Vicepremierul Tánczos Barna explică viitorul sistem de pensii pentru magistrați - după 35 de ani de muncă, pensia cel mult 70 la sută din salariu. De când s-ar putea aplica
Dimensiune font:
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, miercuri, 20 august 2025, că obiectivul primordial al Guvernului este să se reducă privilegiile, să construiască o societate care se bazează pe muncă, menţionând că este elementul cel mai important al acestor reforme.
Prin aceste reforme, "cheltuielile statului cu nemunca" vor scădea cât mai mult.
Vicepremierul a mai spus că trecerea la noul sistem de pensii ale magistraţilor o să se facă în cinci ani, comparativ cu actuala lege care permite trecerea la noul sistem de pensionare în treizeci de ani, însă mai există discuţii şi vor vedea care va fi varianta finală.
”Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. Este elementul cel mai important al acestor reforme, astfel încât cheltuielile statului cu nemunca să scadă cât mai mult. Şi aceste cheltuieli înseamnă, în primul şi în primul rând, acele ajutoare sociale care se duc către persoane capabile de muncă şi care ar putea să contribuie la dezvoltarea, construirea unei societăţi sănătoase în România”, a spus vicepremierul Tanczos Barna la Digi 24.
Vicepremierul a menţionat că al doilea element, la fel de important, este că acele persoane care primesc bani de la statul român sub formă de salariu, sub formă de indemnizaţie, sub formă de pensie specială, să primească sume raportate la munca depusă sau la activitatea depusă. El a precizat, despre reforma pensiilor speciale, că Guvernul propune, în loc de 25 de ani de vechime în domeniul magistraturii, un minim de 35 de ani înainte de ieşirea la pensie.
”Adică nu după 25 de ani de activitate, ci după 35 de ani de activitate să poată să iasă anticipat, la pensie. Pensia să nu poată fi mai mare decât 70% din salariul net, încasat, în ultima lună. Adică nu poţi să primeşti o pensie mai mare decât salariul pe care l-ai avut. Este absolut normal. Toate aceste măsuri sunt aprobate şi sunt implementate în timp, pentru că nu toţi ies a doua zi la pensie, şi, cu siguranţă, aceste efecte se văd în funcţie de numărul de persoane care, în baza noii legi, ies în următorii ani la pensie, conform noilor condiţii”, a subliniat el.
Tanczos Barna a mai spus că în cazul eliminării pensiilor speciale pentru magistraţi există o perioadă de tranziţie pentru că este o chestiune de constituţionalitate.
”Nu poţi să ştergi cu buretele vechiul sistem, dar, în comparaţie cu actuala lege care permite trecerea la noul sistem de pensionare în treizeci de ani, acum trecerea o să se facă în cinci ani. Să vedem care o să fie varianta finală, pentru că, inclusiv ieri, au avut loc discuţii între magistraţi şi domnul prim-ministru, inclusiv astăzi sunt discuţii pe această temă. Vom conecta toate propunerile şi vom veni din partea coaliţiei cu o variantă finală săptămâna viitoare. Dar, cu siguranţă, nu vom aştepta zeci de ani ca să trecem de la actualul sistem de pensionare la un nou sistem mult mai echitabil”, a mai spus Tanczos Barna.
Adauga comentariul tau