VIDEO Cutremur în sistemul de sănătate: Lovitură puternică împotriva practicilor din clinicile private

000000  ultima-ora-480x330

Dimensiune font:

| 21-07-2025 20:07

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că vor fi luate măsuri în cazul în care spitalele private transferă pacienţi la unităţi din sistemul public, pentru că acestea investesc sume importante pentru recuperarea pacienţilor care nu sunt decontate corespunzător de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Din acest motiv, ministrul propune ca unitatea privată să achite costurile aferente tratamentului în aceste cazuri. Rogobete s-a mai referit la o situaţie des întâlnită, atât în unităţi de stat, cât şi private, prin care pentru un pacient au fost decontate multe servicii într-o zi, dar acesta nu a fost prezent niciodată în spital, informeză News.ro.

 

 

”Există multe cazuri de pacienţi care încep diagnosticul şi tratamentul, în special a celor chirurgicali în unităţile medicale private. Pacienţi care, la un moment dat, din motive evident obiective medical, din punct de vedere medical, se complică. Iar aceşti pacienţi sunt transferaţi 100% din cazuri în spitalul public, care investeşte în recuperarea pacientului sume importante de bani, însă aceste servicii medicale nu sunt decontate corespunzător de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar complicaţiile medicale fireşti care apar în cazul multor pacienţi nu sunt acoperite din punct de vedere financiar de unitatea sanitară de unde pleacă”, a afirmat ministrul Sănătăţii, luni, într-o conferinţă de presă.

Rogobete: Acest fenomen trebuie limitat  

”Pentru această componentă venim cu o măsură fermă care cel mai probabil va fi discutată mult în spaţiul public, dar este absolut necesară pentru a limita acest fenomen pe care îl cunoaştem cu toţii. Transferul responsabilităţii achitării costurilor aferente situaţiilor în care un pacient este externat dintr-o unitate sanitară privată şi transferat sau reinternat în acelaşi tip de îngrijire, acut-acut, în cazul pacienţilor agravaţi sau cronic-cronic pentru pacienţii cronici, pentru patologii de acelaşi tip într-un interval de 48 de ore de la externare într-o unitate sanitară publică. Transferul responsabilităţii achitării costurilor aferente a acestor servicii va fi transferat către unitatea sanitară privată care a solicitat transferul sau care a determinat reinternarea pacientului în unitatea sanitară publică”, a mai declarat Alexandru Rogobete. Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la faptul că în spitale au fost decontate servicii care nu au avut loc.

”Există multe situaţii în care unităţile sanitare atât publice cât şi private, şi am văzut acest lucru pe cifre sigur că în ultimele patru săptămâni împreună cu preşedintele Casei, împreună cu primul ministru, încercăm să analizăm cifrele reale din sistem pentru a înţelege fenomenul. Şi am ajuns la concluzia că multe servicii au fost decontate, deşi ele nu s-au întâmplat niciodată. Şi am avut surpriză să vedem că pe acelaşi pacient au fost decontate în aceea zi multe servicii cu toate că pacientul nu a fost prezent niciodată în unitatea sanitară publică sau privată”, a transmis Rogobete. El a anunţat  ce măsură va fi luată pentru spitalele care fac aceste decontări fictive.

”Motiv pentru care venim cu o măsură destul de grea, dar nu imposibil de aplicat şi anume instituirea unei sancţiuni şi recuperarea contravalorii serviciilor medicale în cazul în care, în perioada derulării contractului, structurile de control ale caselor şi ale Ministerului Sănătăţii raportează, conform contractului în vederea decontării acestora servicii care nu au fost efectuate, iar furnizorul de servicii medicale spitaliceşti nu poate face dovada efectuării acestora pe baza evidenţelor proprii. Sancţiunea nu va fi în amenzi. Sancţiunea va fi o sumă stabilită prin procent, printr-un procent mare de 10% la contravalarea serviciilor de spitalizare aferente lunii în care s-au înregistrat aceste servicii decontate fictive. Pe scurt, Casa nu va plăti 10% din valoarea contractului cu unitatea sanitară publică sau privată, dacă sunt identificate astfel de cazuri de fraudare până la urmă a sistemului şi de decontare fictivă a serviciilor”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

El a mai prezentat un fenomen care are loc în spitale, şi anume decontarea unor servicii de 10 milioane de lei într-o lună, de exemplu, şi investiţia unităţii medicale în medicamente şi consumabile de doar 20.000 de lei pe lună.

”Există anumite unităţi sanitare, publice şi private, care decontează sau care facturează spus altfel, către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în timp de o lună servicii, şi vă dau o cifră, nu este reală, este doar pentru a înţelege fenomenul. Facturează servicii de 10 milioane de lei, dar investeşte în medicamente, în consumabile medicale, în reactivi, 10.000-20.000 de lei pe lună. Ori acest lucru nu este posibil. Nu poţi să efectuezi 20 de anestezii generale într-o lună care să te coste 2-3% din valoarea costului real. Din acest motiv, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împreună cu Ministerul Sănătăţii vor efectua controale şi vor aplica o sancţiune de 20% din valoarea contractului cu Casa pentru acele situaţii în care nu se poate face dovada, prin facturi sau prin documente de livrare a echipamentelor medicale, a medicamentelor sau a consumabilelor medicale”, a mai afirmat Rogobete.

