Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică

Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, atunci inseamna ca apa isi poate cumva „aminti“ de insusirile compusilor dizolvati in ea chiar si atunci cand din acestia nu a mai ramas nici macar o molecula. Iar a demonstra ca apa are memorie inseamna a confirma principiile homeopatiei, deoarece remediile ultradiluate reprezinta unul dintre elementele decisive ale acestei terapii, bazandu-se tocmai pe capacitatea apei de a retine in matricea sa structurala amprenta energetica sau semnatura vibrationala a substantei fizice.

Descoperit in urma cu mai bine de 150 de ani de catre medicul si chimistul german Samuel Hahneman (1755-1843), principiul homeopatic de vindecare pleaca de la premisa ca o substanta care, luata in doze mari, imbolnaveste un om sanatos este in masura, in doze mici, sa vindece un bolnav; un fel de cui pe cui se scoate sau ce nu omoara te face sanatos – care pare a nu lasa pe nimeni indiferent, avand in vedere ca, de-a lungul timpului, nici o alta practica medicala nu a starnit atatea controverse, critici si pasiuni.

In ultima vreme, in intreaga lume, numeroase experimente stiintifice au confirmat credintele traditionale si intuitiile care atribuie apei rolul de mediator intre lumea energetica si cea materiala, adica functia de acumulator, traductor si transmitator de tipare energetice si informatie.
De mai multa vreme, cercetatorii au constatat ca, in anumite conditii, o configuratie de atomi actioneaza precum un sablon, provocand aparitia unei randuiri similare la o alta substanta chimica. De altfel, acest fenomen, numit epitaxie, este antrenat de mult timp in realizarea complexelor microcipuri din materiale semiconductoare si, potrivit lui Rustum Roy de la Pennsylvania State University, ar putea explica si efectul memoriei apei.

Intr-o lucrare publicata la inceputul acestui an intr-o revista americana de specialitate, profesorul Roy si colegii sai au readus in discutie capacitatea apei de a genera efecte epitaxice atunci cand este inghetata. Experimentele de a „chema“ ploaia prin asa-numita „insamantare“ a norilor cu chimicale (colodiu iodat, de exemplu) au relevat abilitatea cristalelor de gheata de a lua forma moleculei din compusii chimicalei respective, sugerand ca un astfel de fenomen s-ar putea petrece si cu apa lichida.

La randul lui, chimistul elvetian Louis Rey s-a folosit de un procedeu numit termoluminiscenta pentru a analiza lumina emisa de solutii foarte diluate de compusi in apa. Unele dintre mostrele de apa erau atat de diluate, incat nu mai contineau nici macar un singur atom din compusul original, dar, chiar si asa, „amprenta“ lor termoluminiscenta era omogena, compusii fiind intr-un fel sau altul „memorati“ de apa.

William Tiller, specialist in tehnologia materialelor la Stanford University, pledeaza si el intr-un articol de ultima ora pentru ideea ca apa isi poate schimba cu adevarat proprietatile si structura. Verificand mai bine de 100 de studii, el a ajuns la concluzia ca apa este „un fel de gradina zoologica“, in care „animalele“ sunt molecule de diferite marimi.

„Lumea a ignorat posibilitatea ca apa lichida sa aiba structuri multiple“, este de parere Rustum Roy de la Pennsylvania State University, dar „exista probe valide ca in ea se afla nanostructuri“; ca atare, intr-un tub ce masoara intre unu si doi nanometri, continand intre 60 si 80 de molecule de apa, interactiunile cu peretele recipientului ar putea schimba structura apei.

Si totusi, lasand la o parte apa cu infuzie de dragoste, putini oameni de stiinta pariaza pe homeopatie. Insa surprizele pe care le rezerva cea mai abundenta substanta de pe Pamant inca nu s-au terminat.