Harta monoliților. Unde și când au apărut misterioasele structuri și care este explicația lor: extraterestră sau farsă planetară?

0000   0730000

Dimensiune font:

| 13-12-2020 10:38

Au trecut trei săptămâni de la descoperirea primului monolit în deșertul american Utah, iar de atunci zeci de alte structuri metalice au continuat să apară în toate colțurile lumii, inclusiv în România. În jurul lor s-au creat mistere și întrebări, însă explicația apariției și dispariției acestor structuri pare să fie una extrem de prozaică.

harta monoliti
Pare că este doar începutul având în vedere că cel mai recent monolit a fost descoperit zilele trecute în orașul Savonlinna din estul Finlandei, potrivit USA Today. Acesta a apărut pe 10 decembrie pe o colină cu vedere asupra castelului Olavinlinna. Cum era de așteptat, localnicii nu au nicio idee cu privire la modul misterios prin care stâlpul metalic a ajuns în orașul lor.

De la primul monolit găsit în mijlocul deșertului și până la cele recent descoperite, toate structurile se aseamănă între ele: sunt coloane metalice argintii cu trei laturi, de diverse dimensiuni, care apar în mod misterios în orașe sau în mijlocul pustiului în toate colțurile planetei și dispar în același mod.

Harta monoliților. Imagine realizată de Claudia Chelbea / Digi24.ro
Iată când și unde au fost descoperiți monoliții metalici care au făcut titluri în presa de pe tot mapamondul:


18 noiembrie- a fost descoperit primul monolit metalic în mijlocul deșertului american Utah. Ofițerii biroului aviatic al Departamentului de Siguranță Publică din Utah se aflau la bordul unui elicopter în momentul în care au observat obiectul lucios înfipt în pământ.

23 noiembrie- informațiile despre monolitul metalic din deșert au fost făcute publice. De atunci, subiectul a stârnit numeroase dezbateri în legătură cu apariția lor: aparțin extratereștrilor sau unor artiști? În acest timp, unii artiști și-au însușit credite pentru obiectele metalice.

27 noiembrie- monolitul din Utah a dispărut în mod misterios. Ulterior, în spațiul public au apărut imagini cu patru indivizi care au demontat structura metalică, au pus-o într-o roabă și au transportat-o într-o locație necunoscută.

28 noiembrie- a fost descoperit cel de-al doilea monolit, de data aceasta în România. Obiectul metalic a fost găsit pe dealul Bâtca Doamnei din Piatra Neamț și era acoperit de semne circulare care păreau făcute cu flexul.

1 decembrie- monolitul din România a dispărut la fel de misterios cum a apărut.

2 decembrie- un alt monolit a fost descoperit în Atascadero, California. O zi mai târziu, acesta a dispărut iar în locul lui a apărut o cruce.

3 decembrie- un alt obiect metalic, de această dată de dimensiuni mai mici, a fost descoperit în Fayetteville, un oraș din Carolina de Nord.

5 decembrie- Patru băieți primesc credit pentru ridicarea monolitului din Atascadero. Aceasta a fost prima dată când cineva se face responsabil pentru obiectele misterioase. Cei patru s-au filmat în timp ce au demontat structura metalică și au urcat clipul pe Youtube. În aceeași zi, un alt monolit își face apariția în Parcul Joshua Tree din California iar imaginile cu el sunt urcate pe un cont de Instagram.

6 decembrie- Un nou monolit apare în Santa Clarita, California și dispare la fel de repede precum a apărut, în aceeași zi.

Tot pe 6 decembrie apare un alt obiect metalic, în fața unui magazin de dulciuri din Pittsburgh, însă de data aceasta fără niciun mister: monolitul a fost plasat intenționat, pentru a îndemna oamenii să susțină micile afaceri locale.

7 decembrie- Alte două structuri metalice similare au fost descoperite, una pe insula Wight din Marea Britanie, iar cealaltă în Pădurea Los Padres din California.

8 decembrie- Și-a făcut apariția și cel de-al doilea monolit din România, de data aceasta pe o plajă sălbatică din Vadu, județul Constanța.

Tot în aceeași zi a fost descoperit un alt monolit metalic în El Paso, Texas, care a dispărut în aceeași zi.

10 decembrie- Un nou monolit este găsit în orașul Savonlinna din estul Finlandei.

Misterioasele obiecte metalice au devenit un subiect de interes la nivel global și cu siguranță lista lor nu se va opri aici.

Risipirea unei vrăji
Așa cum era de așteptat, misterul monoliților cere o explicație. S-au vehiculat tot felul de ipoteze, de la cea că ar fi mâna celebrului street-artist Banksy, până la intervenția unei civilizații extreterestre. Un articol publicat în The Guardian susține însă că, de fapt, asistăm la o farsă planetară.

„Cu siguranță, (monoliții - n.r.) sunt o diversiune globală la finele unui an mizerabil. Dar, ca și cu aparițiile lui Banksy, toți suntem parte a glumei. Există chiar speculații că Banksy se află în spatele monoliților”, scrie autorul articolului.

Ar fi chiar ironic ca aceste structuri să fie opera unei inteligențe extraterestre care încearcă să stabilească un contact cu noi, iar noi suntem atât de sătui de scenarii și de clișee SF, încât privim situația ca pe o punere în scenă.

Asemănările dintre acești monoliți și cei din Odiseea Spațială a lui Stanley Kubrick sunt dovada cea mai evidentă că structurile sunt făcute de mâna omului, arată autorul din The Guadian. Monolitul apărut pe insula Wight pare că e pus pe un suport de lemn și că e făcut din plăci de material plastic care reflectă ca oglinda. Mai mult, o asociație denumită The Most Famous Artist se pretinde proprietara monoliților din Utah și California și oferă la vânzare replici ale structurilor la prețul de 45.000 de dolari.

E păcat să vedem un truc magic devoalat într-un an în care ne-ar prinde bine să credem în magie, mai scrie The Guardian. Pentru că descoperirea primului monolit, pe 18 noiembrie, în pustietățile din Utah, a fost ceva cu totul straniu. Structura se afla departe de cea mai apropiată așezare umană sau de traseele de drumeție și se bănuiește că a stat acolo, neobservat, o bună bucată de vreme, de când ar fi fost amplasată, în vara lui 2016. Deci, un artist foarte răbdător a lăsat monumentul să treacă neobservat timp de câțiva ani, până când a fost descoperit din întâmplare.

Însă cei care l-au luat de acolo erau probabil critici de artă și și-au exprimat astfel părerea estetică. Pentru că asta e marea slăbiciune a artei monoliților. Arată bine, cu suprafețele lor fine și lucioase în care se reflectă natura, dar e ceva în neregulă cu amplasarea unui obiect de metal sau plastic în mijlocul sălbăticiei: nu este un mister extraterestru, este poluare umană. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cum să conectezi telefonul mobil la WiFi fără parolă. Trebuie să parcurgi doar câțiva pași
14/09/2025 19:58

 În situatiile in care nu cunoasteti parola Wi-Fi, nu trebuie să vă faceti griji, deoarece există si alte modalităti rapide si usoare de a vă conecta la o retea. În era digitală, a fi ...

10 lucruri pe care mecanicii nu le-ar face niciodată cu propria lor mașină:
14/09/2025 18:10

 Masina ta poate fi una dintre cele mai scumpe si importante investitii pe care le vei face vreodată, dar multi dintre noi nu acordăm vehiculului atentia de intretinere pe care o merită. Mecanicii stiu ...

De ce iPhone 17 este alegerea ideală pentru oricine vrea un smartphone eficient?
12/09/2025 09:10

 Poză de Jakub Żerdzicki pe Unsplash.com Dacă vrei un smartphone care să se integreze perfect in viata ta, să fie rapid, intuitiv si să ofere o experientă plăcută zi de zi, iPhone 17 este cu sigu ...

Impactul unui ecran mai luminos asupra autonomiei bateriei la Apple Watch
11/09/2025 11:42

Fotografie de energepic.com pe Pexels.com Apple, cunoscut pentru inovatiile sale constante, a lansat modele de ceasuri inteligente cu ecrane din ce in ce mai luminoase. Această caracteristică aduce numeroas ...

Se dă lege pentru românii care au telefoane și mașini inteligente! Noile reguli intră în vigoare pe 12 septembrie 2025!
08/09/2025 11:29

Se dă lege pentru romanii care au telefoane si masini inteligente! Un nou regulament va intra in vigoare in tările membre UE. Acesta va viza o multime de dispozitive, de la televizoare si frigidere smart, la ...

Modele iWatch disponibile la magazinul online CH-iOS - de la Series 7 la Series 9, opțiunea SH
07/09/2025 11:17

Modele iWatch disponibile la magazinul online CH-iOS - de la Series 7 la Series 9, optiunea SH Esti o persoană tare ocupată, care are nevoie mereu de un asistent la degetul mic? Poate că nu-ti permiti să a ...

De ce recurg forțele ucrainene la trotinete electrice pentru misiuni de luptă
04/09/2025 21:06

 Trupele ucrainene folosesc trotinete electrice militarizate produse in Letonia pentru a se deplasa rapid, silentios si pe terenuri dificile. Aceste vehicule neconventionale sunt folosite in apropierea lin ...

Cum să previi mucegaiul în mașina de spălat rufe. Ponturile unui instalator:
27/08/2025 20:03

 Nimeni nu isi doreste o masină de spălat care miroase urat, insă mentinerea ei curată si fără bacterii poate fi mai usoară decat crezi. Masina de spălat este ultimul loc in care te-ai astepta să ...

Dacă ai aceste telefoane nu vei mai putea folosi Waze și Google Maps: Lovitură pentru unii posesori de Iphone și Android
27/08/2025 12:51

Google Maps si Waze răman printre cele mai utilizate aplicatii de navigatie la nivel global, fiind esentiale pentru milioane de soferi zilnic. Totusi, incepand cu anul 2025, anumite telefoane mai vechi nu vor ...

Experții în inteligență artificială au previziuni sumbre pentru viitor și spun că nu mai apucă pensia. „IA a bătut deja cuiele în sicriul umanității”
27/08/2025 07:50

Ascensiunea fulminantă a inteligentei artificiale a indus o teamă existentială in randul „pesimistilor IA”, un grup care cred că această tehnologie va determina pierderea locurilor de muncă ale oameni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei