Arawak, primii oameni cu care Columb a intrat în contact în Lumea Nouă

 „Descoperirea” Americii a debutat cu întâlnirea dintre Cristofor Columb și liderii Arawak, o populație agricolă din Caraibe. Spaniolii nu au debarcat cu gânduri pașnice: indigenii au fost supuși sclaviei, abuzurilor sexuale și torturii.

Primii oameni cu care Columb a intrat în contact au fost Arawak, cunoscuți și sub numele de Taino (cu toate că aceștia din urmă erau o altă populație). Arawak erau un grup de popoare cu o istorie de câteva mii de ani și practicau agricultura, cultivând în special porumb, yucca și a cartofi dulci.

Erau organizați în mai multe triburi și aveau dispute teritoriale cu caribii, un alt grup răspândit în ceea ce este acum cunoscut sub numele de America Centrală. 

La 12 octombrie 1492, Columb a pus piciorul în Lumea Nouă și primul dintre popoarele cu care a luat contact în această expediție a fost tocmai Arawak. În jurnalul său, navigatorul care a schimbat lumea pentru totdeauna a consemnat următoarele:  de lamă și s-au tăiat, neștiind ce era. Nu cunosc fierul. Lăncile lor sunt făcute din stuf. Ar fi slujitori magnifici! Cu 50 de oameni i-am putea subjuga pe toți și am putea face cu ei orice.”

Căpeteniile Arawak i-au permis lui Columb și oamenilor săi să construiască pe coastă un fort. Acesta avea să intre în istorie drept prima bază militară spaniolă din America. 

Europenii i-au descris pe Arawak ca fiind naivi, iar după ce Columb a observat că băștinașii își împodobeau nasul și urechile cu aur, a lua naștere o cursă frenetică pentru a obține mirodenii și metal prețios, în plus față de stabilirea unei rute comerciale sigure peste Atlantic, care să permită Spaniei să lanseze noi expediții.

Raportul trimis de Cristofor Columb curții de la Madrid cu privire la cele observate pe insula Hispaniola (Haiti) i-a asigurat sprijinul casei regale pentru o a doua expediție.

Acesta a fost începutul unui lung proces de supunere a popoarelor din Caraibe, care au fost nimicite prin sclavie, tortură și boli, o poveste care doar a început cu Arawak, fiind replicată în toate regiunile continentului în deceniile care au urmat.

Istoricul american Howard Zinn explică (în „O istorie populară a Statelor Unite”, carte disponibilă aici și aici) contextul expedițiilor ulterioare ale lui Columb și relația sa cu popoarele indigene: ut prin Caraibe, din insulă în insulă, capturând băștinași. Dar, pe măsură ce s-a răspândit vestea despre intențiile europenilor, aceștia găseau tot mai multe sate goale.”

„În Haiti, au văzut că marinarii pe care îi lăsaseră la fort au murit într-o bătălie cu indienii, după ce au străbătut insula în căutarea aurului, prinzând femei și copii ca să-i facă sclavi pentru sex și muncă forțată.”

„În provincia Cicao din Haiti, unde Columb și oamenii lui și-au imaginat că există depozite uriașe de aur, au ordonat tuturor celor trecuți de vârsta de 14 ani să colecteze o anumită cantitate de aur la fiecare trei luni.

Dacă aduceau aur, primeau un pandantiv de aramă pe care să-l poarte la gât. Indigenii găsiți fără pandantiv se alegeau cu mâinile retezate și mureau din cauza hemoragiei.”

 

Cele mai multe cunoștințe pe care le avem astăzi despre contactul dintre Arawak și spanioli se datorează lui Bartolomé de las Casas, cel mai important cronicar al epocii intrării europenilor în America.

Descrierile lui au funcționat ca o contrapondere la relatările lui Columb (părtinitoare, deoarece jurnalul său nu era o operă „de sertar”, ci un instrument de propagandă și PR menit să-i convingă pe mai-marii zilei să-i finanțeze noi expediții).

Bartolomé de las Casas însuși a scris despre tratamentele aplicate băștinașilor în cele trei expediții care au urmat celei din 1942: 

„Mărturii nenumărate atestă temperamentul pașnic al băștinașilor. Dar, cum noi nu am făcut decât să devastăm, să ucidem, să mutilăm și să distrugem, cine mai poate fi surprins dacă din când în când au încercat să omoare pe câte unul dintre ai noștri?”

„Amiralul (Columb), este adevărat, a fost la fel de orb precum cei care l-au urmat și era atât de dornic să-i facă pe plac regelui, încât a comis împotriva băștinașilor crime de neiertat.”

Ideea că Taino și Arawak au dispărut complet după cucerirea Americii s-a propagat vreme de sute de ani. Cu toate acestea, începând cu anii 1990, descendenții Taino au inițiat o mișcare de studiere și popularizare a originilor lor, pe baza documentelor oficiale păstrate în diverse arhive. 

Recensămintele realizate la aproximativ 50 de ani de la intrarea lui Columb în America precizau că din sutele de mii de Arawak mai rămăseseră puțin peste 200 de oameni. Un secol mai târziu, pe la 1650, rapoartele menționau că în Hispaniola nu mai exista nici măcar unul.

Însă minoritățile Arawak au dispărut doar din scripte. Acești băștinași nu numai că au supraviețuit sclaviei, muncii forțate și bolilor care au venit în America odată cu Columb; unii chiar și-au păstrat cultura și tradițiile, salvând istoria Arawak și demonstrând că America nu avea cum să fie „descoperită” în 1492, din moment ce era deja locuită de mii de ani.