Balenele cenușii cer ajutor oamenilor ca să le scape de păduchi

YXNoPTg4ZGE4NjNkYTE0YWI0NDBhZTAyNTBjMzg3MTFmMGEy-TeyaWe-scaled

Dimensiune font:

| 10-07-2023 14:17

Balenele cenușii au învățat să se apropie de bărcile care le monitorizează pentru a cere ajutorul oamenilor de la bord să le curețe de paraziți. Mai multe imagini care arată comportamentul balenelor din laguna Ojo de Liebre, în largul coastei Baja California, din Mexic, surprind momentul când un mamifer se apropie de o barcă mică, iar căpitanul de la bord îi smulge păduchii, a declarat Paco Jimenez Franco. „Este foarte interesant pentru mine”, spune el. Franco a smuls un păduchi de pe capul balenei prima dată când s-a apropiat suficient de mult încât să facă acest lucru. „Odată ce l-am îndepărtat pe primul, ea s-a apropiat din nou, ca să pot continua”, a spus el. Aceeași balenă s-a întors în mod repetat pentru mai multă „îngrijire”, spune Franco.

Păduchii de balenă sunt crustacee din familia Cyamidae, care se târăsc pe capul mamiferului. Aceștia pot fi benefici pentru balene, pentru că mănâncă algele de pe corpul lor și se hrănesc cu pielea care se decojește. Cu toate acestea, se presupune că păduchii de balenă pot irita animalul. „Cred că balenele cenușii au o relație de dragoste și ură cu păduchii lor”, a spus Mark Carwardine, un zoolog britanic cu o vastă experiență în domeniu. „Balenele au pielea foarte sensibilă și miile de creaturi care se țin strâns de ele sau se mișcă, cu ghearele lor extrem de ascuțite, trebuie să le înnebunească.” „De fapt, este dureros când un păduchi de balenă te mușcă de deget. Se simte ca niște înțepături”, adaugă el. Balenele cenușii de lângă Baja California sunt cunoscute pentru comportamentul lor curios față de bărci, chiar dacă au fost vânate excesiv în secolul al XX-lea. Singurul alt prădător al balenei este orca. Deși nu a putut confirma faptul că abordarea oamenilor pentru a le ajuta să scape de paraziți este un comportament nou la balene, Carwardine a spus că nu a mai văzut așa ceva înainte. „Cu siguranță, balenele nu par să fie deranjate când oamenii le ajută, deși ar trebui să scoți sute de paraziți pentru a face o mare diferență”, a spus el. Pentru că păduchii se hrănesc cu pielea deteriorată a balenei, Carwardine spune că „mai degrabă decât paraziți, ei sunt de fapt ceea ce numim simbioți, cu alte cuvinte, fiecare animal beneficiază de pe celălalt”. Noul comportament al balenelor ar putea fi considerat la fel de simbiotic. Având în vedere că balenele cenușii pot trăi cel puțin 80 de ani, este posibil ca cele care erau în viață în perioada vânătorii să se fi adaptat de atunci pentru a beneficia de interacțiunea cu oamenii.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cum să conectezi telefonul mobil la WiFi fără parolă. Trebuie să parcurgi doar câțiva pași
14/09/2025 19:58

 În situatiile in care nu cunoasteti parola Wi-Fi, nu trebuie să vă faceti griji, deoarece există si alte modalităti rapide si usoare de a vă conecta la o retea. În era digitală, a fi ...

10 lucruri pe care mecanicii nu le-ar face niciodată cu propria lor mașină:
14/09/2025 18:10

 Masina ta poate fi una dintre cele mai scumpe si importante investitii pe care le vei face vreodată, dar multi dintre noi nu acordăm vehiculului atentia de intretinere pe care o merită. Mecanicii stiu ...

De ce iPhone 17 este alegerea ideală pentru oricine vrea un smartphone eficient?
12/09/2025 09:10

 Poză de Jakub Żerdzicki pe Unsplash.com Dacă vrei un smartphone care să se integreze perfect in viata ta, să fie rapid, intuitiv si să ofere o experientă plăcută zi de zi, iPhone 17 este cu sigu ...

Impactul unui ecran mai luminos asupra autonomiei bateriei la Apple Watch
11/09/2025 11:42

Fotografie de energepic.com pe Pexels.com Apple, cunoscut pentru inovatiile sale constante, a lansat modele de ceasuri inteligente cu ecrane din ce in ce mai luminoase. Această caracteristică aduce numeroas ...

Se dă lege pentru românii care au telefoane și mașini inteligente! Noile reguli intră în vigoare pe 12 septembrie 2025!
08/09/2025 11:29

Se dă lege pentru romanii care au telefoane si masini inteligente! Un nou regulament va intra in vigoare in tările membre UE. Acesta va viza o multime de dispozitive, de la televizoare si frigidere smart, la ...

Modele iWatch disponibile la magazinul online CH-iOS - de la Series 7 la Series 9, opțiunea SH
07/09/2025 11:17

Modele iWatch disponibile la magazinul online CH-iOS - de la Series 7 la Series 9, optiunea SH Esti o persoană tare ocupată, care are nevoie mereu de un asistent la degetul mic? Poate că nu-ti permiti să a ...

De ce recurg forțele ucrainene la trotinete electrice pentru misiuni de luptă
04/09/2025 21:06

 Trupele ucrainene folosesc trotinete electrice militarizate produse in Letonia pentru a se deplasa rapid, silentios si pe terenuri dificile. Aceste vehicule neconventionale sunt folosite in apropierea lin ...

Cum să previi mucegaiul în mașina de spălat rufe. Ponturile unui instalator:
27/08/2025 20:03

 Nimeni nu isi doreste o masină de spălat care miroase urat, insă mentinerea ei curată si fără bacterii poate fi mai usoară decat crezi. Masina de spălat este ultimul loc in care te-ai astepta să ...

Dacă ai aceste telefoane nu vei mai putea folosi Waze și Google Maps: Lovitură pentru unii posesori de Iphone și Android
27/08/2025 12:51

Google Maps si Waze răman printre cele mai utilizate aplicatii de navigatie la nivel global, fiind esentiale pentru milioane de soferi zilnic. Totusi, incepand cu anul 2025, anumite telefoane mai vechi nu vor ...

Experții în inteligență artificială au previziuni sumbre pentru viitor și spun că nu mai apucă pensia. „IA a bătut deja cuiele în sicriul umanității”
27/08/2025 07:50

Ascensiunea fulminantă a inteligentei artificiale a indus o teamă existentială in randul „pesimistilor IA”, un grup care cred că această tehnologie va determina pierderea locurilor de muncă ale oameni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei