Răpciune, Vinicer și începutul toamnei în tradiția românească
Dimensiune font:
În calendarul popular, luna septembrie are mai multe denumiri, fiecare purtând o poveste a satului românesc. Cel mai des i se spune Răpciune, de la uscăciunea frunzelor și de la vremea care începe să se strângă, să asprească. Unele regiuni o numesc Vinicer, pentru că e vremea culesului viilor, a zdrobirii strugurilor și a facerii vinului. În zone de deal și podgorie, oamenii îi mai spuneau și Vinițel sau Viniceriu, semn al bucuriei pe care o aducea mustul proaspăt.
Începutul lunii marchează în calendarul ortodox și sărbători mari: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), când, în credința străbună, „vara se întoarce cu fața către iarnă”. Tot acum se leagă vitele la iesle, se strâng turmele de pe munte, iar păstorii se întorc în sate – semn al încheierii unui ciclu pastoral.
De asemenea, la mijlocul lunii se ținea Ziua Crucii (14 septembrie), un hotar al toamnei. În această zi, oamenii nu lucrau, ci mergeau la biserică, aducând busuioc și mentă pentru sfințire, cu credința că acestea vor păstra sănătatea peste iarnă. Era și momentul în care se spunea că „pleacă rândunelele” și că șerpii intră în pământ până primăvara.
În lumea satului, septembrie însemna începutul unei perioade de reculegere și rânduială. După agitația verii, omul se întorcea spre casă, spre gospodărie, spre strânsul roadelor: porumb, nuci, mere, struguri. Era vremea în care femeile începeau țesutul și torsul lânii, bărbații pregăteau uneltele pentru iarnă, iar copiii se întorceau la învățătură.
Dincolo de muncă și rosturi practice, septembrie trezea și o conștiință mai adâncă: aceea a schimbării anotimpurilor și a apropierii de misterul timpului. Ziua și noaptea se află acum aproape în echilibru, iar acest prag aducea pentru străbuni ideea de cumpătare și măsură.
În credința populară, luna Răpciune era văzută ca un timp de împăcare cu sine și cu ceilalți, de recunoștință pentru roadele pământului și de pregătire spirituală pentru iarna lungă. Era o lună a maturității și a înțelepciunii, în care oamenii învățau să culeagă nu doar grânele, ci și roadele faptelor lor.
Maura ANGHEL
Adauga comentariul tau