Acesta a adăugat că sunt cazuri în care echipamente medicale sunt luate din spitalul publice şi folosite în cabinete private.

Rogobete a mai precizat că normarea personalului medical se face în funcţia de numărul de paturi, iar acest lucru trebuie schimbat.

”Sigur că în momentul de faţă facem normarea sau realizăm normarea personalului medical în funcţie de numărul de paturi, dar nu ţinem cont de numărul de pacienţi. Ori acest lucru trebuie schimbat rapid pentru că nu mai reflectă realitatea. Din acest motiv avem spitale supraaglomerate în care colegii noştri medici asistente şi infirmiere sunt epuizaţi pentru că normarea lor ţine cont de numărul de paturi şi nu de rulajul de pacienţi. Vorbim aici de spitalele universitare, de spitalele de urgenţă, de spitalele judeţene, municipale de urgenţă şi aşa mai departe spitale care preiau toţi pacienţii transferaţi din spitalele mai mici care nu-şi fac treaba. Ori aceşti colegi sunt epuizaţi atât fizic, cât şi psihic, pentru că rulajul pacienţilor este mult prea mare. Iar normarea nu ţine cont astăzi de acest fenomen, fenomen pe care încercăm să-l corectăm prin modificarea tuturor actelor normative care calibrează normarea personalului medical în funcţie de numărul de paturi. Vom elimina sau reduce această componentă şi vom introduce istoricul ca număr de pacienţi din ultimii ani”, a mai afirmat Alexandru Rogobete.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Ambulanţă care transporta un pacient, implicată într-un accident în zona Cotroceni / Doi răniți, trafic restricționat
14/09/2025 13:21

  Ambulanta implicată in accidentul de la Cotroceni. Sursa foto: Infotrafic via Stiri pe Surse O ambulanţă care transporta un pacient s-a răsturnat duminică, la Piaţa Leu din Capitală, după c ...

Vaccinul anti-HPV, gratuit, de la 1 octombrie
12/09/2025 10:33

Veste bună pentru tinerii preocupaţi de sănătatea lor. Începand cu 1 octombrie, vaccinul anti-HPV va fi disponibil gratuit pentru toate persoanele cu varste cuprinse intre 11 şi 26 de ani. Măsura, p ...

Secretul asiaticilor: de ce nu se îngrașă, deși mănâncă zilnic orez și carne
10/09/2025 06:46

Pe forumurile internationale circulă de ani buni aceeasi intrebare: cum reusesc asiaticii să rămană supli, in timp ce meniurile chinezesti, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein si portii uria ...

Ce se întâmplă cu certificatele de handicap deja emise, cu termen de valabilitate permanent
09/09/2025 18:35

Ministerul Muncii, alături de Ministerul Sănătătii, a lansat un proiect de modificare a criteriilor medico-psihosociale de incadrare in grad de handicap, aflat in prezent in transparentă decizională. Aces ...

Peste 7,3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, trecute la pierderi
09/09/2025 14:54

* acest număr ridicat reflectă atat scăderea interesului populatiei pentru vaccinare, cat si rigiditatea contractelor incheiate, care au obligat statul roman să primească doze suplimentare chiar si atunci ...

Cei patru piloni ai sănătății, fundația unei vieți în echilibru
08/09/2025 07:45

În ultima perioadă, promisiunile dietelor rapide si ale programelor de antrenament „miraculoase” ne asaltează la tot pasul, insă adevărul rămane mai simplu si mai vechi decat orice trend: ...

Președintele Societății Române de ATI cere sancțiuni pentru medicii care propagă teorii anti-vaccin: „Astfel de cazuri pot fi anchetate ca infracțiuni”
07/09/2025 11:00

Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, presedintele Societătii Romane de Anestezie si Terapie Intensivă (SRATI) si manager al Spitalului Judetean de Urgentă Timisoara, a lansat un avertisment ferm după conferinta ...

Cercetătorii de la Universitatea din Toulouse: Oamenii inhalează 68.000 de particule de microplastic în fiecare zi
06/09/2025 19:08

Inhalăm 68.000 de particule de microplastic in fiecare zi. Cantitatea este de 100 de ori mai mare decat se estimase anterior, informează publicatia poloneză Gazeta Wyborcza, pe baza constatărilor oamenilor ...

Adevărul despre restaurările dentare – cum îți influențează zâmbetul alegerile, bugetul și chiar simetria feței
05/09/2025 10:06

Unele lucruri costă mai mult cand sunt gresit alese decat cand sunt scumpe. În stomatologie, nu e vorba doar de tratamente, ci de potriviri. Între pacient si medic. Între material si nevoia ...

Începând cu 1 septembrie vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează
01/09/2025 12:32

Sunt schimbări pentru pacientii care merg la spitalele de stat din Romania. Începand cu 1 septembrie vor putea raporta atunci cand medicii din spitalele publice ii redirectionează, in mod abuziv, către ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei