din punctul meu de vedere, suntem in situaţia in care avem nevoie de mai mulţi oameni in piaţa reală a muncii. Şi p ...

Parlamentul respinge ancheta privind anularea alegerilor prezidențiale. CCR decide în continuare
11/09/2025 15:11

Camera Deputatilor a respins miercuri propunerea grupurilor AUR si POT de a infiinta o comisie de anchetă care să analizeze anularea alegerilor prezidentiale din decembrie 2024. Decizia a fost văzută de opo ...

Negocieri tensionate în coaliție pe tema concedierilor din administrație
11/09/2025 15:10

Coalitia de guvernare se reuneste miercuri, de la ora 18.00, intr-o sedintă decisivă in care va fi discutată una dintre cele mai dure reforme din ultimul deceniu, reducerea cu 10% a personalului din administ ...

Nicuşor Dan: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta. Există voinţă de reformă
11/09/2025 15:06

Presedintele Nicusor Dan a transmis la AmCham CEO Business Forum 2025 un mesaj de stabilitate, afirmand că sfarsitul lui 2026 va fi „capătul tunelului”, dar a recunoscut lipsa unui plan de tară pentru re ...

Banii mămicilor, salvați! PNL susține proiectul PSD de eliminare a CASS: 'A fost o greşeală, pentru că se lucrează pe repede înainte'
10/09/2025 06:49

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame şi veteranii de război, că este un proiect corect, pe care il va susţine, menţionand ...

CTP spune ce s-ar putea întâmpla dacă Ilie Bolojan va demisiona, în cazul în care reforma pensiilor magistraților pică la CCR: Nu vreau să pronunț cuvântul!
10/09/2025 06:44

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, pe B1 TV, despre o posibilă demisie a lui Ilie Bolojan, in cazul in care reforma pensiilor magistratilor nu va trece de Curtea Constitutională (CCR), si ce implicati ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei